Despre dispoziţie, energie, Grinch-ul care n-a vrut să se joace cu nimeni, şamd

22 May 2013 by

the daily mood Scriu pe fugă pentru că azi am o zi din acelea în care am plecat de-acasă fără să-mi pup copilul cel mic şi am lăsat la şcoală o Irină foarte nemulţumită că trebuie să se trezească la 6 dimineaţa încă o lună şi am ajuns la birou să toc nişte interviuri şi când să mă stârnesc a trebuit să mă opresc, pentru că la noi se lucrează pe bază de prioritate. Cine intră primul în emisie, are prioritate. Eu azi nu intru în emisie dar în 30 de minute ar trebui să fac un interviu şi în acelaşi timp să fiu undeva pe dn1 la o mega super conferinţă unde nici nu visam ieri că aş putea ajunge. Imposssssible, ar spune Pisica din Cheshire. Le vom face tot în ordinea urgenţei. Întâi tocăm interviul pe urmă încercăm să înregistrăm încă unul pe urmă ne aruncăm în şa şi călărim spre asfinţit.

Până se eliberează tocătorul de interviuri, să vă povestesc despre calendarul de dispoziţie pe care l-am primit ieri. E exact ca acesta din poză. Are buline în diverse dispoziţii. Pe spate sunt date definiţii şi citate despre aceste dispoziţii. Azi la 6.30 când am realizat că bate vântul prin frigider pentru că n-am avut vreme cu toate chestiile pe care le mai am de făcut să reaprovizionez rafturile, mi-am pus o felie de pâine cu un şi gem de afine şi mure, am numărat 10 migdale şi m-am fript cu cafeaua. Pe urmă m-am prefăcut că am o zi fabuloasă şi am plecat la şcoală cu Irina mormăind că ea nu vrea să mănânce migdale în pauza mare. Ghinion, ia şi un măr, ia şi o pară, cere două porţii la after, hai că e târziu.

Oooops s-a eliberat tocătorul. Revin. Şi când revin am să vă povestesc, dragii babei, cum am reuşit eu să fiu Grinch acum două seri şi nimic nu prevesteşte că va răsări prea curând flota din valuri.

Sunt invitată destul de des la tot soiul de evenimente, care mai de care mai fistichii, mai atrăgătoare sau mai confuzante, dar sunt invitată, poate pentru că scriu des şi frumos, poate pentru că voi citiţi, poate pentru că sunt pe un mailing list, nici nu mai contează de ce.  De cele mai multe ori refuz invitaţiile pentru că evenimentele astea se întâmplă la ore imposibile pentru o mamă care lucrează, dacă sunt puse la 11 în miezul zilei, spre exemplu, sau la ore incredibile pentru o mamă de copii mici, dacă încep la 19 şi se termină cine ştie când. Am explicat frumos că eu după ora 17.00 nu mai exist, socially speaking, pentru că Lia oricum e nemulţumită că plec din casă dis de dimineaţă, dar să nu fiu prezentă nici la baie, cină, culcare, e mult peste ce poate ea tolera. Şi are multe metode de a-mi arăta că i-a ajuns cordonul ombilical invizibil la gât. Ca să sacrific şi seara Liei, trebuie să fie o chestie cu adevărat ieşită din comun.

Zilele trecute m-au invitat la o chestie organizată de un mare producător de baterii. Pe care eu, ca jurnalist ce consumă minim 4 baterii pe zi, îl cunosc, îl respect şi îl regret, pentru că instituţia a renunţat să mai cumpere această marcă de baterii, primind o ofertă mai bună la licitaţia publică. Aşa se face că acum, în loc să folosim bateriile minunate, folosim o altă marcă. Baterii bune, shiny, dar inutile după 20 de minute de înregistrare. Am un munte de baterii de dus la reciclat. O să-mi spuneţi că există acumulatori. Aşa e. Dar au prostul obicei de a se descărca şi ai naibii nu se baga singuri la loc în priză, deci şi ei devin inutili după o vreme. Să zicem că poate m-ar fi interesat evenimentul, pentru că domnişoara cu care am stat de vorbă la telefon mi-a jurat că durează doar o oră, la opt se termină şi o să aflu cum să fac să am energie seara pentru familia mea. Music to my ears. Chiar voiam să aflu, mai ales că a spus ceva de masaj, reţete, trucuri.

Am anunţat familionul că eu mă duc, fie ce o fi, trebuie să aflu cum să fac să mai pot să pregătesc şi cina, să mă joc şi scrabble, să fac şi să fiarbă apa de ceai mai iute, că Lia n-are răbdare, să mai găsesc resurse şi de citit cinci cărţi cartonate cu animale şi să nu uit să verific ghiozdanul Irinei, eventual să pregătesc de seara un sandwhich pe care sigur ea îl va uita în frigider sau pe bufet la prima oră a dimineţii. Noa! N-a zis nimeni că e simplu să fii mamă.

Piua, interviu de ora 9.

S-a rezolvat, părintele Alexie de la mânăstirea bio nu răspunde. Răspiua.

