CEO, Atitudine, aptitudine, altitudine, “shit moments” şi “holy shit moments”

23 May 2013 by

Mi-am petrecut ieri o dimineaţă târzie la hotel Alexander, în compania câtorva sute de lideri sau viitori lideri ai României. Pentru că marţi am participat la un fel de concurs pe Facebookbadge unde am scris cine mă inspiră pe mine, Comunitatea Femeilor Senzaţionale mi-a oferit un loc la această minunată întâmplare. Aşa că m-am înregistrat frumos pe site şi după ce am aflat pe pielea mea că Șoseaua Bucureşti-Ploieşti nu e totuna cu Şoseaua Pipera-Tunari şi am răcnit la copilot că pe ambele părţi ale drumului sunt clădiri înalte cu pereţi de sticlă verde, pe la 11.15 mi-am atârnat de gât badge-ul pe care scria “Andreea Demirgian, CEO În joacă.”

Wow! Sau ca să-l citez pe unul dintre trainerii zilei, Andy Szekely, Shit! Am avut un “shit moment”, adică acea clipă când eşti într-o adunare unde te simţi un pic incompetent, depăşit, nelalocul tău şi, cu toate astea, eşti capabil să tragi aer în piept şi să te amesteci în peisaj, pentru că nu ştii unde te va arunca valul neîntâmplătoarelor evenimente pe cale să se deruleze în faţa ochilor tăi. M-am amuzat la început, pe urmă mi-am dat seama că eu însămi trecusem funcţia asta pe site când am făcut înregistrarea şi… până la urmă, shit moment sau wow moment (cred că voi rămâne la varianta mea, e mai feminină şi mai delicată) sau nu, badge-ul acela reflectă o realitate. Toate femeile sunt CEO. Toate mamele, mai exact, sunt CEO ai unei întreprinderi familiale. Comitetul director este alcătuit din Mama şi Tata, dacă familia extinsă e aproape, în acest comitet mai intră companiile mamă (Mama Lui, Mama Ei, Tatal Lui, Tatăl Ei), când e vorba despre planuri comune, uneori şi directorii unor filiale mai mici (cumnaţi, veri). De la caz la caz, strategiile de dezvoltare şi bugetele se discută în “board”, la o masă de şedinţe (la noi e masa din bucătărie, din când în când e şi masa din sufragerie), apoi se trece la implementare şi se prevăd grevele sindicale ale executanţilor, dar şi posibilele reacţii ale publicului ţintă (minorii). Noi avem un angajat şi vreo doi furnizori, deţinem parc auto, legal advisor, departament IT, atelier de reparaţii, o mică manufactură de bijuterii şi suntem pe cale să înregistrăm o franciză de poveşti, suntem buni şi pe departamentul de CSR, avem şi compania mamă la trei străzi mai încolo şi o filială prin Apărătorii Patriei, eram, deci, omul potrivit la locul potrivit şi aveam şi mandatul comitetului director, care-mi dăduse (iar, a doua oară în aceeaşi săptămână!) bilet de voie până spre ora 17.

Am intrat în sală şi m-am aşezat într-un colţ, cu o mică frustrare că la basic ticket nu ni se oferea şi mapă, care, din ce văzusem la alţi participanţi, conţinea chestii interesante chiar şi de la depărtare.

Am avut privilegiul de a asista la trei speech-uri ţinute de figuri importante în mediul de afaceri din România şi la o demonstraţie de charisma din partea lui Andy Szekely, unul dintre cei mai cunoscuţi traineri de NLP (aveam să aflu după conferinţă) de pe malul acesta al Mării Negre.

Nu vă pot reda toate ideile cu care am plecat de acolo, deşi m-am străduit să le reţin pe cele valoroase. Ba chiar am făcut un fel de live texting, ca să poată beneficia şi cei din lista mea de acele seminţe de idei şi planuri de pus în aplicare. Scoase din context, păreau, însă, un pic ciudate şi chiar am fost întrebată de câteva ori de cei ce mă au ca prietenă dacă mă plictisesc, dacă s-a întâmplat ceva cu mine, unde sunt şi de ce scriu aşa de mult. Jur că mă simţeam extraordinar de bine. Nu mă plictiseam deloc, ba chiar mi-am notat câteva nume pentru interviuri ulterioare (deh, deformaţie profesională). Şi apoi, adevărul e că nu ai oricând prilejul să te afli în aceeaşi sală cu Bogdan Olteanu, Silviu Hotăran, Amalia Sterescu şi Sorina Bradea. E rar. E un holy shit moment. (Momentul acela când eşti în prezenţa unui talent fenomenal şi nu poţi să nu te bucuri de el deşi eşti un pic invidios).

