15

13 Feb 2014 by

good ole daysFebruarie 1999. 

Aveam aproape 23 de ani și lucram deja de doi ani în Radio. Iubitul meu era fotograf la Evenimentul Zilei. Terminasem facultatea, luasem și licența, aveam aripile întinse larg, o atitudine războinică (acum nu mai știu de ce, probabil de frică) și o logoree de care azi mă rușinez un pic. Plecasem, deja, de ceva vreme de acasă. Locuiam cu chirie în capătul cel mai estic al orașului. Aveam o gașcă de prieteni din facultate cu care încă mă vedeam. 

Eram convinsă că jurnalismul de calitate poate schimba lumea. Eram sigură că voi face diferența (ha, ha), că voi fi printre vârfurile generației mele, eram hotărâtă să îmi construiesc o carieră. Una dintre cele mai mari spaime ale acelei vârste era o sarcină. Nu mă vedeam crescând copii, ba mai mult, eram convinsă că nu-mi doresc copii, nu știu să-i cresc, nu am cu ce, nu mă pricep, la ce bun. 

Aveam trei slujbe. La radio, la facultate, unde țineam seminariile de Genuri jurnalistice și un part time sub aripa unei tinere scenografe, foarte talentate la învârtit sponsori și invitați, organizam evenimente. Nu mă întrebați cum făceam față la tura de dimineață la radio, seminarii 3 zile pe săptămână și-n rest organizare de evenimente. Nici nu mai știu cât câștigam, poate credeți că aveam venituri fabuloase, dar nu, nu chiar, banii de la radio plăteau chiria și abonamentul de mobil, cei de la facultate plăteau computerul cumpărat în 12 rate, ce ieșea din evenimente erau banii de mâncare și de buzunar. Mi-aduc aminte că așteptam să fie developate pozele făcute de prietenul meu pentru o mare companie ce vindea detergenți. Eram la Romană, tocmai cumpăraserăm covrigi și câte un pahar de ceai de la covrigăria de vis-a-vis de berăria Turist (acum e sediu BCR) și ne era frig. Ne-am luat de mâinile înghețate și ne-am promis că e ultima iarnă în care mai trăim cu covrigi și ceai. Că vom fi bine. Ne vom face firmă de publicitate și vom fi bogați.Eram tineri.

Era vineri, 12 februarie, și-n Evenimentul Zilei apărea această știre: “Simbata, la Polivalenta, Azucar Moreno intr-un show extraordinar. Simbata, de la ora 21.00, la Sala Polivalenta, Antena 1 organizeaza, de ziua indragostitilor, un latino party. Vedeta incontestabila a acestei seri este celebrul grup spaniol Azucar Moreno.  Dupa recitalul sustinut de Toni si Encarna Salazar, pe scena Salii Polivalente vor urca, rind pe rind, trupe autohtone in mare voga la aceasta ora: Genius, 3Sud Est, Suie Paparude, Capuccino si Ateka Master Beat. De la ora 1.00, toata lumea este invitata la dans. “Maestrii de ceremonii” ai acestui latino party vor fi D.J. Martin si D.J. Nicky. Biletele costa 50.000 lei (in picioare), 75.000 (pe scaune) si sint valabile numai insotite de tichetele Salii Polivalente.”

Nu mai știu cine a luat biletele, dacă am avut invitație de presă sau nu (se mai întâmpla pe vremea aia, acum nu se mai întâmplă), cert este că în sâmbăta aia, pe 13 februarie, la opt și ceva ne-am întâlnit cu toții la Polivalentă. Eu, iubitul meu, Cornel, fratele meu alb din facultate, încă vreo doi-trei din gașcă și … un tip înalt, cu ochi albaștri. Nu l-am băgat prea tare în seamă, venise cu Prietena Mea, care tocmai se despărțise de un iubit, am presupus că era o primă întâlnire, știți voi, genul ăla la care te duci în gașcă, să vezi cum reacționează persoana în public. El reacționa bine, era plăcut ochiului și-n plus avea așa un soi de aură protectoare, de parcă întinsese un scut în jurul prietenei mele, era aproape palpabilă grija pe care o arăta față de ea. Semn bun, mi-am zis, ăla de dinainte era complet opusul ăstuia. În plus, eu eram cu iubitul meu, deci, cine ce treabă avea. Nu eram noi mari fani Genius, nici Trei Sud Est, poate că Șuie Paparude să mai fi fost interesanți, dar Azucar Moreno erau în toate topurile (încă nu se inventaseră Las Ketchup) și chiar era un eveniment la care ne permiteam să ajungem. Și-apoi, când ești cu gașca, orice poate fi fun.