Fug acasă de la birou, să mă vadă, totuşi, copiii pe ziua de luni. Petrecem o după-amiază foarte interesantă încercând să aflăm răspunsul la întrebări existenţiale de genul: dacă un duet interpretează o piesă muzicală în două minute, în cât timp va interpreta un solist singur (muahahahah) aceeaşi piesă. Lia e dulce şi demanding as always, se face şase, eram cu părul ud şi m-am încăpăţânat să dau un lustru şi copiilor, să fiu eu sigură că se culcă spălaţi. Vine soţul, preia copiii, le arăt diversele variante de cină (ratatouille nicoise sau mâncare de dovlecei, ambele feluri pe lista de notsohappyaboutit ale soţului, dar bine tolerate de copii) şi la şase şi douăzeci plec val-vârtej, cu pletele-mi lipite de vârful capului şi pieptănate lins pe spate, ce să mai, eram ca Alphonse de la discotecă.

Ajung la locul unde avea să se desfăşoare evenimentul cu două minute înainte de ora 19, aşa cum şade frumos unor oameni care n-au timp de pierdut şi mă trezesc într-o mare de smoothies, sucuri naturale, iaurt cu musli, limonado-citronade, şamd. Într-un colţ, două figuri importante ale bloggingului parental erau bibilite de nişte tanti de la Sephora, în colţul opus două maseuze aşteptau să te aşezi pe un scaun ca de bar, gata să te detensioneze de toată oboseala zilei. Man, am I out of place. Tocmai dădusem 30 de lei pe un fard duo şi un kohl, să nu mă duc precum ciumăfaia la eveniment, eram deci, după standardele mele, gata machiată, couldn’t  get any better. De smoothies şi musli şi salate de fructe la ora 19 nu putea fi vorba, nu erau pe lista mea de la nutriţionist, eu la 19 mai pot roade maxim ierburi cu Sana 0.2% grăsime. Iar masaj pe scaun de bar… no way, Jose, mie îmi trebe semiîntuneric, masă de masaj, intimitate, discreţie şi în nici un caz o sală plină de oameni care se uită cu interes să vadă dacă mai durează mult, că vor şi ei.

Am luat o apă minerală şi m-am proptit la o masă cu Laura, Simina şi Mara. Era deja 19.20. Se apropie de noi o domnişoară drăguţă. Nu ştiam de unde să o iau, ea voia să ştie cum ne cheamă, eu m-am prezentat drept Ada de la înjoacapunctro, ea m-a privit lung, n-a prea înţeles numele meu de familie, dar era entuziasmată de ceea ce avea să ne prezinte. Eu îi spun sincer că am venit pentru tips and tricks, treaba cu bateriile mă cam lasă rece, la noi se ocupă de baterii soţul, eu cel mult întreb de care să iau când ajung la Ikea. Şi când începem, că la opt plec.

– Păi de ce să plecaţi la opt?

– Pentru că atunci mi s-a spus că se termină. Şi expiră biletul de voie.

– Cine a spus că se termină la opt?

– Domnişoara X.

– A, nu cred că se termină la opt.

– Oh boy! Trebuie să-mi spuneţi chestii foarte, foarte interesante ca să stau peste ora opt.

– Dar luaţi un smoothie, e fără alcool.

– Vai, nu, merci, dacă era cu alcool, poate…

Glumeam, eram cu maşina, dacă era cu alcool le-aş fi privit la fel de lung şi lipsit de interes.

Îmi dau coate cu Mara, ne jurăm că după ce se termină, trecem strada la Dristor kebap să mâncăm şi noi ceva. Utopie, desigur, nici şaorma nu e pe lista mea de la nutriţionist. Dar începuse să-mi fie foame. Reuşesc să nu fac poze (sau cel puţin aşa îmi închipui). Mă mai salut cu lumea, admir machiajul profesionist al Bogdanei şi al Genei. Pe la opt fără douăzeci, în sfârşit, suntem invitate alături, unde urmează câteva momente kodak. Acumulatorii sunt minunaţi că sunt reîncărcabili, nu mai daţi banii pe baterii şi salvaţi şi planeta. NO! Really?varta1

Postez pe facebook aceste adevăruri eterne, simţeam nevoia să împărtăşesc vestea asta cu lumea. Bărbatu-meu remarcă faptul că asta ar fi putut să-mi spună şi el, fără să mai bat atâta drum. Corect, dar tu nu ştii treaba cu energia seara, şşşş, hai că acuşica începe.

Până la 9 şi ceva, când am plecat că deja primisem poză cu jocul de scrabble pe terminate şi un mesaj scurt “mie mi-e foame, hai acasă”, am aflat şi alte lucruri interesante. Pe scurt, oamenii s-au ţinut de cuvânt. Au adus o doamnă expertă în ceva care ne-a împărţit în două echipe şi ne-a pus să aruncăm mingea de la una la alta, cronometrând timpul în care mingea ajungea înapoi de unde a plecat fără să treacă de două ori pe la aceeaşi persoană. Eu n-am vrut să mă joc cu mingea, am rămas pe scaun şi am făcut poze. Concluzia, după trei-patru seturi de aruncări din ce în ce mai rapide, a fost (cred, sper că am înţeles bine) că pofta de viaţă vine mâncând şi când vii acasă şi ai privilegiul ca moştenitorii să fie interesaţi să se joace cu tine încă fro trei ore, chiar dacă eşti chisăliţă şi te-a făcut Gârneaţă muci la serviciu, tu tre să intri în horă şi să joci. Că jocul te binedispune şi-ţi dă energie până la urmă. Whaaat?

