Die Schokolade ist nicht gut

11 May 2013 by

Nu pot sa dorm, a fost asa o zi plina si se cere povestita. Azi am trait o multime de sentimente contradictorii, am umblat de ma dor picioarele, am reusit sa ma ratacesc in cele din urma, desi gazdele mele mi-au dat harta, am facut si x pe  punctele de interes maxim, dar ce folos… daca harta a ramas langa laptop inca de la prima ora a diminetii.

E frumoasa Viena asta cu trasurile si turlele ei, cu podurile peste Dunare si cu bomboanele Mozart peste tot, cu Klimt alergandu-ma pe toate stradutele staaaaaaai stai sa te saruuuut  staaaai sunt eeeeu kliiiimt, cu strada Filarmonicii numarul unu unde a locuit Vivaldi si Opera si fantanile ei si Original Sacher Torte, Viena sub soare fierbinte si cinci pasi mai incolo in bataia vanturilor, Viena stralucitoare si din ce in ce mai rece, luminoasa si apoi din ce in ce mai gri, o zi in care am trait primavara si vara si toamna timpurie, o zi in care am fost fericita, stand pe bancuta in fata norului roz al lui Signac, si-am privit si m-am jucat cu muzele si cu maimutele prin muzeu, o zi in care l-am vazut de-aproape pe Marte, my god, Marte, si-am ras de criticii lui Picasso, care au spus ca daca toate femeile ar arata asa cum le picteaza el, pamantul s-ar depopula, caci barbatii si-ar lua calcaiele la spinare la vederea dihaniilor verzi si inumane…  Ce-am ras de camiloiul pitic al lui Klee si cat am stat sa-i descifrez desenele, minute in sir gandindu-ma ca in capul lui trebuie sa fi sunat multi clopotei si de-aia n-a avut timp sa faca mai mult de 35 de linii pe o foaie si cum i-ar fi putut spune altfel decat dwarf he-camel… Am ras, am mers pe strazi cu sufletul plin, stiti cum era sufletul meu? Asa, ca o pictura de Signac. Un roi de pete colorate daca-l priveai de-aproape. Dar de departe, nori roz pluteau, desi nu m-am urcat in vaporas si nici la Prater n-am ajuns si nici la Grinzing si nici la Schonbrun si se pare ca de maine ploua…

Am iesit de la Albertina cu bateriile incarcate si gata sa ma arunc in ale profesiei, fara sa stiu ca o sa-mi petrec dupa-amiaza mai degraba stergandu-mi ochii si mascand tremurul microfonului in mana. Nu mai stiu cate interviuri am facut, cred ca vreo 15. Dar nu ma gandesc decat la vreo trei dintre toate povestile pe care le-am ascultat. Mi-e tare dor de copiii mei, acum ca am stat si am privit mame plecate la munca in strainatate, sa iasa din saracie, sa trimita bani acasa, sa-i cumpere copilului calculator. Dar copilul s-a sinucis ca n-avea cine sa-l mai ia in brate. Te iubeste mama, i-am spus si eu Irinei, vin repede. Mami, am luat o esarfa de-a ta si am dormit cu ea, mi-a zis la telefon si toata noaptea am stat si m-am gandit oare cand vii?

Te iubeste mama, scriu vorbele astea cu un nod in gat pentru ca stiu ca daca va dau linkul va fac praf si daca nu va dau linkul, orice as face, Viena mea e legata definitiv de gandul asta ca 350.000 de copii cresc cu bunicii prin satele Romaniei, in vreme ce mamele lor turbeaza de dor prin casele mai instaritilor vestici, schimbandu-le scutecele batranilor si amintindu-le sa-si ia pastilele, tragand in nari mirosul de boala si de carne veche. Iar acasa copiii trebuie sa ia note bune. Pentru ca mama se sacrifica si pleaca la munca sa intretina familia si atunci treaba lor, a copiilor, e sa ia note bune.

Am s-o aduc acasa pe mama, a spus unul din copiii astia. Ai sa vezi. Maine o sa vina. Copilul luase premiul intai, era prima zi de vacanta si mama lui a venit acasa, desi nu planuise asa, a venit, pentru ca el, copilul, a adus-o. Spanzurandu-se, a adus-o. Sa vezi mame curatand mormantul copiilor lor care s-au sinucis de dor, e mult peste ce poti duce, mai ales cand esti departe de ai tai. Si da, la nivel logic stii ca nu e cazul sa compari situatiile, in 72 de ore te intorci acasa, dar tocmai s-a intunecat si a inceput sa ploua si vantul nu mai e deloc simpatic si tocmai ai vazut o mama al carei copil s-a sinucis, o mama care nu intelege de ce s-a sinucis, ca doar ea plecase sa-i cumpere calculator…

What is wrong with these people?

