Acestea nu sunt doar flori într-o cutie

20 Sep 2013 by

cutie AdaAcestea nu sunt doar flori într-o cutie. Sunt cutii întredeschise în care se întrezăresc vise, speranțe, amintiri, mulțumiri, admirație, uneori chiar iubire sau regrete greu de exprimat altminteri. Acestea nu sunt doar culori învelite în hârtie. Sunt melodii și cuvinte îmbrățișând parfumuri discrete și catifelări, texturi și mirosuri. Acestea nu sunt doar coșuri. Sunt veniri și plecări, tic-tac-uri grăbite, scrâșnete de roți și frâne, semafoare și radare, pedale apăsate până în podea, mii de kilometri pentru ca florile astea să ajungă undeva, cândva, la o ea.

Acestea nu sunt doar panglici, acestea nu sunt doar pietre, iar aceștia nu sunt doar îngeri sau doar inimi de hârtie sau doar moriști sau doar buburuze. Nu sunt doar niște decoruri. Sunt degete tremurânde repetând până la perfecțiune funde. Sunt scenografia subtilă a unor romanțe neîncepute sau cine știe, poate gata trecute.

Acestea nu sunt doar flori. Acestea sunt și zâmbete și promisiuni și iertări, vrăji, muzici, descântece, iubiri, despărțiri, răspântii.

pangliciNu e ușor să faci un buchet de flori. Trebuie să le cunoști pe toate, să știi cine cu cine se potrivește, să mergi în pețit în piețele potrivite, să fii acolo la timp ca să prinzi florile în toată splendoarea lor, să le duci pe masa ta de lucru la timp, să le îngrijești, ca pe copii, sau mai bine spus, ca pe niște oaspeți de seamă, să le oferi cea mai bună vază și cea mai curată apă, cea mai frumoasă cutie și cea mai fină panglică. Pentru că doar așa florile strălucesc și sunt mai mult decât simple aranjamente. Nu-s două buchete la fel, așa cum nu-s două cutii identice. Fiecare dintre ele este o reinventare. 

Camelia’s. Flowers, magic and more. 

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Anca D

    Ok-ok, si daca vreau sa fac o comanda, sau sa aflu un pret, ce fac? Message pe Fb?
    Nu gasesc site-ul pe google.

  2. Mesaj pe Facebook, deocamdata, site-ul este in lucru.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Octombrie, primăvară, pe la apus | In joaca - […] fost la mall unde am băut un ceai extraordinar de portocale cu prietena mea Camelia (știți voi, doamna cu…
css.php