Am râs mult cu speakerii, se vede că fac asta în mod constant, ştiu să ţină atenţia trează câtorva sute (posibil mii, dacă mă iau după numărul meu de badge) de oameni. Şi cum oamenii aceia erau deja lideri sau viitori lideri, am aflat foarte multe lucruri despre ce înseamnă să fii un lider bun, ce înseamnă să fii extraordinar, când trebuie să începi să te gândeşti la moştenirea pe care o laşi (nu, nu e vorba de câte merţane şi câte castele) celor ce vin în urma ta, dacă existenţa ta ca individ va trece sau nu testul timpului şi, până la urmă, cum să fii unforgettable, in every way.

Pe scurt, până nu le uit şi dispar de pe wall, că nu ştii ce-i mai trăzneşte prin cap lui Zuckerberg.

Amalia Sterescu m-a pus pe gânduri serios. M-a întrebat dacă m-am gândit la ce las în urmă. Las, sper, doi oameni buni care ştiu să trăiască frumos, nişte poveşti şi câteva întâlniri cu un număr mic de elevi/studenţi/copii de grădiniţă. Şi, cu voia internetului, acest blog care, mi s-a spus, a atins câteva vieţi, fie şi doar pentru că v-a făcut să râdeţi sau să plângeţi sau să încercaţi ceva nou, măcar din curiozitate.

Silviu Hotăran a avut un speech foarte interesant despre lider bun/lider mai puţin bun. Ideea cheie: ori de câte ori îţi vine să te speli pe mâini de consecinţele acţiunilor celor pe care-i conduci, mai gândeşte-te. “N-a fost vina mea” e o scuză patetică, sigur-sigur ai şi tu un rol în ce s-a întâmplat. Ca de exemplu, când Lia plânge cu lacrimi amare pentru că Directorul tehnic s-a repezit la ea fiindcă ţopăia pe canapea cu foarfeca mică de unghii în mână, vina e colectivă. A Irinei, că n-a interceptat-o înainte să iasă din cameră cu forfecuţa lăsată de mine pe noptiera ei, a lui Laur că s-a repezit prea brusc, deşi scopul era desigur, bun, să nu-şi scoată copilul ochii. Şi-n loc să o certăm pe Irina sau să ţipăm la Lia, mai bine punem (memo to myself) forfecuţa la loc după ce o folosim sau învăţăm copilul cel mare să folosească o unghieră. Asta se numeşte creative management.

Prin intermediul Sorinei Bradea, Colin Powell ne-a învăţat că încrederea pe care o inspiră celor din jur e cea mai puternică dintre toate calităţile de care are nevoie un lider.

Ştii că eşti un lider bun atunci când oamenii te urmează, fie şi doar din curiozitate. Da, de ţinut minte. Reducând la scara întreprinderii familiale, ştii că eşti un lider bun atunci când ai tăi vin după tine, chiar dacă le zici că-i duci la munte şi tu o iei spre Autostrada Soarelui şi cred, cred, cred până în ultima clipă că imediat se vor vedea munţii şi nu te pârăsc fostei soacre că ai greşit drumul şi-n loc să ajungi la munte, ai ajuns la mare. Cred, sincer, că ai greşit şi tu o dată şi nu te pedepsesc, zic, e, lasă, acu dacă tot am ajuns la 2 mai… să ne scăldăm, ce dacă e unşpe noaptea. Check!

Dar cireaşa de pe tort a fost Andy Szekely. Care a început cu o scurtă repriză de gimnastică pentru corporatişti. I-a ridicat în picioare, i-a pus să-şi scuture braţele, să rotească umerii şi capul să se bată pe umeri, să îşi facă vânt unul altuia cu o foaie de hârtie, să bată cuba cu vecinul din dreapta şi apoi şi cu vecinul din stânga şi-ntr-un final glorios… să-l privească pe cel de lângă ei în ochi şi să spună cu voce tare: salut liderul din tine. Eu mă lipisem de perete, în stânga aveam un stâlp metalic care susţinea reflectoarele, în dreapta o domnişoară din stafful organizatorilor. M-a privit în ochi, mi-a zâmbit şi mi-a spus cuvintele magice: “salut liderul din tine”. Copilul din mine făcea tumbe pe o saltea uriaşă. În sfâââârşiiiiiiiiiiiiit!

