C-așa-i în tenis

3 Apr 2015 by

Noi suntem fani Simona Halep. Ok, recunosc, și Novak Djokovic. Și încet, încet, o prinde pasiunea asta și pe Irina. Știți, noi suntem ăia care strigăm “zbârci, zbârci!” pe serviciul adversarilor. Laur e foarte talentat, face pase magice și spune chestii amuzante, de genul: “pssst! ți s-a desfăcut șiretul!”. Câteodată, ține. Alteori nu.

Nu ne place de Serena Williams. Deloc. Eu, una, cred că dă cu răutate. Joacă la oftică și când se bucură, parcă se bucură în ciuda publicului, nu știu cum să explic. Te calcă pe nervi, domnule! Îți vine să îi zici vorbe grele, târfo, tancule, madafaca… Dar o facem noi între noi pe canapea nu ne-ar trece prin minte să facem chestia asta în afara propriei noastre sufragerii. Trebuie să îi dai Cezarului ce e al Cezarului. E bună, e puternică, e acolo 100%, mușcă din rachetă, nu se lasă.

Știți, noi nu ne pricepem la tenis. Nu știm ce ar trebui să facă Simona ca să câștige, nu știm dacă de vină e antrenorul, dacă era o zi proastă sau dacă, pur și simplu, meciul ăsta de tocmai s-a consumat a fost doar o școală fantastică pentru Simona. Dar suferim la fiecare minge care ajunge în afara terenului sau în fileu, ne enervăm când mârlanii urlă între două servicii, ne pasă că e 4-1 și șansele sunt infime să-și mai revină, însă nu dezesperăm. Stăm până la sfârșit, aplaudăm și ne bucurăm pentru fiecare punct. Dacă ar juca Simona la Toronto, am fi acolo, în tribune, jur. Nu ca să urlăm la ea că nu-i nimic, nu ca să rupem concentrarea adversarelor ei strigându-le obscenități, nu ca să le spunem că mamele lor sunt târfe.

Noi vedem meciurile la ore imposibile pentru România. Îmi place să comentez meciul cu cele câteva persoane care se trezesc la 4 dimineața să o vadă pe Simona. Uneori discuțiile sunt hilare, alteori se încing, de cele mai multe ori ne doare inima și mărturisim că ne uităm la meci printre degete, ca la filmele de groază. E ca și cum ne-am fi strâns la mine în sufragerie.

Nu-mi plac fanii Simonei Halep, the groupies, eu cred că ar trebui să se mai civilizeze. Să învețe să tacă, să nu urle în timp ce joacă femeile alea acolo, pe viață și pe moarte. E sport. E vorba despre fair play sau cel puțin așa ar trebui să fie.

Dragă Simona, să știi că eu și familia mea și prietenele mele ținem cu tine. În toate zilele. Și când îți merge și când nu. Ești pentru generația Irinei ceea ce a fost Nadia pentru a noastră. Semnul că se poate. Semnul că merită să muncești. Cineva de admirat.

Nu te lăsa! Apreciem munca ta, efortul tău, fiecare meci pe care îl joci e o ocazie să le explicăm copiilor că uite, e nevoie de pasiune și de concentrare și de calm și de bună sănătate și de rezistență și de forță și de … tu știi mai bine de ce e nevoie, ca să ajungi unde ți-ai propus.

Ești o stea, Simona, și îți mulțumim!

PS: Îl iubim pe Novak Djokovic. În special pentru felul în care se poartă în afara terenului, cu oamenii de pe margine. Dar recunoaștem că Federer e bun și ne bucurăm că a câștigat azi la Miami în fața lui Ferrer. Desigur, tot în calitate de necunoscători.

 

Related Posts

Share This

3 Comments

  1. ADELA

    ai spus tu toate cuvintele care-mi stau mie in gat!

  2. Dora

    Tarfo.. ce urat 🙁

css.php