Cum ne-am hotărât să renunțăm la obiceiul cu căsuțele de turtă dulce

8 Dec 2014 by

Mi s-a părut mereu că e ceva așa, foarte fain de făcut cu copiii, de implantat în mințile lor, de sădit ca amintire de Crăciun.

Și am încercat. Chiar și anul ăsta am încercat. Dar anul ăsta a fost ultimul an, jur.

Știți senzația aia fantastică pe care, ca părinte, o ai când pui la cale chestii pentru copiii tăi? Când le pregătești surprize, când vrei să iasă bine, când le anticipezi încântarea… Și pe urmă, când surpriza chiar se întâmplă, sigur intervine ceva ce strică tot, se duce dracu’ toată pregătirea și îți vine să te mângâi singur pe creștet și să-ți îngâni clasicul “cine ți-o mai lua mărgele, tanana na nanana na, să se spânzure ca ele… ”

wiltonSă revenim la căsuțe.

Cât am fost în Românica, am încercat multe variante. Prima oară am încercat să fac eu. Am avut pattern, am avut rețetă, n-a ieșit. A doua oară am cumpărat de la Ikea un set gata copt, trebuia doar asamblat și decorat. Atunci am avut un accident cu zahăr topit, noroc că nu eu, ci Laur, dar refrenul a cântat stereo și în urechile mele. A treia oară… Dar cine mai știe ce s-a întâmplat. Și de fiecare dată am zis: gata, ultima oară, jur.

Și cum mă plimbam eu prin Michaels (nu vreți să știți ce e acolo) găsesc căsuțe de turtă dulce, marca Wilton. Dacă ați mai trecut prin bucătărie în ultimii 10 ani și ați încercat să faceți chestii pentru plozi, știți că Wilton e așaaaa o minune în materie de cofetărie și patiserie și decor.

Am cumpărat, deci, o căsuță mare și o cutie cu patru căsuțe mai mici, să vezi ce mișto o să fie, mi-am zis, chemăm și fete din clasa Irinei să se împrietenească, le trimitem și cu câte o căsuță decorată frumos, toată lumea câștigă.

casute 2Da, dar căsuțele mai întâi se asamblează. Cu patru ore înainte să le decorezi. Și se lipesc cu pasta de zahăr. Pe care nu e bine să o ții prea mult timp în contact cu aerul, că se întărește imediat. Și pe urmă în cutie erau cam o tonă de bombonele colorate de toate mărimile și consistențele, despre care vom discuta mai târziu.

Ieri după prânz, am trimis copilele la culcare și ne-am apucat de asamblat căsuțele. Nu s-a mai rănit nimeni. Laur nu prea avea el chef de lipit căsuțe, dar fiind un domn, a stat cuminte, a citit instrucțiunile, a șlefuit fiecare perețel și fiecare acoperiș și a reușit să le lipească pe toate.

Două ore mai târziu (da, știu, trebuia să fi fost 4 ore mai târziu dar viața bate filmul), cele două fetițe au venit, s-a trezit și Lia și a început dezmățul.

Copiii s-au umflat cu bomboane. casute 1Lia le punea pe căsuță în ritm de cinci în gură, una pe perete. Avea icing și-n păr. La final a mușcat de-a dreptul din acoperiș, ce atâta decor. Fetele cele mari au mâncat și pasta de zahăr. Că era dulce și mirosea frumos. Jumătate de oră mai târziu aveam în casă patru copii aflați în plină supradoză de zahăr colorat și niște căsuțe urâte, urâte, cred că nici dacă ar fi vrut să le facă urâte nu le ieșeau așa de rău. Sorcove e puțin spus. N-am zis nimic. Am împachetat căsuțele musafirilor, le-am pus sus de tot pe cele ce au rămas la noi și am aruncat tot ce nu reușiseră să mănânce.

Ar fi trebuit să știu, zilele trecute când le-am lăsat pe Lia și pe Iri să decoreze figurinele de turtă dulce, au scăpat doar jumătate nemâncate înainte de a fi fost colorate. Pe restul le-au lichidat sâmbătă seară, ajutate puțin de Sabina, în timp ce se uitau la Tin Tin. Dar vedeți, optimismul meu incurabil și incredibil m-a făcut să sper că n-or să mănânce chiar toate bomboanele. Și-o să ziceți că na, Lia e mică, dar Irina mânca pasta de zahăr direct din poș.

Da, da, știu, sunt copii, cum să se abțină când e delirul ăla de bomboane la îndemână. Dar eu sunt părinte, nu? N-ar fi trebuit eu să anticipez că ele nu se vor putea abține și că pe urmă voi avea echivalentul a patru capre turbate într-un apartament mic și nici o cale de scăpare? Ba daaaaaa!

A fost amuzant?

Pentru mine nu, pentru ele da.

Cine dormea la ora 23.00?

Nimeni.

Cine s-a trezit la timp azi dimineață?

Nimeni.

Cine a întârziat la școală și la grădi?

Fetele mele.

Păi mai bag eu necazul în casă cu mâna mea?

Never again.

Să nu faceți ca mine.

PS: Cine n-are Rita, să-și cumpere! 

Related Posts

Tags

Share This

4 Comments

  1. Maria

    Sa va fie de bine bombonicile!
    Da, concluzia se aplica si la unele activitati “necomestibile”. In urma carora descoperi – de exemplu – ca ai usi iremediabil lipicioase, ca nu mai ai NICI O discheta demachianta din pachetul abia deschis etc etc, sau – cel mai adesea – ca trebuie sa finalizezi tu insati ce ati inceput, copilul si-a pierdut entuziasmul pe drum si…. asta e.
    Din fericire pentru noi toti, eu NU invat din greselile mele. Nici din cele ale altora :-). Asa ca… o sa avem si noi casuta de turta dulce – sau cel putin atelier de construit casuta.

  2. ady

    Iarta-ma, dar am ras. Si mai iarta-ma odata, dar cred ca la anul sau peste 2 o sa ne mai spui o poveste cu casuta de turta dulce. 🙂

  3. Rita

    Ce distractie ati avut!
    Azi am fost cam posomorata, dar acum m-am distrat de numai! Fetitele o sa-si aduca aminte cu placere decoratul casutelor. Le-ati oferit o amintire frumoasa, chiar daca le-a cam crescut nivelul zaharului mancand atatea bombonele. 🙂
    Sa nu renunti la obiceiul vostru. O sa fie din ce in ce mai frumos pe masura ce vor creste fetele. Pana la urma o sa ai cateva turtite decorate si in preajma bradului.
    Imi aduc aminte cum legam cu mama sforicelele la bomboanele pentru brad.
    Bineinteles ca degustam pe rand fiecare sortiment. Bomboanele exista ca sa fie mancate. Nu? 😉
    Va imbratisez cu drag.

  4. Andra

    Patru capre turbate, hahahaha!

    Noi ne multumim sa facem omuleti de turta dulce. Avem un set de forme care reprezinta o familie.

css.php