Ce mi-a spus Lia pe un ton foarte răstit

25 Mar 2013 by

lia soareAm avut ieri o zi plină, cu două ateliere de poveşti, cu alergătură multă şi cu familia răspândită în mai multe locuri din oraş. A fost haos, aşa cum n-ar trebui de fapt să fie.

Pentru că nu am lăsat instrucţiuni precise, Lia a luat masa de prânz pe la ora 14.30. Nefiind acasă, n-a mai dormit, nu ştie să doarmă decât în pătuţul ei sau în scaunul din maşină, în vreme ce maşina merge. A rămas, deci, trează, în priză, până spre ora 17.45 când a adormit la colţul străzii. Trei minute mai aveam până acasă şi n-a fost chip s-o mai ţinem cu ochii deschişi.

Era în system shut down total.

Am descălţat-o şi am dezbrăcat-o de hăinuţă. A dormit neîntoarsă vreo patruzeci şi cinci de minute. S-a trezit plângând. Şi a plâns şi a plâns şi a plâns neconsolabilă în braţele tatălui ei, cu atâta disperare că a trebuit să mă adun de pe canapeaua pe care mă prăbuşisem să urmăresc ce otrăvuri mai avem prin mâncare. M-am ridicat şi m-am dus la ea. Am luat-o în braţe.

Mi-a urlat în urechi vreo oră. Literalmente în urechi. Când în stânga, când în dreapta. I-am oferit lapte cald. Nu era bun. Dar voia să şi mănânce. Dar nu cu linguriţa aia. Cu cealaltă. Nici cealaltă nu e bună. Dar mai bine să vărsăm laptele. Dar nici să se culce nu vrea. Dar nici să mănânce. Să-i dăm apă. Apăăăăăăă, apăăăăă.

Aaaaaaaaa

Am luat-o lângă mine în pat. Am lipit-o de mine şi i-am zis, cât puteam eu de calm:

– Lia, nu mai plânge, ştiu că a fost o zi grea, dar pentru toţi a fost grea, să ştii. Tu eşti obosită, că n-ai dormit când trebuia. Acum s-a terminat ziua şi înţeleg că eşti supărată. Nu trebuie să fii supărată pe mami, mami n-a fost la plimbare ci a avut treabă. Gata, taci cu mama, că e târziu şi suntem obosiţi toţi. S-a terminat, eşti acasă şi e totul bine.

Nu ştiu exact ce a înţeles din ce i-am spus, poate o fi fost tonul meu liniştit şi hotărât, cert e că a tăcut. După vreo 15 secunde de linişte a zis:

– Tati? Ii?

Începea apelul de seară.

– Vrei să vină tati?

– Da!

– Şi Iri?

– Da.

Cu tati şi Iri în patul mare, s-a lipit de mine şi a stat aşa, râzând pe rând, ba la unul, ba la altul. Şi ce bine părea că îi e. A adormit pe la opt, după ce a spus cuviincios “noapte bună” tuturor.

Aşadar, Lia mi-a spus, pe un ton foarte răstit: Că e nefericită că plec în fiecare zi. Că nu e corect să n-aibă nici o dimineaţă întreagă cu mama. Că mai bine ar fi dacă măcar duminica aş sta şi eu acasă. Că ea vrea să mănânce la ora la care e obişnuită. Cel târziu la unu. Pentru că i se face somn. Şi ea vrea să doarmă, dar în patul ei. Şi nu e corect să strici rutina bebeluşului, că dacă o strici, uite ce păţeşti, îţi urlă în cap până pricepi. Şi când pricepi, bine, fie, tace.

Capisci, mami, mami, mami, mami, mami?

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. 🙂 Si al nostru are de-astea cu sistem shut down total 🙂 Norocul e ca el poate sa doarma neintors, pana dimineata, de pe la 18, daca chiar e zob 🙂 Si cand era mai mic, asa ca Lia, adormea oriunde oricum. Ne-a adormit de o multime de ori in scaunul de pe bicicleta (a lui tati) cand eram in plimbari si ne lungeam mai mult de ora lui de nani de pranz 🙂 Dar stiu si surescitarea groaznica atunci cand e atat de obosit incat nu mai poate adormi. Nu e bine sa le testam limitele, si e bine ca au rutina, ne place asta, in general 🙂
    Eu zic ca a fost un scop nobil, si ca Lia e fetita intelegatoare, si apreciaza calitatea timpului petrecut cu mami, mami, mami 🙂 Si ca mami face tot ce poate, cat de bine poate, si nu face bine, la cerebel, sa se invinovateasca 🙂 A trecut, toata lumea a invatat, gata! 🙂

css.php