De ce să vă serbaţi copiii la Atelierul Micul Modelist din Mall Vitan

20 Jan 2014 by

baloaneMi-am dorit foarte tare să reuşesc să-i pregătesc Irinei de ziua ei un tavan plin de baloane. Aveam eu această fantezie, că de ziua ei va deschide ochii şi primul lucru pe care îl va vedea va fi un cer de baloane colorate. Nu mi-a ieşit, deşi am vorbit cu zânele de pe scara mea să-l trimită pe Soso Piratul la ora 7 cu baloanele, în speranţa că Irina încă va dormi la ora aia. Dar când te trezeşti la 6 şi ceva în fiecare dimineaţă, e greu să-i spui organismului tău “Hei, azi e sâmbătă, hai să dormim mai mult” în special la vârsta când dormitul ţi se pare o pierdere de vreme. 

Aşa se face că la 7 dimineaţa în ziua în care împlinea 9 ani, Irina a tras-o şi pe soră-sa jos din pat şi a început o fugăreală cu baloanele prin casă, care n-a putut decât să-i bucure pe vecinii noştri de la etajul 4. Data viitoare îl chem pe Soso la 5 dimineaţa…

Recunosc că mi-e puţin teamă de zilele de naştere ale Irinei, care, mărindu-se, nu se mai mulţumeşte cu un personaj şi nişte baloane. A trecut perioada picturilor pe faţă, nu prea mai e nici de sărit pe trambuline gonflabile, cât despre o petrecere acasă, în camera ei destul de înghesuită, nu se mai pune problema. 

E drept că toamna trecută, când colegul ei de bancă şi-a serbat ziua la un loc de joacă, au sărit 20 de copii trei ore, fără nici o greaţă. S-au bătut cu mingiuţe colorate, s-au dat pe tobogane, s-au fugărit, s-au căţărat, au consumat nişte energie acumulată în prea multe ore de stat pe scaun la lecţii şi au fost fericiţi. Soluţia asta însă costa cam cât o petrecere de botez, ceea ce, sincer vă spun, eu una nu îmi (mai) permit. 

Irina şi-a dorit foarte tare să meargă la cinema de ziua ei. Imediat după ce a văzut Frozen în avanpremieră, mi-a spus că ea asta vrea să facă: să invite două, trei prietene la film. Mi-am făcut socotelile, era un deal bun. Am sfătuit-o să păstreze banii strânşi la colindat, Laur i-a mai dat 50 să-şi pună în puşculiţă şi restul cheltuielii (popcorn, tort şi suc) urma să fie acoperit din bugetul familiei. Tortul, mă gândeam eu, li-l pot servi la food court, îl cumpăr pe loc sau poate cine ştie, îl fac chiar eu. Până la urmă, de la 2-3 colege am ajuns la 6 invitaţi, de la tortul făcut de mine, la un tort superb comandat la Alice (mi-a plăcut mie, d-apăi Irinei) şi de la popcorn la pizza Hut, cu suc şi apă luate de la Mega Image-ul din Mall. 

Când doamna Gabriela Crăciun m-a invitat să vin cu copiii în Atelier, m-am bucurat. Mi-a arătat poze cu locul unde ar fi putut dansa, mi-a spus că vor fi mese la care copiii să stea jos să mănânce, desigur, şi mamele sunt binevenite. Şi apoi, super oferta era ca doi dintre instructorii atelierului să se ocupe de aşa numita animaţie. Băieţii urmau să construiască avioane, fetele bijuterii. 

tortul

 

