Dimineața de după

7 Oct 2016 by

Sunt așa intense nopțile mele la Indigo, că nu știu, zău, când zboară timpul. E ușor să faci ce fac eu, e ca și cum aș trăi o dimineață de Crăciun în buclă. Desfac cutii din care scot minuni. Așa-s de frumoase și așa-s de colorate, sclipesc și îmi fac cu ochiul, nici nu simt când am terminat trei paleți. Am căpătat abilități noi – pe care nu le aveam în cv, trebuie să recunosc. Am învățat să folosesc scanner de prețuri și pistolul de etichetat, în curând dau testul de conducere a șmecheriei ăleia cu care se mută paleții. Nu am o motostivuitoare, pentru că depozitul nostru e destul de mic, dar există o chestie manuală cu care reușim să mutăm paleți uneori chiar fără să îi dărâmăm pe ceilalți. Fun, fun, fun, ce pot să zic.

Tragedia este că vin acasă și nu pot să dorm. Și-atunci fac lunchbag-uri sau scriu posturi aici în loc să dorm și pe la patru leșin de oboseală, ca să am de ce înjura la 8 și 25 când năvălește Irina să o smulgă pe Lia din patul meu pe șoptite. Lia, Lia trezește-te că e foarte târziu, trebuie să plecăm la școală, haide Lia, să n-o trezim pe mama. Too late, mama s-a trezit de fapt și la șase și la șase jumate și la șapte, mai tragic e că mama s-a trezit și la opt și cinci și a văzut că e opt și cinci dar nu a putut să se dea jos din pat.

Așa că uneori mai întârziem la școală, alteori reușesc să le scot pe ușă la timp dar ne lungim pe drum, că Lia nu vrea să meargă doar cu soră-sa, vrea să o duc eu (din același motiv pentru care nu se îmbracă singură, pentru că e musai să se uite cineva la ea cum se îmbracă, cum se spală, cum se uită în oglindă și se strâmbă). Și uite-mă pe stradă, în pantalonii mei bleumarin cu buline, cu prima geacă pe care am reușit să o dau jos din cuier, în flip flops, cu un pahar de cafea în mână și copilul în cealaltă, mergând pe pilot automat spre câmpul ce ne desparte de școală. Morning, vecine! Morning sweetheart! Where’s Sophie? vrea Lia să știe. Sophie e un cățel și stăpânul ei stă la trei case de noi, meșterește tot timpul la mașină și a intrat cumva în rutina de dimineață. Sophie e înăuntru cu maică-sa. Mama lui Sophie e om, desigur, dar pentru Lia chestia asta are sens pur și simplu și e prea devreme și mi-e prea somn să intru în alte amănunte.

Trec pe lângă alte mame de toate rasele și toate religiile, unele se strecoară ca niște stafii negre, nu le vezi nici ochii, altele sunt îmbrăcate în culori frumoase ce se amestecă în modele complicate pe pantalonii și tunicile lor, mereu cu voaluri fluturându-le pe spate. Câteodată și fetele lor poartă hijab-uri mici, cu ștrass-uri sau fire de lame, paradoxale, împletite în negrul menit să le ascundă de ochii bărbaților. Fetele mai mari, cele de vârsta Irinei, nu prea vor să poarte hijabul la școală, chiar am văzut-o pe una scoțându-și-l înainte să iasă din casă și atârnându-l la cuier. M-am întrebat multă vreme de ce nu renunță la văluri dacă tot au venit în țara asta, unde nu e musai să fii în categoria electrocasnice după ce ai fost cumpărată cu prețul a trei oi. De ce umblă pe străzi în burka negre ca tăciunele, astă vară treceam pe lângă două din ele, era o căldură năpraznică, nu știu cum nu se prăbușeau din picioare. N-am un răspuns și până la urmă nici nu e treaba mea, dar judecând după proasta calitate a hainelor din magazinele de aici (dai cu tunul după altceva decât polyester și derivații săi) parcă încep să le înțeleg pe pakistaneze și pe indience, care-și poartă sari-urile aduse de acasă. Mă disperă plasticul. Am început să-mi cumpăr tricouri de bumbac de la Michaels, din departamentul de vopseluri pentru textile. Sunt ieftine și viu colorate și mă înveselesc doar la gândul că nu-s de plastic. Toate astea trec prin capul meu, dizolvându-se ca un calciu efervescent într-un pahar cu apă.