IMG_1229Nu ştiu cum sunteţi voi când ajungeţi acasă, eu nu vreau decât să stau 20 de minute în linişte totală şi să nu mă întrebe nimeni nimic. În realitate, alea 20 de minute de linişte nu le obţin niciodată pentru că am doi copii şi le-a fost dor de mine şi abia aşteaptă să mă vadă, mă privesc cu ochii mari de căprioară în bătaia farurilor, “maaaaaami, ai veniiiiiit! ai venit, fă ceva! orice, dar fă!” şi adevărul e, vorba expertei, că şi peste ei a trecut o zi şi nu e logic să mă aştept să fie aceeaşi copii pe care i-am lăsat acasă la prima oră a dimineţii.

Apoi domnişoara simpatică (aia cu acumulatorii) ne-a invitat la un stretching scurt. Ne-a învăţat câteva mişcări de făcut dimineaţa, când ne dăm jos din pat.

– Vă puneţi muzică, a zis, şi preţ de cinci minute ignoraţi orice e în jur. Soţul, căţelul, pisica, papagalul, copilul care plânge, nu există. 5-10 minute nu-i băgaţi în seama.

Aaaaa-ha.

Bwahahahahaha. Eu dimineaţa plec în vârful picioarelor de-acasă, să nu se trezească Lia. Că dacă se trezeşte Lia, plecatul meu e o tragedie antică în 5 acte şi mereu o las în lacrimi şi dincolo de uşă, de obicei, e Irina nervoasă că iar întârzie la şcoală şi o ceartă doamna. Nici stretching n-am vrut să fac. După ultima experienţă cu Pilates care m-a costat 200 de lei aruncaţi pe apa sâmbetei (abonament corporate la World Class Fitness abandonat), 180 un consult de urgenţă la Medlife, alţi 120 la farmacia de peste drum şi groaza că n-am să-mi mai simt inelarul şi degetul mic de la mâna stângă niciodată, am o problemă cu tot ce înseamnă stretching.

“So, what’s your fav junk for tonight” i-am sms-uit soţului. Pizza sau McDo a zis el, degraba, îl şi vedeam arătând degetul mijlociu crăticioarei mele de ratatouille nicoise.

Am sunat la Domino’s de pe stradă, le-am zis să ne trimită the usual, ei au zis da, săr’na, în 30 de minute. Când am ajuns acasă era 10 fără 25, băiatul de la pizza tocmai chema liftul, iar în uşa apartamentului nostru, soţul meu privea pierdut spre etajul cinci (noi stăm la patru şi jumătate, long story) întrebându-se dacă o să mai pună vreodată la loc banii de pizza luaţi din banii de chirie. Când am răsărit din spatele băiatului cu pizza, a răsuflat uşurat.

– Ştiu că mă iubeşti, i-am zis!

Cardul era la mine.

– Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiii! s-a auzit o voce subţirică din hol.

– Şşşşşşt că o trezeşti pe Lia şi jar mănânci!

Era zece fără zece când ne-am aşezat la masă şi am mâncat pizzacarenuerapelistameadelanutriţionistă, dar ce bine a fost!

– Vezi că ţi-am adus acumulatori, i-am zis lui Laur înainte să mă prăbuşesc pe canapea. Sunt ready to use!

– Vai, de când îmi doream.

Laur are vreo patru-cinci seturi de acumulatori. E drept că sunt Duracell, nu Varta. Dar a fost fun, da, să mă mai chemaţi la evenimente, iubesc să ajung acasă la 21.40.

Ah şi acum că m-am descărcat, să plec la conferinţa despre leadership, cu puţin noroc voi ajunge la pauza de cafea. Aţi ajuns la birou, da? Pot pleca şi eu spre Otopeni, da?

V-am mai zis că azi sunt în Fab mood? Yeah.

P.S. Mâine ar trebui să mergem cu toții la inaugurarea acestui fabulos parc. La radio se anunță ploi…IMG_1233

6 Comments

  1. Teo

    Imi place mult mult de tine… asa de la de distanta, ma inseninezi in fiecare dimineata.

  2. Am citit de evenimentul asta cu baterii pe vreo 5 bloguri, am senzatia aia de ‘se da un ulcior cu apa si 5 pictori’. Unul il face nud, altul natura moarta, altul peisaj marin etc.
    Mie cel mai mult mi-a placut cum a iesit pictura ta:)

    • Ada

      Merci eu de fapt scriam despre uptightbitchy me

      • Sefa, va rog, fiti atenta ca ada la injoaca punct ro nu-i tot aia cu Ada la injoaca punct ro. Din acest motiv a trebuit sa va aprob prin clicare cu mausul comentariul Dvs. de mai sus.
        Sar’na!

css.php