Bună seara, acesta-i sufletul meu

3 Sep 2014 by

În curând, în curând o să-mi strâng jucăriile de pe birou, o să le pun într-o cutie şi am să închid uşa aceasta pe care tot intru şi ies de vreo 17 ani.

În curând, în curând, o să împart tot ce am, toate mărunţişurile, le voi transforma în mici suvenire şi voi semna în marele caiet liniat de plecare, nu doar de sosire.

“Bună seara”, am să vă zic, “acesta-i sufletul meu, curge peste oameni mereu…”

E greu, Ada?

E greu. Dar e şi frumos. A fost frumos.

În curând, în curând… o sa îmi iau un an sabatic. De cand visam un an sabatic! Vineeee.

Să fac prăjituri. Să alerg prin parc. Să nu mai citesc ştiri. Să nu mă mai uit la televizor.

Să nu mai fiu în trafic la 7.30. Să nu mai dau ochii cu doamna.  Să caut seminţe şi soluţii pentru grădini suspendate. Să învăţ să fac pâine cu maia. Să merg cu copiii la înot şi la expoziţii. Să scriu. Să citesc. Să fiu acasă când vine Iri de la şcoală.

Să respir.

Să îmi fie dor de birou şi de colegi şi de serviciu şi să ridic uşor din umeri, să spun eh, nu se dărâmă instituţia fără mine.

În curând.

Related Posts

Tags

Share This

9 Comments

  1. Dar sa nu uiti sa (ne) scrii, pentru ca o faci minunat, si vrem si noi sa ne bucuram ca ti-e bine!
    Te imbratisez, daca imi permiti!

  2. stefania

    Succes pe noul drum, Ada!

  3. Ieri a inceput scoala. In sala de sport unde ne-am adunat toti, am constatat ca cei mici au uitat pe perete banner-ul pe care il pictasera cu ocazia terminarii scolii in iunie, pe care scria “All the endings are actually new beginnings” si mi s-a parut appropriate si pentru ocazia noastra, vi se aplica si voua!
    Abia astept sa vedem ce va mai vine in cale si sper sa reusesti sa respiri mult si sa te relaxezi!

  4. Nora

    An sabatic, ce minunaaaaat, bravo, Adaaa 😉
    Nici nu indraznesc sa sper la asa ceva dar e drept ca am stat multi ani acasa, cand erau copiii mici. Si ce frumos a fost!

    Ada, sa te bucuri!

  5. Nora

    Aa, si-mi pare rau ca nu ne-am vazut la Bucuresti, uf, timpul a fost prea scurt.
    Mai bine veneati cu noi in Bucovina, ce minunat e acolo 😉

  6. anca

    Multa bafta. Iti urez sa va mearga din plin.

    Te asteptam cu mult drag aici pe blog.

css.php