De ce bio e mereu natural dar natural nu e mereu bio

3 Jul 2013 by

badge BIO-blogÎn după-amiaza asta mi-am luat familia (rude de grade 1, plus familia lărgită, adică rudele prin alianță) și am participat la un eveniment organizat de Olympus. Daaaa! La un loc de joacă absolut minunat numit Ambasador Play. Foarte frumos și locul și evenimentul. Multe fructe pentru copii, animatori, locul de joacă, în sine, spectaculos, cu pereții capitonați (da, da, da! De când visam eu la așa ceva) și evident, iaurt Olympus.

Mi-a făcut plăcere să-l ascult pe Ilias Pliatsikas, directorul general Olympus România, care ne-a explicat pe larg diferența între natural și bio. Pe scurt: orice produs bio va fi mereu natural. Dar nu orice produs natural va fi întotdeauna bio. Asta pentru că Tanti Maria poate are o vacă de treabă pe care o trimite la păscut iarbă, dar poate câmpul pe care paște vaca e mai lângă DN și atunci iarba aia nu mai e bio. Sau poate vaca a răcit și, în dulcele stil românesc, veterinarul i-a prescris antibiotic. Sau poate că porumbul pe care Tanti Maria l-a dat găinilor crescute de ea la sol nu e el însuși bio. Deci carnea de pui fi-va naturală și ouăle proveni-vor de la găini nestresate în baterii, dar dacă porumbul cu care au fost hrănite nu era și el bio, degeaba, Nană, nu te certifică nimeni.

certificare eco 1Deci, ca să țineți minte… Bio e natural. Natural mai trebuie căutat de certificate.

Paradoxul bio românesc e că, deși poate mulți dintre micii producători fac tot ce trebuie să producă bio, certificarea nu se obține așa de lesne.

A doua față a monedei bio românești e că, deși producem destul de mult, 80% se duce la export, cum spuneam și data trecută. Și asta pentru că, spune Ilias Pliatsikas, piața românească nu e pregătită pentru produsele bio.

Eu, domnule Pliatsikas, v-aș contrazice, suntem pregătiți să ne hrănim sănătos, poate nu ne permitem mereu, dar ne dorim asta.

Multe dintre mamele pe care eu le cunosc preferă să cumpere produse mai puține și de calitate pentru copiii lor. Și asta certificare bio 2mă bucură.

Până la urmă, probabil că va trebui să existe o presiune din partea consumatorilor, să se creeze noi obiceiuri de cumpărare și, astfel, să se regleze cererea și oferta. 

Acum… când luați ceva de la raft, e bine să vă uitați la etichetă.

Căutați simbolurile de certificare și încercați să vă interesați dacă acea certificare e pe bune sau nu. Se întâmplă tot felul de minuni. 

Iaurtul Olympus Bio are două sigle de certificare și o recomandare de la Bio Romania.

Olympusbio.jpgAu apelat la certificatul austriac pentru că Austria are o tradiție lungă în materie de certificare bio și compania care emite acest certificat e de încredere.

Intre timp, am gustat și eu iaurturile Olympus bio. Cel cu 0% grăsime nu este tocmai pe gustul meu, dar e perfect pentru diete și pentru persoanele cu tendințe de îngrășare.

Cel cu 3,5% grăsime este foarte gustos. Vă încurajez să încercați și voi aceste iaurturi.

În ierarhia mea personală, iaurtul grecesc 2% e încă favoritul, mai ales că știu să fac destul de multe feluri de mâncare ce implică iaurt.

Fac un tzatziki cu castraveți murați de noi înșine și usturoi de la Zăvoaia de se linge legitimul pe degete.

La iaurtul grecesc 10% doar mă uit cu jind, deși acela este perfect.

Pur și simplu Iaurtul perfect.

Pe mese erau multe fructe de toate felurile.

Lioara s-a servit din toate, dar de iaurt nu s-a atins, e împotriva principiilor ei.

În schimb, sucul de portocale i-a plăcut destul de mult și ei, și mamei ei.

iaurt cu fructeMai spunem doar că a fost multă lume simpatică pe acolo și că am plecat cu un singur regret.

N-am putut sta până la sfârșit, era târziu și Lioarei i se cam terminaseră bateriile.

Am luat-o pe sus și a plâns neconsolată aproape tot drumul. Oboseala la copiii mici e ceva înspăimântător.

A fost o zi bună, foarte bună. Cu oameni frumoși și cu întâmplări faine.

Mulțumim.

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Share This

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. O scurtă recapitulare, înainte de final de campanie Olympus Bio | In joaca - […] Nu tot ce e natural e neapărat și bio.  […]
css.php