Deja Vu cu Tiribam Tiribum

17 Feb 2014 by

Cântau ele de ceva vreme prin casă “Tura Vura, Tura Vura, pe cine crezi că sperii cu mătura ta?” dar mititica habar n-avea ce spune. Lasă, că nici când susţine că i-a îngheţat coada nu ştie ce spune, dar în cazul nepieptănatei şi nespălatei vrăjitoare, chiar n-avea punct de reper. Aşa că atunci când Mirela m-a invitat la Tiribam Tiribum, am simţit nevoia să-mi iau măsuri de precauţie şi să i-o arăt pe Tura Vura în câteva poze, ca să mă asigur că n-o apucă urlatul în sala de spectacol. A fost unul dintre momentele în care G. spune că merit să mă pup în oglindă, de deşteaptă ce am fost. Lia s-a speriat de poză. Nu vleaaau la Vula Vula că mă mănâncă. 

Jur că nu ştiu de unde i-a venit ideea asta, nici măcar nu i-am citit Hansel şi Grettel. Ok, nu-i bai, nu mergem la Tura Vura, mergem la Fetiţa Zurli, ia uite ce drăguţă e. Bine, la Fitiţa Zuli merge.

Irina are 9 ani, după cum ştiţi. E prietenă veche şi cu Fetiţa Zurli şi cu Tura Vura, care au venit la ziua ei când a împlinit 4 ani, ce petrecere frumoasă a avut atunci habar nu mai are, dar eu ştiu. 

Când i-am spus că mergem să vedem Tiribam Tiribum s-a strâmbat. Eu n-am chef, a zis, am mai văzut spectacolul, mai bine rămân acasă. Da, e în perioada în care preferă să rămână acasă să exploreze tot ce n-a explorat în ultimii ani, eu m-am prins şi nu prea o las. Lasă, mămico, mergem duminică la Tiribam Tiribum pentru Lioara, pentru tine mergem sâmbătă la Orăşelul Cunoaşterii şi aşa sunteţi amândouă fericite. S-a strâmbat încă o dată. 

Duminică Lia o ţinea langa că ea nu vrea nici la Vula Vula nici la Fitiţa Zuli. Bine, mergem în Oraş. La Ulaş vleau. Bine. 

Ajungem la Universitate, îi înjur pe ăia cu parcarea care au scumpit-o la 3,5 lei ora (nu vă mai satură pământul!), la intrarea în Cinema Pro ne întâmpină Ioana, ne pupăm, ne dă invitaţia, ajungem la locurile noastre, surpriză, mai avea cineva locurile alea, nici o problemă, aşa am ajuns la capătul rândului 1, lângă Alex Dima. 

În jurul nostru copiii mâncau floricele. Ah. Damn it Damn it Damn it. Du-te, Irina, cumpără floricele. Evident, Irina se întoarce cu cea mai mare pungă de floricele, pe care din prima secundă am văzut-o răsturnată pe jos. DejaVu!

lia la zurliÎncepe spectacolul. Irina e toată un zâmbet. Lia mănâncă floricele cu spatele la scenă. N-o interesează nici şoriceii, nici fetiţa Zurli, Tura Vura încă n-a apărut, e liniştită. Tanti Prezentatoarea îi invită pe copii să se ridice în picioare. Punga de floricele zboară când scaunul basculează. Înjur. Asta e, ştiam că aşa va fi.  Adun floricelele de pe scaun, Irina dansează. Pun punga de floricele direct pe podea, lângă scaunul meu. Lia mă vede, ia poziţia ei preferată (în patru labe) şi începe să pască direct din pungă. Pe scenă, personajele cântă, râd şi dansează. Irina e fericită. Eu sunt atentă să nu calce careva pe capul copilului nr 2, afundat cu totul în punga de floricele. La un moment dat, pe scenă se numără. În sfârşit ceva cunoscut. Mititica ridică boticul din pungă, se întoarce spre scenă şi pentru prima oară interacţionează. Numără şi ea, bate din palme. Respir. A prins-o! Am scăpat. Aş… imediat ce toată sala, în picioare, cântă “Are mama o fetiţă”, hit pe care încă nu-l cunoaşte, îşi reia păscutul de floricele. Mi-aduc aminte că la primul spectacol eram în lacrimi când Irina s-a întors să mă ia în braţe şi să mă pupe. Acum sunt ocupată cu Lia. 

Se aude o pisică, apare şi zâna, intră-n scenă şi Tura Vura, Lia face ochii mari dar n-o ia la goană, e mai bine să mi se cocoaţe în braţe. Renunţă temporar la floricele. Se uită la zână, întinde şi ea mânuţa, zâmbeşte, cântă. Pe-asta cu mătura şi cu Tura Vura o ştie! Nu-i e frică. Spectacolul e pe terminate, Gaşca Zurli aruncă în aer confetti şi toţi copiii se bulucesc spre scenă. Moment periculos pentru Lia care e, chiar e, foarte mică. O trag mai spre mine. Ea strânge punga de floricele la piept. O mamă neatentă n-o vede şi se împiedică de ea, o îmbrânceşte, floricelele ajung pe jos. Ha. Ştiam. Nici nu clipesc. Doamna se albeşte, îşi cere scuze, Lia nu reacţionează. Eu tac, filosofic, ce să mă enervez, ştiam că aşa o să se întâmple. Spectacolul s-a terminat. Lia adună steluţe de printre picioarele celor mai mari. Irina e undeva pe scenă, nici măcar n-a cerut voie să se ducă, ştie mersul, s-a dus pur şi simplu. 

Ieşim cu bine din Cinema Pro, Irina zâmbind a la Cheshire Cat. 

Lia spune dintr-un suflet: Nu mi-e flică de Vula Vula! Mai vleau la Vula Vula. Îmi plaţe de Vula Vula. Nici o vorbă despre fetiţa Zurli. Doamne, de mici trag la bad guys… Irina filosofează despre motivele pentru care un  bărbat s-ar îmbrăca în vrăjitoare. 

E soare şi e aproape ora 13… Lia vrea acasă. Pe drum dondăne melodia cu mătura. Eu mă tot gândesc la şoricelul Dominic. 

Cresc copiii. Spectacolele rămân aceleaşi. La următorul va cânta şi Lia “Are mama o fetiţă” , ştiu.  Deja Vu. 

 

Related Posts

Tags

Share This

css.php