Buletin Ihtiologic, Octombrie spre final

23 Oct 2016 by

Cu ocazia primei noastre deplasări în afara localității, am rugat-o pe vecina Bety să vină să dea apă și de mâncare la animale. Bety a tras atunci niște concluzii despre colocatarii noștri, foarte corecte. Observase ea chiar de la prima vizită pe motiv de “Hai să vă arătăm peștii” că la noi în casă avem pești care locuiesc la vilă și un amărât care stă la cort. Nici pentru ăia de la vilă luxul nu e identic, deși, în principiu, are fiecare dintre ei o peșteră mică, un hamac și două-trei plante colorate diferit (încă nu m-am hotărât dacă sunt color blind peștii ăștia sau nu). Chestia e că apartamentul din dreapta găzduiește și camera tehnică, adică filtrul și încălzitorul. Acvariul fiind împărțit în două de un perete despărțitor (ca să nu se omoare între ei), doar unul dintre pești trebuie să înoate împotriva curentului, că nu are cum să scape de cascadă. Celălalt, stă bine mersi, în apă călduță, filtrată, cu lumină și nici o bătaie de cap.

Tipul de la cort, fără încălzire electrică și fără filtrare, cu doar o plantă amărâtă și doar jumătate de galon de apă, n-are nici o apăsare. Toți au început să-și facă specificul cuib de spumă, doar peștele Irinei, cel din apartamentul cu camera tehnică, nu are nici o șansă să-i iasă, din cauza cascadei care îi nenorocește construcția. Acum că mă gândesc, cred că îi vom spune și Manole de acum înainte. Unde Manole nu e nume, ci funcție, ca în bancul cu tipul așa de tânăr și deja Gheorghe. Peștele Irinei e așa de stressat de filtrul de apă că nu prea îi arde să se cocoșească la peștele Liei. Al Liei are așa de  mult timp liber că realizează construcții grandioase și se dă mare cât e ziua de lungă, nu știm încă dacă la amărâtul de la 13bis sau la propria reflexie în pereții acvariului. Ei, azi când am făcut prima schimbare de apă în acvariu (20% calculate inginerește, după măsurători cu rigla și înmulțiri și împărțiri făcute de Irina cu creionul pe hârtie) am luat o hotărâre importantă. Ca să stressăm toți peștii în mod egal, le-am schimbat apartamentele. Așa se face că peștele Liei stă acum la 13bis iar al Irinei s-a mutat în stânga, în penthouse. Ca urmare, acum și ăsta roșu e foarte războinic și se fugărește cu ăla mov de-a lungul peretelui despărțitor. Cred că ăla mov e foarte supărat iar ăla roșu îi scoate acum limba și îi face sâc-sâc, să vezi și tu cum e, nie nie nie nie nieee nieee. peste-intelectual

Despre Sleek, hippiotul de la cort, aflați că n-a crăpat cum ne așteptam (se pare că nu e bolnav deloc, așa e el, pur și simplu) și e happy, deși nu are suficient spațiu după părerea mea și nici nu l-am văzut vreodată să-și încordeze mușchii. E drept că acum câteva zile începuse să se dea cu capul de unul din pereții acvariului ceea ce m-a făcut să dau fuga la pet shop să îi cumpăr și lui un bolovan găurit în care să se ascundă. L-a mirosit, dar îl ignoră, bine că n-am dat decât doi dolari pe el. Tot citind pe net despre cât de apatici devin peștii ăștia după câteva luni de stat în același bazin, m-am apucat să caut metode de a-i păstra interesați și cu poftă de viață. Cum  nu mai avem toner color să printez un frumos peisaj submarin și nici nu mă lasă Laur să dau 10 dolari pe un cling film d-ăla special pentru acvarii, am pus mâna pe o carte de povești, am deschis-o la pagina la care Sandy ajunsese la orașul Sirenelor și am proptit-o de peretele din spatele cortului. Laur pretinde că azi noapte se auzea din birou o voce mică, silabisind Povestea unei Sirene. Ca să nu se plictisească, azi am dat pagina. Să mai citească și altceva.

