De ce mi s-a schimbat ieri brusc traseul

21 Mar 2013 by

Zilele mele sunt uşor haotice, asta pentru că felul în care ele se desfăşoară depinde foarte tare de alţii. De ora la care ei ajung sau nu ajung să se întâlnească în faţa radioului cu mine, sau de agenda care le permite sau nu să mă primească. Sinceră să fiu, nu ştiu niciodată sigur dacă azi la 11 invitatul meu vine sau pur şi simplu o să-mi spună că mi-a trimis un sms care n-a ajuns, de ce oare, în care îmi spunea că a intervenit ceva. Sunt, cumva, mereu în aşteptare şi asta a început să nu mă mai apese. Oamenii vin dacă e să vină. Dacă nu, probabil că era mai important lucrul celălalt.

Ieri trebuia să merg la un eveniment organizat de Ana Nicolescu şi Cristina Toma. Le apreciez foarte mult pe aceste două doamne, ele vor să ne dea ocazia nouă, celor ce scriem despre copii şi crescutul lor, să mai scoatem nasul din scutece şi să mai vedem şi altceva decât maternităţi şi centre de gimnastică prenatală. De-aia au organizat două ieşiri la saloane de coafură, o întâlnire muzicală la Miko Kids şi, ieri, o vizită la un centru de remodelare corporală, unde urma să facem cunoştinţă cu un aparat minune, ce te slăbeşte un număr într-o şedinţă.

N-am vorbit prea mult despre asta, dar de pe 14 ianuarie, eu şi încă vreo câteva curajoase ne-am apucat de dietă. Am scos de la naftalină dietele Lygiei Alexandrescu, mi-am făcut abonament la sală, m-am apucat serios de treabă şi, iată, 67 de zile mai târziu (da, le numărăm), mă pot împăuna cu vreo 7 kile în minus. Asta nu e rău de loc, pentru că, adevărul e, că la noi în familie, cam o dată pe săptămână, ne distrăm cu cei de la Domino’s Pizza. Sunt foarte simpatici. Uneori n-au curent şi trebuie să comandăm la alt centru care nu ne cunoaşte şi ne trimite doar o pizza în loc de două, alteori nu mai au rolă la cititorul de carduri şi trebuie să mai vină o dată. Mai sunt şi cazuri în care, dacă avem oaspeţi, comandăm două extravaganza şi o quatro formaggi şi ei vin cu orice altceva dar nu quatro formaggi, ceea ce nu ne împiedică să le mâncăm pe toate şi să insistăm că vrem şi quatro formaggi aia de o comandarăm, şi iar se duce băiatul, şi iar vine cu altă pizza, şi mai face un drum, şi aşa mai departe. Adevărul e că pizza lor e bună, oricât de stângaci ar fi la restul capitolelor şi de-aia nu renunţăm la ei. În acest context, 7 kilograme în minus e foarte bine şi o vizită la centrul de remodelare corporală cu un aparat minune care te slăbeşte un număr la haine într-o şedinţă e… exact ce trebuie. Nu?

Teoretic, da. Vorbesc cu soţul, îi spun că m-aş duce, el zice bine, du-te, da, dar asta înseamnă că o ţinem pe Odi peste program, lasă că vin eu repede, totul era aranjat deci.

Pe la ora patru, când aşteptam să se facă ora cinci să mă duc la centrul cu pricina, dau cu ochii peste povestea asta. Şi după ce am citit-o, am tras aer în piept, am închis tot şi am plecat acasă. Direct acasă. Fără să mă opresc. Şi-am luat fetele pe sus şi ne-am dus un pic să stăm de vorbă cu Ăl de Sus. Cât vorbeam eu cu Domnul şi-i spuneam că n-am venit să-i cer nimic, numai să zic “mulţumesc, Doamne, pentru sănătatea copiilor mei”, fetele mele au mâncat pâine. Pâine goală, de pe masa de pomeni. Şi-au stat cuminţi şi au ascultat muzica. Şi au întins lăbuţele la miruit şi şi-au făcut bezele cu părintele şi au chinuit-o pe Odi cu “Ieeeeei” (“mai vreau” pe limba Liei). După vreo patru evanghelii şi miruiala de cuviinţă, Lia a zis: “Acaşă”.

Şi acaşă ne-am dus.

La masa de seară, încropită din ce se găsea prin frigider, Irina-şi punea cereale în lapte. Şi a oftat şi a zis:

– E bine acasă la noi.

N-aş vrea să rămâneţi cu impresia că am virat spre habotnicie. Doar că ieri, după ce am citit povestea Sânzianei, mi-am dat seama că aparatul care mă slăbeşte un număr la haine într-o singură şedinţă nu e suficient de important pentru mine cât să ţin bona peste program, să hingheresc bărbatul prin metrou şi să nu mă vadă fetele până la şapte seara. Sper să înţeleagă asta şi doamnele frumoase care au organizat întâlnirea la care am confirmat că mă duc şi nu m-am mai dus. Şi dacă nu înţeleg, le rog să mai citească o dată povestea de la linkul de mai sus.

Duminica asta e un talcioc urban la Şcoala Waldorf. Pentru Sânziana şi alţi copii ca ea. Cred că o să trecem şi noi pe acolo.

Să aveţi o zi bună. Şi nu uitaţi să mai ziceţi din când în când “Doamne, mulţumesc pentru sănătatea copiilor mei”.

 

Related Posts

Share This

13 Comments

  1. Ada, îţi facem noi un rezumat la ce s-a întâmplat aseară, dacă vrei. (oricum poţi să citeşti pe bloguri). Dar pentru aparatul ăla, asemenea vulpii care n-ajunge la struguri, să zicem că oricum nu suntem eligibile 🙂 Ai făcut alegerea corectă aseară şi încă o dată, te admir! Pup tare toate fetele!

  2. Ramai la iarba, e mai ieftina:)
    Mi-e pur si simplu frica sa apas pe linkul ala si sa citesc povestea. Dar, o sa zic si eu un Tatal nostru pentru sanatatea tuturor.

  3. Teo

    Am citit ieri Noaptea Fluturelui Mov…mi s-a cutremurat sufletul si am asteptat cu ardoare sa se faca 16.29-16.30 sa fug acasa, sa ma bucur de linistea si fericirea pe care o detinem, dar care ramane neapreciata uneori.

  4. Nu sunt la birou, sunt acasa si nu vreau sa ma gandesc la nimic rau si vreau sa ma bucur ca pot sa nu ma gandesc la nimic rau.

  5. Zu

    De dimineata primul lucru a fost sa imi scriu atacul de panica pe blog. Apoi m-am apucat de citit ce mai e pe net… si am ajuns la tine. Ce sa mai zic? E cam ce e si in sufletul meu…

  6. Diana

    Buna alegere Ada..
    O zi buna

  7. ruxandra

    Uffff… Nu prea am cuvinte sa spun ce simt, insa in minte mi au ramas cel mai mult zambetul fetitei pe plaja si, mai ales, faptul ca mamica ei a inceput sa traiasca din nou. Multumesc, Doamne, pentru ca ai grija de noi.

  8. Flori

    Felicitari pentru kile si la cat mai multe!

  9. Doina Elena

    am citit doar titlul si am inchis, nu sunt pregatita sa citesc asta. sunt acasa, am avut o zi nashpa, acum e week-end, sa ne bucuram de el!

css.php