Am avut spaţiul la dispoziţie două ore. Toţi copiii au fost fascinaţi de machetele cu trenuleţe, au acceptat chiar să se aşeze la masa de lucru şi să asculte ce povestea doamna Gabriela Crăciun despre trenuri, au fost foarte entuziasmaţi că au avut voie să se joace cu trenurile cu telecomandă şi să-şi construiască propriile trasee. N-au uitat nici de avioane. Fetele au meşterit ce au meşterit la nişte brăţări, apoi au dansat, cam singurele, pentru că băieţii erau complet absorbiţi de trenuri şi avioane. Sufletul petrecerii a fost Radu, fratele mai mic al Marei, care n-a dat doi bani pe trenuri, el avea o treabă cu dansul. Loca, loca, loca, striga cu toată gura Radul Mamii  şi alerga când la mama, când la fete. E un copil extraordinar Radu al Cameliei, vă zic, are o tonă de energie şi un umor involuntar fantastic. 
Despre pizza ce să vă spun, au mâncat fiecare câte o felie şi ne-au rămas nouă, mamelor, două cutii cu care să ne luptăm. Desigur, tortul a fost momentul suprem, toată lumea voia bucăţica pe care era chipul Elsei, până la urmă am reuşit să-i împac pe toţi. Blat alb, cremă de vanilie şi fructe, aşa cum a comandat sărbătorita, totul învelit în marţipan decorat cu fulgi de nea şi cu fotografia Elsei din Frozen. 

dorinta

Luca Violonistul a spus că de ziua lui va cere un tort cu TOATE personajele din Frozen. Radu a cerut trei felii, dar n-a mâncat decât două. 

Irina a fost fericită şi cred că şi ceilalţi copii s-au distrat, de vreme ce după două ore cu greu am reuşit să le smulgem avioanele din mână. Sucurile, apa şi tortul au fost mai mult decât suficiente, ba au mai şi rămas. 

Vă recomand, deci, să încercaţi această formulă de petrecere, sigur băieţilor le va plăcea ceva din Atelierul Micului Modelist, că-s trenuri sau avioane nici măcar nu mai contează. Iar fetele au loc să danseze şi să stea să chicotească, aşa cum fac ele. Puteţi aduce de acasă tot ce vreţi să le oferiţi copiilor de mâncare şi de băut, nu vi se impune un anumit tip de hrană sau o consumaţie în valoare de o sumă fixă. În plus, părinţii se pot duce şi ei la un film sau se pot plimba prin mall cât se distrează copiii. Preţul este de 50 de lei pentru fiecare copil. Mai multe detalii despre oferta lor găsiţi aici

Mulţumim de găzduire! Mai venim. 

 

7 Comments

  1. La mulți ani fetei mari! (scrisesem la alt post, zăpăcită, ca de obicei)
    Deci: baloane pe tavan se fac așa. Iei balon umflat, freci un pic de bluză din poliester, electrizezi, lipești de tavan. Stă acolo două zile. (da’ parcă ți-am mai spus asta, nu? sau visez?)

    • Ada

      visezi:)) Dar merci de tip. din pacate dilema mea nu e cum sa lipesc baloanele de tavan ci cum sa fac asta inainte sa se trezeasca Irina.

    • Maraaaaaaaaa, unde erai la ziua Elizei? ca asta am vrut sa fac si n-am reusit. M-am oprit la patru baloane umplute cu heliu ca ma costa prea mult umflatul baloanelor simple si, in plus, nu rezista prea mult 🙁

  2. Liviana

    Foarte frumoasa petrecerea Irinei, felicitari mamicii organizatoare! 🙂

    Eu sa va spun drept am incercat sa “electrizez” baloanele in felul expus de Mara, insa unele nu stateau deloc lipite, iar altele stateau doar cateva minute si cadeau. Am fost bineinteles dezamagita, dar puteti incerca si voi ca sa va convingeti.

    • Solutie rapida e si un patratel de dublu-adeziv sau patafix. Merge pentru impresia artistica, atat ca nu se ridica la loc…

      Super petrecerea, super ideea cu filmul :D, o pun in agenda pentru la anul. Anul acesta am umplut la scoala masina cu copii, adica 5 fete cu a mea, le-am dus acasa la 1… si le-am lasat 6 ore sa faca ce vor ele. Nu le-am „deranjat” decat cu masa, unde au mancat ca vrabiutele, si tortul. S-au pictat reciproc pe fata, ca le-am lasat acuarelele, seara ar fi vrut sa transformam totul in petrecere in pijamale… per total am iesit foarte bine.
      PS: tortul tot de la Alice, cu irisi modelati, pentru Iris. Dar l-a vazut mandra mea pe al vostru, cand l-ati pus pe FB, si vrea si ea :)).

  3. Cristina

    La multi, multi ani Irina!
    Ada, tortul arata minunat!

  4. Mamiţuni

    La mulţi ani, Irina!

css.php