Ană, mândra mea frumoasă…

9 Sep 2014 by

Cunosc multe Ane, aşa că postul ăsta este pentru toate Anele apropiate mie. Şi de la fiecare dintre ele o să iau ceva, ca să construiesc o Ană-mozaic.

Şi mozaicul începe cu Ana e

Ana e altruistă. Aşa cum e cookie, care dă uneori impresia că trăieşte pentru a-i face pe alţii fericiţi.

Ana e un vulcan. Aşa cum e soră-mea, care trăieşte, iubeşte, dansează, munceşte şi totul în viaţa ei e un tumult, o explozie luminoasă şi fierbinte şi vie.

Ana e un hohot de râs. Aşa cum e Ana, colega mea, cea cu care mă înţeleg fără să fie nevoie de prea multe cuvinte, ea care atunci când râde ştie tot radioul, pentru că râde cu poftă, râde din toată fiinţa, e râsul în sine, în hohot, în cascade, râsul până la pierderea suflării.

Ana e fata cu fierul de călcat şi cu ghiveciul de tufănele. I-am cerut o dată împrumut un fier de călcat, pe al meu îl şutiseră cărătorii de mobilă la ultima mutare. Şi a venit la întâlnire un pic mai târziu decât spusese, pentru că s-a oprit la magazin să îmi cumpere un fier de călcat. Apoi în altă zi mi-a adus un ghiveci de tufănele, la care pofteam precum femeia însărcinată, trecusem pe drumul spre Ploieşti pe lângă câteva sute de ghivece dar nu oprisem în dreptul niciunuia. Aşa că a venit Ana cu ghiveciul în braţe, ghiveciul şi un litru de lapte, că rămăsesem şi fără lapte în ziua aia.

Ana e femeia curajoasă, mama Dariei, cea care iubeşte tot ce e de iubit într-un copil, fără frică, fără spaime, Ana e rock şi Queen şi Metallica, Ana e forţă.

Ana e fetiţa Ioanei, mereu în fugă, argint viu, foarte atentă cu Lia, aproape cerând fără cuvinte un omuleţ mai mic cu care să se joace.

Ana e fetiţa celeilalte Ioane, toată numai ochi, ascunzându-se pe după flori.

Mai ştiu Ane. Fete şi Femei superbe. Dar acum mă aşteaptă la poartă o liviAnă, nu o mai pot lăsa în stradă.

Anelor,

love you all.

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. Frumos ai scris:)
    Si eu iubesc multele Ane din viata mea.
    La multi ani tuturor!

    • andre

      Chiar frumos Ada. Multumim si noi si ele…Anele noastre 🙂

  2. ana

    aaaa.multumesc:)

css.php