Cum pe cine-am cucerit?

16 Apr 2013 by

Papan este un tip mărunţel şi slab, mereu atent bărbierit şi cu freza în ordine. Este genul de domn cu pălărie şi eşarfă de mătase, ce-şi aşteaptă răbdător consoarta să se dea cu ruj la oglinda din hol.  Papan este inginer. Ştie ce au lucrurile pe dinăuntru, ce le pune în mişcare şi cum să faci să le aduci la ordine, dacă altă treabă mai bună nu ai de făcut, bineînţeles. A mers mult pe munte, a fost un om de lume, i-au plăcut călătoriile şi petrecerile, dar cel mai mult i-a plăcut de soaţa domniei sale. Campion absolut la jocurile de masă pe care le jucăm în familie, a ţinut musai să ne înveţe toate jocurile de societate care implică zaruri, beţe de chibrit, tabele şi alte fineţuri gen pahar de piele pentru yams şi  formulare prefabricate de ţinut scorul.

E un tip foarte greu de cadorisit, pentru că după ce i-ai dăruit într-un an un ceas ori o cravată fină, de Crăciun o brichetă gravată, în alt an un set de accesorii pentru vinuri, apoi de un Sf Gheorghe te-ai dus cu colecţia de documentare istorice de la National Geographic, pentru un domn de etatea sa (74 de ani) greu mai găseşti ceva care să-i facă ochii să sclipească.

Nu-i plac telefoanele mobile şi computerele, tolerează de vreo câţiva ani o pisică pe teritoriul domniei sale iar pe nepoate le priveşte cu un zâmbet abia ascuns, de parcă se stăpâneşte din greu să izbucnească într-un hohot homeric, încheiat cu o scurtă criză de tuse tabagică.  Pe noi, cucoanele (că aşa ne spune) ne tratează cu maximă politeţe. Ne lasă să trecem primele, ne trage scaunul la masă, ne întreabă dacă dorim vin alb sau negru ori poate vrem să începem cu o cornată făcută în casă şi are ritualul lui în ce priveşte cafeaua. “Mie să-mi pui un deget de cafea şi restul apă, până sus, că mie aşa îmi place.” Când vine vorba de mâncare, caută cu precădere colţurile un pic mai bine prăjite din orice, căutare în care ghicesc ascunsă un pic de duioşie faţă de o nevastă tânără, care avea de dat în faţa soacrei proba maximă: a cozonacilor suficient de pufoşi. Mi-e greu să-mi închipui câte tăvi de cozonaci o fi ars Maman în tinereţile ei, pentru că eu n-am cunoscut-o decât în faza ei desăvârşită, când din mai nimic e în stare să facă minuni. Are practică îndelungată, de la toate petrecerile de pe timpuri, adevărate teste de ingeniozitate culinară, când pe masă puneai la loc de cinste icre false şi ouă umplute şi decorate savant. Azi Maman lucrează cu alt tip de materie primă, cam ce-i bun peste drum la Mega ori în Hala Obor, ori… mai are ea câteva locuri de unde se aprovizionează.

Dar să ne întoarcem la Papan.

Papan a suferit un atac cerebral major, acum vreo zece ani. A fost vremuri cumplite, în care viaţa i-a atârnat de un fir de aţă, şi doar graţie unui mare profesor neurochirurg, pe care nu-l vom  numi aici, a trecut cu bine peste prăpastie, şi a avut ocazia să joace la nunta feciorului şi să se amuze de poantele nepoatelor. Dar Papan este un fumător înrăit. Are locul lui în casă, unul singur, unde se ascunde să fumeze. Nu ştiu ce ţigări fumează, ştiu doar că fumatul, desigur, nu ajută, mai ales când ţi se spune că stai cam prost cu circulaţia. Cu toate astea, invocând pălăria unui anume Hector, Papan a fumat cu voioşie şi înainte şi după atacul cerebral. Asta a dus la un alt atac cerebral, vara trecută, într-un sat de pe  lângă Moreni.