A fost concertul. După concert am pornit pe jos prin oraș. Ne-am oprit la Dunkin Donuts, unde se bea, pe vremea aia, cea mai mișto cafea din București și era deschis toată noaptea. Jur, nu e cafea ca aia de la Dunkin Donuts nicăieri, nici măcar în ibricul meu de acasă. Pentru că, vedeți voi, cafeaua, când ai 23 de ani, e apa vieții. Și aia era așa de chioară, că puteai bea tone. Credeți că Starbucks e vreo șmecherie? Nu e. Pentru mine Dunkin Donuts era THE PLACE. OK, recunosc, și munchkins-urile lor erau bune. În seara aia ceva n-a mers bine la Dunkin Donuts. Nu aveau cafea, nu era suficient de fierbinte, nu era la fel de chioară ca de obicei, nu știu, nu mai știu, onest vorbind, uitasem episodul acesta cu desăvârșire. Cert e că se făcuse spre unu noaptea și eu completam o reclamație pe care urma să o pun în cutia pentru sugestii din partea clienților. Eram mititică și rea. Rea, domnule. Voiam dreptate. Pe banii mei de consumator, voiam cafeaua mea sau cine mai știe ce… Ne-am despărțit în cele din urmă la baza dealului Mitropoliei. 

Ne-am mai văzut apoi în aceeași formulă de câteva ori, eu, iubitul meu de atunci, fratele meu alb, Prietena Mea și nou-venitul, ceilalți doi-trei din gașcă. 

Începuse să ne meargă mai bine. Închiriaserăm o garsonieră pe Magheru, unde avea să funcționeze firma, și ne tot întâlneam acolo, în cămăruța aia minusculă, să stabilim cum o mobilăm (era și greu, cred că pe lângă birou ar mai fi încăput două fotolii și probabil o plantă de plastic) cum ne apucăm de treabă, ce facem… 

Așa cum se întâmplă de fiecare dată, să faci afaceri cu prietenii, chiar și când sunt cei mai buni prieteni din lume, a fost o eroare. Firma a murit înainte să se nască, nici nu ne-am deranjat să o dizolvăm, am ales să ne păstrăm prietenia în locul prosperității la care visam. A trecut timpul, relațiile s-au răcit, Prietena Mea a intrat într-0 altă poveste de iubire, nu cu tipul de la concert, eu m-am despărțit de iubitul meu fotograf  și viața ne-a dus pe fiecare în drumul lui. 

laur si tataAu trecut 15 ani din seara de 13 februarie, când, pe la ora nouă fără ceva, l-am cunoscut pe tipul ăsta înalt, cu ochi albaștri, ce radia un soi de scut în jurul Prietenei Mele. Nu m-am gândit niciodată că o să ne revedem peste 10 ani și că o să mă întrebe unde am fost toată viața lui. Nu m-am gândit că ne vom căsători și că va fi un tată minunat pentru fetele mele. Nu m-am gândit că va avea mereu răspunsul perfect, la aproape orice doleanță de-a mea. Nu m-am gândit că am să-l iubesc și că viețile noastre se vor împleti așa, ca două fire, unul alb, unul roșu. Nu m-am gândit că el e EL. L-am uitat o vreme, am întrebat în treacăt ce mai face de câteva ori, am știut că e bine, e în Canada, dar e singur. Era prietenul lui D.

Eu pentru el eram “prietena aia a ta, aia cu reclamația de la Dunkin Donuts”. A știut de la D. că eu m-am măritat, că am un copil, că nu-mi merge grozav, că am divorțat, că sunt singură. Apoi a știut, a știut că vrea să fie cu mine, că eu sunt ceea ce aștepta și el e ceea ce îmi trebuie, că merită să-și dea viața peste cap și să se întoarcă de unde plecase, merită să se uite la copilul meu ca la copilului lui, merită să riște. Aura protectoare, scutul pe care Laur îl extinde asupra celor care îi sunt dragi, e acum în jurul meu și al fetelor. Chiar și când suntem la mare distanță.

might

Am fi putut avea copii mari acum, dacă atunci ne-am fi văzut unul pe celălalt.

