Cuvinte magice

13 Nov 2014 by

Când Irina a început școala ne-am bucurat că în clasa ei mai e o fetiță vorbitoare de limba română. Îmi imaginam că se vor împrieteni și cu siguranță asta îi va face Irinei zilele la școală mai plăcute.

Dar relațiile între copii se bazează tot pe chimie și iată că între copila noastră și cea pe jumătate româncă nu pare să se lege nici o prietenie trainică, nici măcar una conjuncturală, pasageră.

Nu doar că nu-s prietene. Se ceartă parte în parte. Nu doar că nu se iubesc… În ultimele săptămâni n-a fost zi să nu se plângă Irina de fetița asta. Că-i spune mereu că “e în problemă”,  că n-are voie aia, nu are voie nici pe ailaltă, nici acolo nu e voie să meargă/să calce/să umble, ba mai mult, că e proastă și că miroase urât și că nu știe nimic, nici măcar limba engleză, că o calcă pe picior și o amenință că mama ei are numărul meu și o să mă sune pe mine și o să vadă ea, Irina, ce pățește…

Le-am luat pe rând. I-am spus că n-are nici o problemă, că Mr. Eddy m-a sunat chiar lunea asta să îmi spună să stau liniștită, că e bine, face progrese, se vede că progresează. Și că orice mamă m-ar suna, după ce aud despre ce e vorba, n-o să se întâmple altceva decât că o să vreau să aud și varianta ei.

I-am spus că e posibil să transpire dacă aleargă la sport și nu se schimbă de tricou. I-am spus că de-aia insist dimineața când se spală pe dinți, să nu se rezume la dinți, ci să se spele până la brâu și să folosească deodorantul pe care i l-am cumpărat, că nu are miros, nu lasă urme, n-are ce rău să-i facă.

I-am spus că oricine poate să-i spună câte în lună și în stele, ea, Irina știe care e adevărul. Și adevărul e că nu e proastă. E un copil foarte inteligent și mult deasupra celor din clasa ei ca nivel cantitativ de informație, faptul că nu se poate exprima e doar o chestiune ce ține de timp. Și asta să o motiveze să-și dea drumul la gură cât mai curând.

I-am spus să o evite pe fetiță. Să-i mulțumească pentru cât a ajutat-o și să nu-i mai răspundă. Să nu se certe, că nu are de ce să se certe. Să nu răspundă cu aceeași monedă, că nu se mai termină niciodată. Să îi spună lui Mr. Eddy tot ce i se întâmplă. Din ce am mai vorbit cu alte mame românce, care au copii în clasă cu frații fetiței, părinții ei trec prin ceva greutăți, că așa se întâmplă când culturile se bat cap în cap. Și asta clar e un motiv pentru ca fetița despre care povestim să fie tristă și poate ceva mai arțăgoasă, să i se fi luat de atâta ajutor acordat copilului cel nou în clasă sau să fi trecut ea însăși prin așa ceva când a venit aici și acum să fie rândul ei să îl calce pe ăla mai slab pe cap.

Și poate toate ar fi fost bune și frumoase dacă marți fetița pe jumătate româncă n-ar fi rupt cartea noastră cu Firicel. Unicul exemplar, ultimul existent în depozitele librăriei Cărturești, cumpărată de nouă și de pus în ramă, ca amintire a gloriei trecute.

A venit Irina mea plângând acasă, cu lacrimile înnodându-i-se sub bărbie. N-o văzuse cu ochii ei pe fetiță rupându-i cartea, dar fetița stătea în banca ei, când s-a întors a noastră de la English as a Second Language. Și îi rupsese și desenul făcut pentru Remembrance Day. Și era clar că doar ea putea să îl rupă, pentru că Mackaya, băiatul care uneori o mai necăjește, de data asta încerca să o liniștească și-i spunea că e doar o carte și nu merită să plângă. Dar ea, Irina, știe că nu e doar o carte, e o carte importantă și alta nu mai avem și nici de unde să cumpărăm nu mai avem și … și plângea,  și eu tot spuneam că Mackaya are dreptate, e doar o carte, nu merită să plângă pentru asta. Poate a fost un accident, poate au tras doi copii de ea, cine știe ce s-a întâmplat, nu e cazul să ne gândim că musai fetița cu pricina a făcut așa o răutate.

La noi în vizită era Giorgiana, mamă de două fete născute în Canada, partenera mea de băut ceai și de descoperit Canada. A luat-o în brațe și ea și i-a mai explicat o dată tot ce explicasem și eu, dar i-a și spus câteva formule magice.

