Despre fete și pisici

5 Nov 2015 by

E miercuri seara, pe la ora șapte și un pic. Suntem acasă doar noi, fetele, după o zi de noiembrie cu soare sclipind printre of cats and galsfrunze aurii și miros de iarbă udă, proaspăt tunsă. În casă e așa liniște că aud tic-tac-ul ceasului de pe perete. Asta nu se prea întâmplă, decât rar, când Lia cade răpusă de oboseală. E încă mică și lipsa somnului de prânz se simte, în fiecare zi, când, pe la patru, cu greu ne mai putem înțelege. Azi am avut în vizită două fetițe. Una, colegă cu Irina, cealaltă, sora ei mai mică. S-au jucat cu mingea pe iarba de lângă casa noastră, au adunat conuri și s-au cocoțat în pini. Asta după ce l-au isterizat pe domnul Pisică (încă nenumit, din păcate). Am pus o Porchetta la cuptor, miroase cam ca la Crăciun, a șorici încins. Lia și-a luat iepurașul în brațe și e gata să adoarmă. Din camera Irinei nu se aude nici un sunet, așa că deschid ușa cu precauție, să văd de ce e atâta liniște.

E frumos în camera Irinei, e mititică și luminoasă, nu foarte aglomerată. Irina are flori în ghivece și cărți și două lămpi pentru citit. În seara asta, în camera ei se auzeau și tic-tacul ceasului și torsul pisicii. Aud că de săptămâna viitoare vin vânturile reci. Eu cred că suntem gata să le luăm în piept.

E ceva un pic magic în relația dintre fete și pisici. Am citit azi că pe vremuri pisicile erau tratate ca niște zei și ele încă n-au uitat asta.

Pisicul nostru e încă un pic sălbatic. Ne cam mușcă și ne cam zgârie, ne străduim să-l educăm, că l-am luat cam din pripă și mămica lui nu l-a învățat care e treaba cu mușcatul. Dar cred că pisicul nostru începe să ne semene, pentru că seara, oricât ar fi țopăit în timpul zilei, se liniștește, devine calin, se cere mângâiat și iubit. Exact cum facem și noi, cei cu doar două picioare.

Să nu credeți că nu știu ce se întâmplă pe acasă. Știu  și mă doare, din multe motive. Din la fel de motive, aleg să vă scriu azi despre fete și pisici. Luați-o ca pe un respiro, o pauză de la tensiunea asta bună care mătura țara mea de departe. Mă întreba Ioana dacă aș fi vrut să fiu acolo cu voi, pe stradă. Da, aș fi vrut. Și să știți că suntem cu gândul la voi. Că ne uităm la televizor și vedem și uneori plângem, dar de cele mai multe ori ni se umflă pieptul așa, de un soi vânt bun, ce bate până aici, peste nouă mări și nouă țări.

Noi patru și un domn Pisică.

Related Posts

Tags

Share This

css.php