Ne-am fi scutit unul pe altul de multe tristeți și multe dureri, dacă am fi avut ochi unul pentru celălalt.

Dar n-am mai fi fost noi.

N-ar mai fi fost Irina.

N-ar mai fi fost Lia. 

Sunt 15 ani de când îl cunosc pe Laur.

5 de când l-am reîntâlnit.

4 de când suntem împreună, aproape 3 de când suntem căsătoriți.

Morala poveștii e… poate dura o zi, un an sau cincisprezece, dacă e să se întâmple, se întâmplă până la urmă. Și iată, se întâmplă frumos.

Nu vă pierdeți speranța!

Related Posts

Tags

Share This

27 Comments

  1. Monica

    Multumesc! 😉

  2. silvana

    Wow! Superb. Multi ani inainte impreuna!

  3. Irina

    îmi încep ziua cu ochii în lacrimi mulțumită ție – și spun mulțumită pentru că îmi dau o stare de bine. La mulți ani vouă!

  4. Liviana

    Ce frumos! Excelent povestit, minunata poveste de dragoste. Subiect de film, zau, din ala care se sfarseste cu lacrimi de fericire.
    Sa aveti o viata frumoasa impreuna si stelele sa va lumineze dragostea.

    Happy Valentine’s Anda si Laur!

    PS: Imi place mult cum aratai la 23 ani! Dar cine nu e frumos la asa o varsta, nu? 🙂

    • Ada

      Toti suntem frumosi. E doar nevoie de un pic de lumina.

  5. Dora

    Multumesc Ada pentru zambetul de dis de dimineata! Povestea voastra de dragoste e frumoasa si ma face optimista. O imbratisare pentru voi!

  6. vine o zi frumoasa pentru fiecare 🙂

  7. Ancuta

    Multi, multi ani fericiti inainte!

  8. liana

    Daca tu esti in poza, pai erai incredibil de frumoasa.
    Pune mana si slabeste…
    🙂

    • Ada

      Multumesc pentru compliment.

    • deea

      Nu erai incredibil de frumoasa, ESTI in continuare. Si cu slabitul ala nu cred ca trebuie sa-ti faci probleme, eu l-am avut pe domnul meu plecat 6 luni de acasa in interes de serviciu si am slabit intr-un hal in perioada aia, vai de capul meu! De dor, evident, am slabit!

      • Ada

        Deea:) multumesc mult. Probleme imi fac mereu, idem planuri, nu imi ies tot timpul… asta e.

  9. diana-fr

    O poveste minunata, se simte iubirea in fiecare fraza!… Fiti binecuvintati si sa o continuati impreuna inca multi, multi ani! Cu drag, o cititoare fidela:)

  10. Mie imi place tare mult cum arati intr-o poza mai recenta, de la aniversarea ta sau ceva de genul, facuta de Laur (vad ca tragi la fotografi! :))) ), sau in una cu rochie rosie, nu mai stiu pe la ce eveniment erai, nu ca la 23 n-ai fi fost frumoasa 🙂
    Cum rezistai in ritmul de la 23 de ani … numai tu sti, prin puterea pe care o ai in interiorul tau si care inca te insoteste, doar ca acum e indreptata spre alte domenii, parerea mea.
    Va doresc sa va fie bine, si mai ales sa fiti impreuna, cat mai curand, oriunde s-ar intampla asta!
    Te vizitam maine? 😀

  11. Laur

    Multumesc, Ada mea!
    Multumesc tuturor pentru urari! Multa dragoste si voua!

    • Cristina

      La cat mai multi ani impreuna Ada Lui si Laur al Ei.
      Superb….foarte frumoasa poveste de dragoste si viata.

  12. 15 ani, zici?!

    Deci de-aia sunteti voi asa de tineri, frumosi si vesnic indragostiti…

    La multi ani, sa va fie numai bine!

  13. Cat de frumos! Aveti tot timpul sa recuperati. Pacat de Prietena TA, ca nu poate merge inainte…alaturi de voi.

  14. La multi ani senini! Sa traiti, sa infloriti!

css.php