3 Comments

  1. anatati

    Mda. Alexei merge singur în parc, iar Buni a avut “îndrăzneala” să-l lase cu bicileta să străbată tot oraşul spre parcul cel mare şi fain (bine, tot oraşul fiind unul micuţ de tot de provincie; dar e distanţă de 40 de minute de mers pe jos). Sigur, că am leşinat de 2 ori când am aflat unde e şi că e cu un prieten, am făcut şi o semi-criză că Buni e iresponsabilă, dar mi-a trecut.
    Până la urmă eu însămi la 7 ani mergeam singură cu trenul la bunici :))

    Iar despre statul singur în maşină … cred că americanii m-ar fi urcat pe scaun- (-ul electric).

  2. E clar ca eu nu-s de pe lumea asta! 🙂 Mai sti cand te intrebam de ce nu o trimiti pe Irina, cu autobuzul, la Atelier(adica sa nu mai fie nevoie de “sofer”)?! 🙂

    Mda … recunosc, viata de provincie m-a schimbat mult, aproape ca nici nu mi s-a parut absurd cand don’soara m-a anuntat ca ea nu o sa vrea sa fie dusa la scoala mai mult de prima saptamana, la toamna, cand incepe clasa pregatitoare. Va avea aproape 7 ani, drumul il stie de multa vreme, sunt in jur de 5-600m pana acolo. Chiar nu mi s-a parut nimic complet absurd, sa faca exact ce faceam si eu pe vremea ei, si cand radeam mai toata clasa de singurul baiat pe care il mai aducea mama la scoala chiar si in clasa a doua!
    Desigur, depinde context, intotdeauna depinde.

    Iar reclama e foarte interesanta, pacat ca finalul este atat de rar intalnit in lumea reala!
    Incheierea celui de-al doilea articol este fenomenala! 🙂

    • Ada

      mdap. e misto sa mai citim si prin alte parti, sa vedem ce se mai intampla in lume.

css.php