– Dacă te mai supără spune-i așa: “Keep away from me. Stop bullying me”. Apoi te duci la Mr. Eddy și îi zici: “I don’t feel comfortable. She is bullying me”. Repetă după mine. “I don’t feel comfortable. She is bullying me.”

Pe aici nu se prea joacă lumea cu sentimentele copiilor. Irina s-a întors acasă cu toate paginile rupte lipite cu grijă cu scotch de cineva de la biroul directoarei.

În vreme ce Giorgiana vorbea cu Irina, eu sunam la Mr. Eddy.

Mr. Eddy a început să turuie de cum mi-a auzit vocea.

– Știu de ce m-ați sunat. Am fost acolo. Am văzut. Le-am văzut certându-se și le-am urmărit fețele, chiar dacă nu înțeleg ce își spun. Toate celelalte fete din clasă erau foarte îngrijorate și supărate, doar acea fetiță nu avea nici o expresie. Nu pot fi sigur că varianta celeilalte e corectă. Și-mi pare rău și am sunat-o deja pe mama ei și am grijă, sunt cu ochii pe ele nu le mai pun să lucreze împreună și încă o dată îmi pare rău…

– Domnule Eddy, dar nu despre carte e vorba. E vorba despre Irina care vine supărată acasă pentru că în fiecare zi fetița asta o atacă. Irina doesn’t feel comfortable. She is bullied by this girl.

– Oh my God!

Magic words.

Unde mă duc eu peste 2 ore?

La ședința cu părinții. Nu, nu e ca în România. Nu stăm toți părinții să luăm notițe despre serbare, despre fondul clasei, despre cadoul pt doamna. Aici, ședința cu părinții ține două zile. Fiecare FAMILIE e invitată să discute preț de 15 minute cu învățătorul copilului despre Report Card-ul primit cu o săptămână în urmă. Nu există carnet de note ci acest raport pe două pagini în care activitatea copilului e analizată amănunțit. Primești o scrisoare acasă în care ești anunțat că în data de … și de… are loc parent/teacher conferrence. Specifici 3 intervale orare în cele două zile în care poți ajunge la școală. Semnezi. După câteva zile mai primești o scrisoare în care ești anunțat în ce zi și la ce oră ești așteptat și dacă nu-ți convine, mai decupezi un pic din scrisoare și trimiți înapoi profesorului foaia cu pricina.

Noi vom avea de povestit despre mai multe, nu doar despre calificativele Good și Excelent primite de Irina pentru prima ei lună de școală.

Keep in touch.

 

Related Posts

Share This

8 Comments

  1. Io

    Hai ca iar am scris un roman si l-am pierdut cand nu am pus captcha corect… Duh!

    Ziceam, deci, pana sa pierd tot comentariul:
    “-i spune mereu că “e în problemă”, că n-are voie aia, nu are voie nici pe ailaltă, nici acolo nu e voie să meargă/să calce/să umble, ba mai mult, că e proastă și că miroase urât și că nu știe nimic, nici măcar limba engleză, că o calcă pe picior și o amenință că mama ei are numărul meu și o să mă sune pe mine și o să vadă ea, Irina, ce pățește…”

    Oglinda, oglinjoara… Copila asta a auzit sau aude vorbele astea de la cineva cu autoritate din familia ei si le reproduce cum le aude. De la o bunica, sau frate mai mare, sau de la bona, pe unele poate chiar de la parinti. Sunt copii fidele ale: “Nu ai voie acolo!”, “Nu umbla acolo!”, “Ai incurcat-o!”, “O sun eu pe maica-ta si ii spun ce faci! Sa vezi tu ce patesti!”.

    Copila fie se simte frustrata cand le primeste (acum) si isi revarsa frustrarea pe Irina, fie s-a simtit frustrata in trecut, cand le-a primit si, fiindca e pusa in situatia de a fi ea “disciplinatorul, responsabilul” in relatia cu Irina, nu stie sa trateze altfel decat asa cum a fost ea tratata.

    As invata-o pe Irina sa aplice mai intai “I would like to be your friend, but what you just did/said to me was not nice. You hurt me. Why did you say/did that?” In engleza, raspicat, cu martori. Daca comportamentul continua, ferm: “That was not nice either. Please stop”. Abia apoi: “Keep away from me. You are a bully.”