Oameni buni, sute de viitori lideri ai României au executat la secundă ce spunea trainerul. Asta se cheamă charismă.

Treaba asta cu NLP-ul e ca şi homeopatia. Funcţionează pentru unii. Eu recunosc cinstit că n-am studiat destul, dar mă tot lovesc de noţiunea asta în ultima vreme, e foarte la modă şi privindu-l pe Andy Szekely cum vrăjise audienţa în doar câteva minute, mi-am dat seama că oamenilor le e sete de aşa ceva. La sfârşit, i-a pus pe toţi să semneze un angajament.

“Subsemnatul…. am observat că mi se întâmplă destul de des să las pe mâine lucrurile importante pentru mine. Azi e mâine! Vreau ca această zi să aducă o schimbare în viaţa mea! De mâine vreau să… (scrie aici 1-2 acţiuni pe care doreşti să le faci). Mă angajez să obţin ceea ce vreaz şi pentru asta sunt de acord să:

  • scriu la începutul fiecărei săptămâni ce şi cât vreau să fac.
  • aloc zilnic în agendă timpul necesar lucrurilor importante pentru mine.
  • monitorizez şi mă bucur săptămânal de realizări
  • măsor şi sărbătoresc lunar progresul.

Data, semnătura.”

Oh boy! Eu nu aveam formular, pentru că nu îmi dăduseră mapă şi nu-mi dăduseră mapă pentru că aveam ticket basic. Deci, m-am angajat pe facebook să strălucesc zilnic, pentru ca şi cei din jurul meu să poată împrumuta din această strălucire şi pentru ca să le luminez viaţa.

Treaba asta cu strălucirea să ştiţi că funcţionează, jur. Am momente în care sunt în prag de depresie (mă deprim uşor, dar la fel de uşor îmi revin, deci, probabil, nu e chiar depresie, e mai degrabă demotivare), în care, ca azi dimineaţă, am pus în ibric 5 din ultimele 6 linguriţe de cafea din cutie şi apa a dat în foc şi cafeaua mea de dimineaţă s-a întins pe tot aragazul şi-n ibric nu mai e mai nimic. Atunci, în astfel de momente, sunt în stare să mă văd cu ochii minţii de undeva de sus de pe tavan şi mi-e tare milă de mine. Pentru că eu ştiu ce importantă e cafeaua aia şi e târziu şi chiar dacă mi-aş băga picioarele în ora la care începe Irina cursurile, fă altă cafea dacă ai cu ce… (fucking shit moment, aş zice eu).

În astfel de zile, când n-am timp să mă aranjez, când mă bâzâie gânduri negre absolut de înţeles, umerii mi se gârbovesc şi privirea mea exprimă clar sevrajul. Şi în astfel de zile eu trebuie să mă întâlnesc cu oameni. De la bodyguardul de la poarta şcolii Irinei, la ofiţerii de la intrarea din Radio, doamna femeia de serviciu, prietena mea cu care mi se încrucişează cărările pe coridorul de la etajul doi, până la colegii mei şi, în cele din urmă, oamenii cu care trebuie să fac interviuri. Şi ca să nu fiu greu de privit (femeile deprimate sunt greu de privit) folosesc un truc pe care l-am învăţat în urmă cu ani buni de zile, când viaţa mea era praf şi pulbere, dar nimeni nu trebuia să afle asta. Atunci mă priveam în oglinda de la lift şi-mi spuneam: Now, shine. Sau pe româneşte, “Zoe, fii bărbată”.

Funcţionează. De câte ori făceam asta (şi o făceam în special când urma să mă întâlnesc cu Prietena mea), mi se spunea “Arăţi bine! Radiezi!”.

Între timp am mai învăţat câteva trucuri care mă ajută să obţin acelaşi efect de “ce bine arăţi”. Am la birou o trusă mică de farduri, o cutiuţă cu câţiva cercei de tinichea neutri, asortabili la orice şi mereu, mereu, mereu un gloss în buzunarul secret al genţii. Puţin machiaj n-a omorât pe nimeni, vă zic cinstit. Dar strălucirea aia, sursa de complimente vine dinăuntru. Desigur, nu mereu îmi dau seama că trebuie să apăs pe butonul “now, shine”. Dar mereu îmi îndrept umerii, privesc oamenii în ochi şi le zâmbesc, s-ar putea ca acesta să fie singurul zâmbet de care vor avea parte toată ziua. Cu siguranţă, domnul care azi m-a făcut tâmpită că eram dispusă să aştept să elibereze un loc de parcare chiar în faţa intrării principale în radio, nu va primi alt zâmbet toată ziua. Mârlanilor li se zâmbeşte rar.