E dimineață, deci, și am dormit trei ore. Merg pe stradă cu cheia și cafeaua într-o mână, cu Lia trăncănind veselă despre ea știe ce, în vreme ce mă ține de degetul mic. Așa mergeam și eu cu tata pe stradă când eram mică, îl țineam doar de un deget… E târziu, deja clopoțelul a sunat de și jumătate. Pe lângă mine trece în fugă o jamaicană. E în pijama de-a dreptul, poartă pantaloni din polar cu o codiță ca de panteră fluturându-i la spate și în picioare are papuci uriași, ca niște gheare de dinozaur. Cred că asta e în categoria fun moms. De peste drum traversează un cuplu, tot în pijamale, dar au și ei niște geci pe deasupra, se țin de mână și mai sorb din când în când din cănile de cafea inscripționate His și Hers. În fața lor, doi băieței îmbrăcați regulamentar țopăie și își povestesc de-ale lor. Brusc, propria mea ținută mi se pare absolut din aceeași piesă al cărei titlu ar putea fi foarte bine The Walking Just-got-out-of-the-nighsthift-half-awake.

Ajungem la iarbă și roua îmi inundă flip-flopsii cu baretă argintie. Mă trezesc de tot după primii 20 de pași prin rouă rece. Ajung între brazi și zic gata, Lia, până aici ne-a fost vorba, de-aici încolo te duci cu Sor’ta.

Mă întorc acasă, dar cafeaua din pahar și roua de pe degetele de la picioare nu mă mai lasă să dorm. Nu-i nimic, o să dormim la pensie. Mă sting ca lumânarea, pe la patru, după ce am reușit să aduc fetele acasă și să le dau măcar câte o supă. Dorm două ore și jumătate. Mă trezesc, îi văd pe ai mei, vorbim, mâncăm, ne pupăm, plec. La 10 seara o iau de la capăt.ifyoulovemeletmesleep

Azi e vineri și am noroc. Nu se face școală, e un week-end lung, luni avem Thanksgiving Day. Ajung acasă cu planul deja făcut. Am să le las fetelor un mesaj pe ușa de la dormitor, poate reușesc să prind mai mult de cinci ore legate de somn. Scriu biletul pentru Irina. Printez niște poze pentru Lia, să priceapă și ea. Dacă o iubiți pe mami, zic, lăsați-o pe mami să doarmă. Cine știe ce de chestii faine se pot întâmpla când mami e odihnită. În pozele pentru Lia duc un deget la buze, apoi mă prefac că dorm, pe urmă mă prefac că le pup. Mă uit la telefon. E trei. Fac progrese. Am șanse să dorm și ce bine că azi nu e școală și poate reușesc copiii ăștia să nu mă trezească… Închid mobilul și mă culc. Respir de trei ori și iar e șase și jumătate, știu, pentru că Laur mă pupă înainte să plece la muncă. Am nasul înfundat și m-aș duce și până la baie dar nu pot să mă ridic, lasă, mă duc mai încolo, thank God it’s Friday. N-apuc să termin gândul ăsta, că o mână mică mă scutură zdravăn.

– Wake up, Mommy, Happy Holidays! There’s pictures of you on your door.

No shit, Sherlock!

– Și ce zic pozele alea, puiule?

– Ce zic?

– Liniște, mami doarme!

– But I am hungry, Mama,  I am hungry!

F’ing 101 de dalmațieni, să-i auzi la prima oră fix în urechea ta, ce îți poți dori mai mult, F u, too, Disney.

– Unde e sor’ta?

– Doarme.

Great! Just Great! Today of all days!

– Bine, hai să-ți dau să mănânci.

Mă dau jos din pat și mă târăsc la baie. Close the door, Mom, o aud pe Lia ca prin vată.

E aproape zece fără un sfert, socotesc că am dormit ceva și ar trebui să îmi revin un pic mai repede.

Jos miroase a pâine prăjită și a cafea. Irina meșterește ceva la aragaz.

– Morning babies!

– Liaaaaa! De ce ai trezit-o pe mama! Nici nu am pornit filmul!

– Las-o, e ok, am dormit destul. Ați mâncat?

– Da. Acum făceam o ciocolată caldă.

By the book! Exact cum am scris în bilet. Beți o ciocolată caldă și vedeți un film.

Lia stă pe canapea și molfăie un colț de ciabbata.

– Pe bune, Irina? Pâine goală?

– Nu a vrut altceva.

Man, oh man…

Noroc că diseară nu lucrez. Oh wait! Ba da, lucrez, ce o fi fost în mintea mea? Azi noapte când am plecat le-am urat tuturor week-end fain și Thanksgiving fericit. Era târziu și pe computerul pe care făcusem pontajul scria că e vineri și mintea mea a crezut că gata, am terminat shift-ul de vineri… Nu-i nimic. Mai avem un heirup în seara asta și pe urmă liber până marți. Yaaay. Azi s-ar putea să iau primul salariu. Dacă nu vinerea asta, sigur sigur vinerea viitoare.

Hai că poți.

 

 

 

 

1 Comment

  1. Energie și lumină dar până când? 🙂 Ai grijă de tine, somnul e important!

    Te îmbrățișăm!

    “Spiridușii…” sunt absolut fantastici! 🙂

css.php