    Si cu Mr. Eddy as aborda problema in acelasi fel – nu in ideea de pedepsire a copilei, ci de gasire a unei solutii de relaxare a atmosferei dintre cele doua fetite, prin limitarea contactului dintre cele doua la minimum, pentru o perioada (chiar si daca e vorba de tradus instructiuni). Asa cum ziceam mai sus, e posibil ca fetita cealalta sa se simta pur si simplu coplesita de responsabilitatea de a “avea grija de Irina” (asa cum isi imagineaza ea ca e responsabilitatea asta/cum o suprapune pe modelele pe care le-a avut), e posibil sa nu se poata concentra suficient atunci cand trebuie sa ii traduca si Irinei si notele ei sa fi scazut (iar acasa sa i se reproseze asta, poate chiar la modul “pai tu ii traduci aleia si ii spui ce sa faca si ea ia nota mai mare ca tine? Nu vezi ca esti… proasta!”).

    Imi pare rau pentru Irina – da-i un pupic si treci la tradus “Dra Firicel”. Edituri sunt si in Canada si nu ar fi o surpriza minunata sa i-o faci cadou la anul?

    Bafta la gasit solutii bune si constructive!

  2. Giorgiana te-a invatat bine. Ambele fraze (si “I’m not comfortable” si “she’s bullying me”) deschid sau inchid (dupa caz) foarte multe usi. Sa le tii si tu minte, pentru tine. Sper sa nu fie cazul vreodata, dar nu se stie. Pupici multi Irinei, sper sa nu degenereze situatia, sa-i spui mult sa tina minte ce copil extraordinar e si ca niste vorbe aruncate din frustrarea altui copil nu au nici o valoare. Imi pare rau de carte. Noi avem extrem de multi cunoscuti romani, e comunitate mare la noi in oras, dar sunt foarte multi cu care nu avem afinitati deloc, in aceeasi situatie in Romania am fi fugit de ei cu suta pe ora, aici ne suportam reciproc pentru ca avem acelasi background. Dar copiii sunt mai sinceri, am prieteni care isi forteaza copiii sa se joace cu copiii altor romani desi nu au nimic in comun doar pe chestia asta comuna cu heritage-ul, mi se pare o prostie. Ma bucur ca ai mei au prieteni adevarati de toate etniile, dintre copiii prietenilor pot sa-i numar pe degetele de la o mana pe cei cu care le face placere sa petreaca timpul. Si e ok, desi o sa mai auzi de la altii “oh, dar sunt romani, cum sa nu fie prieteni?!!!”. Sa fim seriosi. Eu cred ca fetita aia are niste frustrari destul de mari, si Irina e cel mai aproape si (deocamdata) mai lipsita de aparare, pentru ca nu se exprima inca suficient de bine, probabil pe asta se si bazeaza, ca discutiile si vorbele ei n-au sa fie intelese de cei din jur. Dar asta o sa se termine foarte repede, si atunci raportul o sa se schimbe intre ele, ai sa vezi. Pupam!

  3. crina

    Draga Ada,

    Imi inchpui cat de suparata a fost Irina cand a gasit cartea rupta.
    Uite,am cautat pe librariile online cartile tale si se pare ca mai au aici Calatorie print curcubeuhttp://www.librarie.net/p/160363/Calatorie-prin-curcubeu iar aici:https://www.universulcartii.ro/autor/andreea-demirgian–i20617 si Povestile domnisoarei Firicel. Le poti comanda la o adresa din Bucuresti si apoi sa ajunga cumva la voi.
    Va citesc cu drag si va doresc numai nine.

  4. unb

    pe fuga: incerc sa va trimit eu cartea, revin cu pm

  5. Cris

    http://www.amazon.com/Stand-Yourself-Your-Friends-Bossiness/dp/1593694822

    Mi se pare ca e exact cea tradusa la noi la ed. Gama. Dupa cum suna in romana, cred ca si in engleza e accesibila. Eu am citit-o ca poveste de seara cu copiii, sa putem comenta. Daca initial nu credeam in impactul colectiei, copiii mi-au demonstrat contrariul, prin modul cum gaseau “exemple”, pe care nu le clasificau neaparat, simteau ca nu sunt ok, dar pur si simplu nu stiau cum sa reactioneze.
    E beculetul care mi s-a aprins cand am vazut cuvintele magice in engleza…

    Va urmaresc si va tin pumnii!!

    • Ada

      Pe aia de la Gama a citit-o, fara sa retina ceva insa si acum n-o mai avem.

  6. cristina

    si eu as putea sa va trimit cartea mea (vad ca s-a mai oferit cineva, conteaza pe mine ca sansa nr 2) 🙂

    • Ada

      Nu, nu, Cristina, nu trimite cartea ta, in curand vor disparea din orice magazin. Am scris la editura, astept un raspuns.

css.php