Revenind la Andy Szekely. Cum un pic de fard n-a omorât pe nimeni, tot aşa nici un pic de time management şi de prioritizare n-are cum să facă rău nimănui. Adevărul e că am găsit o mapă pe jos. Şi mapa asta conţine un calendar cu mici gânduri aspiraţionale pentru fiecare zi şi o agendă bună pentru cei ce vor să intre într-un program de dezvoltare personală. Şi vreau să vi le dăruiesc, dacă aveţi nevoie de ele. Lăsaţi aici un comentariu, specificaţi dacă doriţi agenda sau calendarul şi la sfârşit, dacă sunt mai mulţi doritori, vom trage la sorţi. Nu uitaţi, azi e mâine!

N-aş fi putut încheia acest roman fluviu fără două ultime gânduri:

Mulţumesc 121.ro

Şi un citat de pe un slide de ieri: Your attitude, rather than your aptitudes, will determine your altitude. Ieri m-am convins că aşa e. Atitudinea adecvată vremurilor, mai degrabă decât aptitudinile, te poate duce sus, foarte sus. Chiar şi-n faţa a câtorva mii de oameni, care sunt gata să se ciupească de nas, dacă tu le zici că asta trebuie să facă.

PS: şi-acum ziceţi după mine: NOW, SHINE!

Related Posts

Share This

20 Comments

  1. stefania

    Frumos! Iar blogul tau e grozav.

  2. Liviana

    F interesant, sa ne mai povestesti impresiile de la evenimente, ne ajuta multa rezumatele si opiniile tale. Eu cred cu tarie ca si tu esti un leader! 🙂
    Pup.

  3. mamaluimihai

    pot sa sper la agenda? multumesc!

    • mamaluimihai

      ps: am lasat comentariile ieri live pe facebook!

      aici am o intrebare – cum vei dezvolta leadershipul in personalitatea fetelor?

      • Irina este un lider innascut. In orice grup s-ar afla vrea sa faca ea regulile, chiar si acasa. Lia vine tare din urma. Daca vrea ceva, nu zice da-mi, te ia de mana si te duce unde vrea ea. Si nu poti rezista. Deocamdata exerseaza simtul proprietatii. “a meu!”.

        • mamaluimihai

          pai in curind vor urma intrunirile cu tema “ce ne facem – cum traim sub acelasi acoperis – cind toti suntem leaderi?”

          • facem cu randul. wait a minute, I am the leader, i’ll decide what it was.
            http://www.youtube.com/watch?v=lgiWumiXKwk

          • :))) Ce-mi place replica asta!
            Aristocats par sa fie desenele preferate ale lui Matei, in ultima vreme. Doarme cu cartea in brate, si la culcare intotdeauna mi-o deschide sa-i citesc o pag sau doua din ea 🙂
            Chiar daca sunt cu dublare, mi-a sunat in creier exact cum trebuie, ce ai scris tu 🙂 Stiam precis-precis ca e de acolo, inainte sa deschid link-ul 🙂

  4. mamaluimihai

    multumesc! in fapt motivatia pt agenda e urmatoarea – alaltaseara tocmai ce i-am aratat “leaderului” postarea ta precedenta – come as you are – ca tocmai ce incepuse sa imi toarne in urechi despre leadership si intrunirile de gen, iar ieri mi-a zis ca n-a mai reusit sa se duca la intrunirea de care zici!

    • pai come as you are inca e valabil 😀 si mai ieftin decat intrunirea pe care a ratat-o. pentru ca aveti promo code.

      • mamaluimihai

        pai cu Dragos e prieten!!!! si are deja chestia aia (din care eu nu pricep nimic, ma simt mama batrana cu dintii de lana si pe deasupra rushinata ca eu am stiut intotdeauna ce am vrut :(((( )

  5. Pfoaaa, am citit pe nerasuflate! Iar aia cu mama e CEO e perfect adevarată, am zis-o de mult, noi toate am face față cu brio în asemenea poziție :)))

  6. Excelent articol, cum imi place mie sa fie scris…stii tu…

  7. … si you really shine! 🙂
    Crezi ca vorbitorii aceia ar fi putut tine in frau gasca ta de la Ateliere? 😀

css.php