De atunci am început să circulăm cu Papan prin spitale. La început, un medic nu foarte devotat a ţipat la maman în noaptea aceea de sâmbătă spre duminică, în care Salvarea i-a dus de urgenţă la spitalul din Moreni. Maman, care mai trecuse pe cărarea cu atacul cerebral, insista pe lângă doctor că vărsăturile sigur nu-s semn de vreun deranj la stomac, şi că ţinând cont de istoricul pacientului, e posibil să fie vorba de ceva mult mai grav. Medicul, în etate dar nu în toate facultăţile, a urlat la ea că o “trimete” val-vârtej la Bucureşti, dacă e ea aşa de deşteaptă. Maman, o doamnă la care nu se ţipă pentru că doar privind-o te prinzi că e doamnă, a zis “Foarte bine, trimiteţi-ne la Bucureşti”. Probabil ca să-i arate că e totuşi mai deştept/mai puternic/mai cu ouă   Pentru că starea bolnavului nu era tocmai bună, medicul i-a trimis totuşi la Târgovişte. Unde, desigur, n-aveau pe nimeni şi au stat totuşi internaţi o săptămână, timp în care Papan părea că nu se mai întoarce prea curând din veşnicele plaiuri ale vânătoarei, pe care le survola probabil învăluit în vălătucii de fum de ţigare. Era cam prin timpul în care eu mă pregăteam să dispar din pesiaj vreo săptămână spre cetatea celor şapte coline şi feciorul urma să rămână singur cu doi copii în Bucureşti, ceea ce, trebuie să recunoaştem, îi cam limita posibilităţile de trambalare pe drumurile judeţene ale Patriei.

Papan şi-a propus însă să trăiască 100 de ani, ceea ce îi dorim din tot sufletul. A trecut deci, cu bine, şi peste episodul Târgovişte şi cam la 2 săptămâni după aventura lor dâmboviţeană, au revenit la Bucureşti, gata să se dea pe mâna sistemului sanitar de capitală. După multe peripeţii cu analize de urgenţă  la aparate de ultimă generaţie şi mii de lei lăsaţi la recepţie, cu chitanţă, fără şpagă, după un şir de vizite prin principalele spitale mari şi  anesteziste care-şi dădeau ochii peste cap şi cereau să discute cu rudele de gradul 1, pentru că situaţia e gravă, doamnă, după un stent montat cu chiu cu vai din pricina a diverse artere şi vase mai mici sau mai mari, mai înfundate sau cu pereţii prea subţiri, iată-l pe Papan pe balconul de la Fundeni, pupându-mi ceremonios mâna şi trăgând în piept aerul de primăvară. Cinci zile mai târziu (adică ieri) mă aşteptau cuminţi pe băncuţa din faţa spitalului, să-i duc acasă. Asta pentru că Maman nu l-a lăsat singur mai deloc, s-a internat de fiecare dată cu dânsul, a zâmbit în direcţia corectă şi l-a păzit să nu-şi pună sub cap fix mâna cu stentul, să nu sară şotron fix pe piciorul cu al doilea stent şi nici să nu se aşeze prea tare pe partea cu al treilea stent.

– Ei, cum a fost? zic, luându-i geanta din mână.

– Cum să fie, foarte bine.

– Pe cine ai cucerit zilele astea?

– Cum pe cine-am cucerit? Mi-am cucerit din nou soţia.

Papan. 74 de ani. Peste 30 de ani de căsnicie. Un domn. Care încă îşi recucereşte soţia.

A bon entendeur, salut.

 

 

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. ana

    biutiful. doar cuvantul “trambalare” strica aerul teodorescian. prin alura lui de neologism jargon, avcorz:) la multi ani, domnule Papan:)

  2. Adela

    frumoasa poveste!

  3. Doina Elena

    sanatate!

  4. oq

    Ce frumos! Multa santate si ani multi sa se bucure de nepoate!

  5. Ah, adorabil Papan! Mi-e tare dor de curtoazia generatiei lor, de micile lor delicateturi si glume. Draguti sint.

css.php