Despre Dragoste și Eternitate, la 5 spre 6 ani

29 Jan 2016 by

M-au chemat la școală cu doar câteva ore înainte de prânz. Probabil una dintre supraveghetoarele angajate permanent a avut o urgență și n-a putut veni la școală, așa că m-au sunat pe mine. Poți? Pot.

Azi supraveghez clasa doamnei V. Sunt mulți, foarte mulți, spre 30 de copii, cu 3 educatoare. Câțiva dintre ei nu vorbesc deloc, alții nu vorbesc deloc englezește, o fetiță suferă de o formă ușoară de autism, un băiețel e greu de ținut pe loc. Sunt gălăgioși și pentru că toată dimineața au fost agitați, n-au voie să se joace după masa de prânz. Trebuie să stea la măsuțe să coloreze.

Nu-s fericiți, dar nici nu protestează. A fost o zi plină… S-au jucat de-a Școala Copiilor, unii din ei poartă la gât un șnur de care atârnă o legitimație cu poză, ca tot personalul din școală. Au un banner uriaș pe care au desenat și au colorat, ei știu ce au mai făcut. Stau câte 6 la o masă, băieți lângă fetițe, cei mai vorbăreți la câteva mese distanță unii de alții. Auziseră că la prânz nu va fi în clasă persoana cunoscută copiilor și au încercat să îmi facă viața un pic mai ușoară.

– Câți ani ai? mă întreabă un puști, când rămân doar cu mine.

– 250, îi spun, cu o mină cât mai serioasă.

– Nu se poate. Eu am aproape 6.

– Nimeni nu trăiește așa de mult, se amestecă un alt prichindel în discuție.

– Ba, uite că eu trăiesc, răspund, și îi fac cu ochiul.

– Cum te cheamă?

– Andreea.

– Dar pe mine știi cum mă cheamă?

– Habar n-am.

– Cameron.

– Mă bucur să te cunosc, Cameron. Ești la JK sau la SK?

– SK

– Bănuiam eu.

Mă plimb printre mese. Desfac cutiuțe cu mâncare și deșurubez capace la sticle cu lapte. E Pizza Day și cei mai mulți dintre ei rod felii de pizza cu brânză, fără să scape din priviri fursecul cu ciocolată care le-a fost dat ca desert. Unii primesc și lapte cu ciocolată, o cutie mică de vreo 125 de grame. Dar laptele ăsta ajunge de cele mai multe ori la canal. Copiii cer să le desfac cutiile, apoi vor pai, sorb de câteva ori și se hotărăsc că nu le mai trebuie.

Cameron lovește cu picioarele o fetiță care nu se lasă mai prejos. Mă duc la el și mă fac mică, suficient de mică încât să-l pot privi în ochi.

– Ia zi, Cameron, ce-ar spune doamna V. dacă v-ar vedea lovindu-vă așa cu picioarele? Ai încurca-o?

– Cam da.

– Cam cât de rău?

– Cam foarte rău.

– Atunci… crezi că poți să nu mai dai cu picioarele?

– Am să încerc.

La altă masă, doi băieței se împing.

– El a început primul!

– Ba el a început primul!

Îi despart și mă duc să mai desfac o sticlă de suc. Cei ce au terminat de mâncat cer foi și încep să deseneze. Cameron a ales o foaie mai groasă, gri-petrol, pe care scrie cu un creion alb: “Roxy, I will love you 4…”

– Știi cum se scrie “ever”? mă întreabă cu o mină foarte serioasă.

– Știu.

– Îmi zici și mie?

– Da. E, de la elefant, V de la victorie, E de la elefant, R de la roșu.

– Mulțumesc.

– Ce-i asta? O felicitare de Valentine’s Day?

– Da.

– Ahaaa. Deci o iubești pe Roxy.

– Foarte mult.

– Și cine e Roxy?

– Câinele meu. Am s-o iubesc pentru totdeauna.

 

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. ceska777

    La 5 spre 6 sunt inca niste foarte draguti. Sa ii vezi la 8 ani. Mi-au tremurat genunchii dupa manageriatul unei incaierari finalizate cu o violenta verbala si doua palme jap-jap pe obrajii altui pusti. Jzjzj!

  2. ceska777

    De asta mi-e si dor de gradinitaaaaaaaa

css.php