De ce n-am mai scris nimic

26 Aug 2013 by

Pentru că la 2 mai sunt toate cam la fel ca anul trecut. Poate că plaja e ceva mai îngustă dar mai curată, acum poți închiria șezlonguri cu umbrelă cu 15 lei, dar cam la atât se reduce progresul. Gazda noastră e la fel de talentată în bucătărie, prin vilă nu s-a schimbat mai nimic, e fain frumos curat și camera e cam la strada pentru gustul meu, e gălăgie ca acasă. Pentru că am venit sâmbătă și marți Irina a făcut febră, miercuri Lia a hotărât că e cam “gata cu plaza” și a început să protesteze ori de câte ori propuneam să mergem la nisip, apoi s-a îmbolnăvit și Laur și în cele din urmă am furat și eu viroza asta care tot bântuie, dar despre care nu se prea vorbește la teve.

Începe cu răgușeală, nas înfundat, tuse seaca, (toți) febră 38.2 (Irina) și scaune puturoase (Lia), apoi se transformă în tuse productivă, nas borcănat, transpirații reci, amețeală, rău general. Nu poți decât eventual să zaci și să citești. Noroc că aici are cine să ne gătească, acasă am fi trăit probabil doar cu pizza. Așa că ne tratăm, citim, din când în când ne mai plimbăm. Plajă, puțin spre deloc.

Au fost, desigur, și întâmplări frumoase, dar așa de rău mă simt că nici să scriu nu am chef.

Am făcut 200 de poze. 200! Mă întreb de ce, habar nu am, sunt probabil vreo 10 imagini demne de ținut minte și cam atât. Mi-a plăcut însă să le fac. Am avut parte de trei seri cu lună plină, fantastică, mare, portocalie, luminând Micul Golf. Luna fumoasă-fumoasă ca tine-ca tine,  cum spunea Lia, care acum consideră că și soarele la apus tot luna fumoasă-fumoasă e.

Mă doare marea de anul ăsta și am tot vrut să plec acasă, să zac în patul meu. Am rămas pentru că am tot sperat că mâine o să fim mai bine, pentru că am așteptat un an întreg să revenim aici, pentru că nici n-am plecat și deja mi-e dor, o văd de la distanță, la plimbare, dar baie nici nu mai știu când am făcut ultima oară, cred că… joi dimineață, poate miercuri. Nici nu mai contează.

În vacanța asta am avut ocazia să mă reîndrăgostesc de familia mea cea lovită de boală. Să observ, prin ochii altora, ce mare e Irina, ce bună și calină e Lia, ce bărbat fain e Laur, ce părinți ok suntem. M-am bucurat de cafea cu Lavinia și de o plimbare pe mare, acum aștept să ajung acasă, în mod paradoxal sunt plecată deja de vreo cinci zile de aici. Mă tot întreb după cât timp ajungi să nu mai percepi marea dureros, așa cum o percep eu, ca pe locul din care te smulgi de fiecare dată, cumva nenatural, împotriva voinței tale, cu conștiința faptului că nu ai încotro.

Mai am câteva zile bune de concediu. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom face bine și vom apuca să ne bucurăm de un pic de pace și liniște, ca în primele trei zile la mare.

Să fiți sănătoși, e tot ce contează.

 

 

 

 

 

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. ruxij

    insanatosire grabnica!o sa fie mai bine data viitoare.

  2. Sanatate multa tuturor! Va pupam!

  3. Ancuta

    Multa, multa sanatate!

css.php