Noutatea extremă este că în cortul rămas gol pe motive de conștiință inflamată, avem un nou locatar. Chips. Un betta albastru veiltail superb. Cel mai frumos dintre toți peștii noștri frumoși. Cumpărat special pentru Laur, care azi m-a întrebat lui când îi luăm un pește. Avem deci acum Fish and Chips și un motiv în plus să ne gândim la cum rezolvăm problema cu flow-ul prea puternic al cascadei care stressează locatarii vilei, observând, la rece, cum pe Fish and Chips îi doare la bașcheți de lipsa de condiții adecvate din corturile lor. Am vrut să cumpăr și pentru ei ceva mai mare, dar nu m-a lăsat Laur. Nu m-am încăpățânat, pentru că nu scria capacitatea pe cutie și n-am vrut să mă mai ard o dată. Citind acasă review-urile, mă bucur că l-am ascultat, se pare că genul ăsta de acvariu omoară peștii. Nu-i nimic, încă avem biscotti în casă, până la urmă, in extremis, voi reveni la planul inițial. Măcar cutiile alea țin ceva mai multă apă. Sunt instabile, zice inginerul, dar vom găsi noi o soluție.

Să vă mai zic că Laur și-a luat peștele în dormitor, voia să-l țină pe noptieră, dar cât și-a făcut el loc eu l-am proptit pe comodă, de unde se vede mai bine. Nu e bine acolo, că de acolo se uită pisica pe geam, dar nu-i nimic, pisica e oricum preocupată zilele astea cu alte chestii mult mai importante, despre care, însă, nu doresc să povestesc. Nu vi-l arăt pe Chips, că doarme și nu vreau să-i dau cu blitz-ul în ochi. Zic doar că e mișto să ai acvariu, când ești adult și banii sunt la tine. E nevoie însă de self-control (sau măcar să nu vă duceți singuri la pet shop cu cardul). Dar dacă vă hotărâți să vă luați și voi pentru că ați citit la mine că e cool, vă rog eu, studiați bine pe ce dați banii. Dacă aș lua-o de la început, aș face altfel. Aș căuta un sistem de filtrare mai blând, n-aș mai lua corturile, aș cumpăra direct un acvariu cu stand și cu toate accesoriile incluse și l-aș face ca în filme din prima. Dacă adun cât am dat pe ce am luat, mai puneam o sută maxim și… eh.  E ok, e timp. Țineți minte, betta trăiesc frumos în minim 2.5 galoane (aproximativ 10 l) de apă, sunt pești tropicali și le trebuie căldură și le trebuie și lumină (pe care să o stingeți noaptea). Există și acvarii cu timer și cu lumini speciale, de zi și de noapte. Există decoruri care le plac și altele care le rănesc aripioarele, trebuie cercetate bine toate plantele să nu fie prea dure, trebuie să aveți grijă să nu existe chestii tăioase în interiorul decorurilor, pe unde trec ei.

Un acvariu nu e pentru oameni ocupați, e un hobby scump și foarte pretențios. Desigur, mi se spune din toate părțile că există betta care trăiesc bine merci într-un bol. Fără plante. Fără pietriș. Fără filtru. Cu doar lumina naturală.  O fi, nu zic.

Voi să știți că sunt periculoși, sunt așa de multe varietăți și așa de frumoși că o să vă vină să îi luați pe toți acasă și asta vă va complica infinit viața. Pentru că nu pot trăi împreună, și ok, or fi bine ăștia de la cort (mult mai bine ca amărâții ăia care stau într-un borcan la pet shop) dar nu i-am studiat încă și în condițiile de la vilă, nu știu dacă în mai multă apă ar fi și mai frumoși decât sunt.  Veți fi tentați să le luați pereche, dar ritualul de împerechere la peștii de luptă siamezi presupune multă violență domestică și eu una nu-s pregătită să am grijă și de copiii peștilor. Nu e simplu. Merită? Da. Absolut. Când ai timp să te ocupi de ei și să îi observi și să citești despre.

Vom reveni cu amănunte.

PS: KJJ e bine, deși e foarte, foarte supărat. Tot salariul meu și încă un pic pe deasupra s-a dus ieri într-o singură tranzacție. E scump să ai animale în Canada. Dar e ATÂT de mișto. Până și Laur recunoaște.

 

Related Posts

Tags

Share This

css.php