Cât costă o poveste

2 Aug 2016 by

Am reușit, în sfârșit, să despachetăm studioul și pentru că deja copiii s-au plictisit să dea refresh paginii mele de pe Soundcloud în căutare de povești noi, azi mi-am luat inima în dinți și m-am reapucat de înregistrat.

Am o poveste nou nouță, cu Zâna Măseluță și Zâna Căriuță, poveste despre ce pățesc copiii când nu se spală pe dinți, pe care mai multe mămici m-au tot rugat să o scriu de ceva vreme. Am înregistrat-o și apoi m-am apucat de editat. Va mai dura câteva zile până va fi gata, pentru că regizorul meu e în vacanță și trebuie să mă descurc singură cu efecte și muzici. Vreau să iasă bine. Pentru că nu puteam să dezamăgesc o fetiță, m-am hotărât să urc pe soundcould totuși o poveste înregistrată mai demult pentru Aramis.

Și apoi uitându-mă pe setările paginilor am observat cifre care m-au bucurat și altele care m-au întristat.

60 de persoane au ascultat poveștile mele în ultimele 24 de ore.

476 în ultima săptămână.

9583 de persoane de când am început să postez pe Soundcloud, din aprilie până la sfârșit de iulie. Deci… cam 2000 de oameni se bucură de poveștile mele în fiecare lună. 

Asta mă bucură și mă onorează, pentru că sunt povești frumoase din care copiii chiar au cu ce să rămână.

Și-apoi am văzut într-un colț de pagină că mai am spațiu de upload doar pentru încă 3 minute. Dacă vreau mai mult, trebuie să încep să plătesc. 6 dolari pe lună ar fi primul tarif, 16 ar fi cel mai potrivit pentru ce am eu de făcut.

Și discutând cu Laur despre perspectiva unui abonament, am pus pe hârtie costurile de până acum și cele ce vor urma.

E o listă interesantă:studio x

Investiții în echipament 

Mixer 160 CAD

Microfoane Pro 550 CAD

Recorder 575 CAD

Girafe, cabluri, mufe adiționale 210 CAD

Căști: 140 CAD

total: 1395 + Taxe 13%  = 1576 (aprox 131 CAD lunar)

Cheltuieli lunare

Chirie studio 70 CAD/lună

Lumina 10 CAD

Internet 57 CAD/lună

Hosting 16 CAD

total: 153 + 13% taxe = 173 CAD 

Cheltuieli adiționale

Ilustrație muzicală, efecte sonore 30 CAD/poveste.

4 povești pe lună (fără ilustrație și efecte): aproximativ 75 de dolari per poveste.

Cumva, eu trebuie să încep să produc acești bani, ca să pot susține în continuare “Ora de Poveste cu Ada”. Eu mi-am propus să fac asta pe termen lung, pentru că de povești este nevoie tot timpul.

Dacă ești unul din cei 60 de oameni care azi au dat play poveștilor mele,

Sau poate unul din cei aproape 500 care luna asta m-au ascultat,

Ori unul din cei aproape 10.000 care au făcut click pe pagina mea de Soundcloud,

Te rog să mă ajuți să suțin acest proiect pe termen lung.

Iată cum poți face asta:

Donează o sumă modică pentru fiecare poveste nouă pe care o postez. Să zicem… 10 lei. Nu e nici mult, nu e nici puțin. E mai ieftin decât un bilet la cinema. Dacă toți cei ce au ascultat azi povestea mea ar fi dat 10 lei, aș fi avut deja bani pentru alte două, ilustrate cu muzică și efecte, ar fi fost mici bijuterii.

Cumpără un abonament lunar. Pentru 35 de lei, poți primi 4 povești noi, una pe săptămână, în format mp3 – povești pe care le poți apoi pune pe un stick sau pe un cd, le poți lua cu tine și în mașină, le poți plimba oriunde. Abonamentul poate fi întrerupt la începutul fiecărei luni.

Cumpără un abonament pe 3 luni cu 100 de lei. Asta înseamnă că vei avea 12 povești pentru mai puțin de 10 lei fiecare.

Poți dona direct în contul meu ING sau prin paypal (la ada@lirismedia.com) echivalentul a 10, 35, 100 de lei în orice monedă dorești.

Sau susține-mă pe pagina de pe Patreon – un site de crowdfunding pentru artiști, scriitori și muzicieni.

Mai multe detalii despre Patreon:

 

 

Dacă te-am convins, îți mulțumesc. Trimite-mi un e-mail la ada@injoaca.ro cu subiectul: te susțin. Vei intra astfel în baza de date a susținătorilor Orei de Povești și vei primi prin e-mail fișierele în format mp3. Toți cei ce cumpără un abonament pe 3 luni beneficiază de o poveste personalizată, la alegerea copilului, cu ocazia zilei lui de naștere.

Ce zici, mă ajuți să dau glas poveștilor?

Mulțumesc anticipat.

Drag,

Ada (și KJJ și don Pandele, ale căror joburi de redactor-șef, respectiv inginer de sunet depind tot de ce se întâmplă în continuare).

Related Posts

Tags

Share This

css.php