Cele mai frumoase colinde din lume

19 Dec 2015 by

Când eram printr-a zecea, am făcut parte – pentru puțin timp, ce e drept – dintr-un cor fabulos, al Palatului Copiilor, Carmina Tenera, condus de extraordinarul dom’Popescu. Constantin Popescu, de fapt, dar pentru noi era dom’Popescu. Nu știu câți eram în cor, nici nu mai știu exact dacă erau și băieți, cert e că repetițiile începeau cu vocalize până ne vibrau amigdalele corect și dacă eram cuminți și cântam frumos și respiram cum trebuia și închideam toate cuvintele ca la carte așa, poate la final aveam ocazia să zdrăngănim nițel la chitară. Doamne, ce instrumente aveam noi la Palatul Copiilor, nu vreți să știți, dar așa de fain sunau cântecele adolescenței mele, de-alde “Atlanții”, “Râpa” sau alte siropuri din caietul cu cântece de munte, de mi-aduc lacrimi în ochi și acum, la 34 de ani de la momentele respective.

N-am făcut mulți pui la cor, din motive pe care nu le comentez, ai mei aveau un cui împotriva lălăitului… așa că am apucat să merg cât să fiu și eu acolo când s-a înregistrat albumul de colinde și să particip la un spectacol imens, uriaș, nici nu mai știu dacă a fost la Sala Palatului sau în altă parte. Pentru mine, spectacolul adevărat a fost însă în culise, la încălzire, în orele lungi în care am așteptat să intrăm pe scenă și am cântat Noapte la mare până am simțit sarea pe buze. Se creează o energie fantastică, incredibilă, când câteva zeci de voci scot același sunet.

Colindele de pe albumul ăsta sunt cele mai frumoase colinde din lume, pentru mine, fiindcă o parte din suflul meu, din sufletul meu, din cine am fost acum o mie de ani, se aude încă.

Închid ochii și sunt înapoi în sala de la Casa Presei, sală de marmură cu o acustică extraordinară, apropiată de a catedralelor, unde timp de câteva zile am repetat până când vocile noastre au sunat cristal, până nu a mai avut nimic de comentat dom’Popescu.

Știți cum e dom Popescu? Pentru că încă e. Corul există. El dirijează încă. Dom’ Popescu era un pic mai înalt ca mine, poate un pic rotunjor, cu un început de chelie și o față extraordinar de expresivă. Așa de expresivă că se încrunta o dată și știam exact ce nu fusese bine. Fără îndoială. Auzea o notă dusă în bălării din 70 de voci. Una, una cât de mică… Nu-i scăpa.

Am avut un vinil, unul singur, pe care l-am lăsat la Radio.

Nu știu dacă există cd. Știu că le-am găsit pe net, acum câteva luni, posibil să fi fost în primăvara asta, și-așa mi-am recuperat câteva luni magice din copilărie. Lăsați copiii să meargă la cor. E ceva extraordinar în disciplina pe care ți-o dă muzica, respirația și bătaia de inimă la unison.

Le puteți asculta și voi aici. Și dacă aveți răbdare până spre final, o să auziți vocea sopranei Ana Camelia Stefănescu. O voce extraordinară, pe vremea aceea era încă elevă la liceul de muzică, azi strălucește în afara țării, că așa se întâmplă…

Să le ascultați cu plăcere. Să vă fie de folos. Și să vă bucure cum m-au bucurat pe mine când le-am regăsit.

PS: Mulțumesc, Dom’Popescu!

 

Related Posts

Share This

1 Comment

  1. ceska777

    O sa-i pun sa asculte tocmai fiindca el merge la cor. A fost la un cor extra dar merge momentan numai la cel al scolii. Miercuri au avut concert in biserica arhi-plina din sat si a fost……superb.

css.php