Cui ii foloseste sacrificiul asta? Dezradacinarea mamelor, distrugerea familiilor, depopularea satelor, pentru, de cele mai multe ori, aproximativ 1000 de euro pe luna. Grea tema de gandire dupa asa o dimineata frumoasa in Viena. Nu va uitati la filmul asta.

Am plecat prin ploaie spre metrou. U6, U3, iar U6, Laengenfeldgasse, U4, Hietzing, spre tramvaiul 60, spre Hermessstraße. Acolo, pe peron, cand asteptam U4, o zeita neagra insotita de un pusti pe trotineta canta despre cat de mult il iubeste pe Iisus. I am gonna love Jesus, yeeeah… bluesy love story intre zeita cu cercei cat obrajii si pleoapele fardate cu verde sidefat si Jesus, Jesus de care nu se va desparti niciodata, acum ca-l are pe asta micu.

Esti frumoasa, am vrut sa-i zic, esti frumoasa si ai o voce minunata, mai canta-mi, alina-mi arsura asta, mi-e dor de copiii mei, tu, fericito, il ai pe al tau langa tine, uite, e pe trotineta. Dar cum sa faci asa ceva, o sa creada ca esti dusa.  I-am facut o poza pe furis, sa n-o uit, sa-i pastrez in minte vocea, I am gonna love him, yeeah, Jeeeesus.

Si dupa ce am cantat in gand deodata cu ea, ne-am urcat in acelasi tramvai, dar eu m-am asezat cuminte la o fereastra, langa un domn ce mi-a facut loc, politicos. Trei bancute mai in fata, un drac de copil de culoarea ciocolatei batea din palme si canta in gura mare, plictisit de moarte de drumul asta ce clar n-avea sa se mai termine niciodata, spre amuzamentul tuturor celor din vagon. A cantat si si-a trecut aratatorul peste buze, asa cum fac toti copiii, indiferent de culoarea pielii lor, atunci cand nu mai au rabdare. Bbrrrruuuu brrrruuuuu brrrruuuu…

Cand sa cobor, m-a privit in ochi si mi-a spus cea mai mare minciuna pe care, probabil, toate mamele o spun la ceas de seara. Die Schokolade ist nicht gut. Lasa, ca te faci tu mare si-ai sa afli ca e tare buna ciocolata, dar nu e destula ciocolata pe lume sa compenseze o imbratisare.

 

 

 

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. Mihaela

    Ada, doar mamele participa la interviuri? Pot sa te intreb daca mamelor/parintilor li se ofera suport terapeutic/psihologic din partea vreunei organizatii.
    Multumesc, Mihaela

    • Mihaela, e un program al romancelor din Italia, se numeste “Te iubeste mama”. Noi nu am stat de vorba cu mamele in cauza, ci doar cu cei ce au gandit programul si-l pun in aplicare. Practic, prin reteaua biblionet si cu sprijinul bibliotecilor publice din Italia, romancele se vad pe skype cu copiii lor. Si da, au parte si de consiliere, si unii si altii, insa asta mi se pare mie, in calitate de mama care nu poate sta departe de copii ei fara sa simta un pic ca se sufoca, un plasture pus peste o bucata de carne arsa. Da, e bine ca primesc consiliere si e grozav ca se vad pe net si vorbesc, dar problema ramane. De ce pleaca mamele dupa cai verzi pe pereti, de ce isi lasa copiii acasa, de ce nu ii iau cu ele. Au fost discutii interminabile la evenimentul pentru care am venit aici. Statul trebuie sa faca aia si ailalta, cineva trebuie sa le invete pe femeile astea ce se intampla atunci cand pleaca, sa le informeze macar la ce sa se astepte… Ok, sa zicem. Eu cred insa ca romancele trebuie sa se intrebe ele pe ele: de ce plec. Si daca raspunsul la aceasta intrebare nu e suficient de bun, e cazul sa nu mai plece. Or fi batrani de ingrijit si-n Romania, ma gandesc, or fi slujbe de chelnerite si-n orasele noastre. Or fi capsuni de cules si pe la noi, daca ar avea cine sa le semene.

      • Adela

        Pleaca pentru ca nu au incotro, pentru ca nu mai sunt fabrici, pentru ca nu ai ce sa le dai sa manance copiilor tai, chiar daca ai serviciu…Pentru ca foamea este cel mai al dracului dusman…pentru ca traim intr-o tara de tot c…-ul unde pentru un detinut se cheltuie 4000 lei pe luna, iar unui copil i se aloca 42 lei…si multe altele.

  2. Ale

    Cand scrii asa imi transmiti toata starea ta.

    Sunt amara acu. 🙁

css.php