Din bucuriile dar și tristețile traiului la curte

19 Jul 2016 by

Am visat o casă cu suficiente dormitoare și cu o grădină mică în care musai să fie un pic de umbră și să se vadă și-un petic de cer. Suficient de mare să pot să-mi plantez tufa de leuștean (cum am trăit până la 38 de ani fără leuștean eu nu știu) și cele câteva plante din ghivece. Nu îndrăzneam să visez și la un birou unde poate să mai scriu ce mai am de scris sau la un loc în care să îmi pot instala pupitrul și microfoanele, ca să înregistrez ce mai am de spus.  Nici la tufe de bujori nu visam deși de ceva vreme îmi plac florile astea de mor.

Și iată, am casa cu grădină mică în care am un fel de nuc și o tufă mare, și-un petic de pământ să-mi plantez leușteanul. Am acum și luminițe, am și bird feeders, am și birou, s-ar putea cu puțin efort și încă niște investiții, să am și loc de studio.

Am avut noroc. De prieteni care ne-au povestit de casa asta și apoi ne-au ajutat să ne mutăm ca vântul și ca gândul, în mai puțin de două ore. De o casă nu foarte iubită de proprietarul anterior, dar cu potențial uriaș. Nu, nu e ultima mutare, nu e casa noastră, e tot chirie dar e o chirie un pic mai confortabilă decât apartamentul în care mă sufocam.

Am cheltuit aproape tot ce era pus deoparte. Însă în casa asta dormim bine. Și noi și fetele. Și avem răcoare și loc. Și umbră. Și păsări care ciripesc. Și veverițe, dar de astea ne-am lipsi bucuroși, că strică straturile de flori și mi-au mâncat toți bulbii păstrați de astă primăvară și fură semințele păsărilor și-l înebunesc pe pisoi. Îl fac cu nervii, vă zic. Le-ar sfârteca dacă ar ajunge la ele. Și pentru că nu ajunge la ele, sfârtecă plasele de țânțari, spre disperarea adulților din casă.

Se împlinesc în curând doi ani de când am ajuns aici. Încă nu am un job și asta mă apasă, dar am o grădină și cărți de citit. Fetele încep să aibă prieteni, nu mulți și fiecare cu ciudățeniile lor culturale printre care încercăm să navigăm. Ne mai dăm câteodată cu stângul în dreptul, în special eu, că încerc să balansez nevoile adolescentei cu cele ale fetei mici. Și ce mergea în România aici nu prea merge.

Aici cina e la șase și e strict în familie. Adolescenții nu se dau jos din camerele lor înainte de ora 11. Copiii mici nu prea dorm la prânz, pentru că trebuie să se culce devreme. Întâlnirile se aranjează cel târziu de pe o săptămână pe alta. De-aia, diminețile Irinei sunt cam singuratice și playdate-urile Liei încep uneori pe la două și se termină într-o oră sau maxim înainte de cina de la ora șase. Lia doarme la prânz spre fericirea mea maximă, dar seara bântuie prin toate camerele. Doar în birou nu am găsit-o dormind până acum, pentru simplul motiv că acolo încă nu e montat un pat. Și cred că nici nu va fi. La ce bun, în camera ei nu doarme nimeni.

Avem rutine noi. Trebuie să reciclăm. Nu pentru că brusc m-ar fi apucat pasiunea să salvez planeta, ci pentru că nu am încotro. Aici gunoierii nu vin să sune la ușă cu șapca în mână. Nope. Știi matale că marțea e zi de ridicat gunoiul. Și te privește cum te organizezi pentru că treaba stă astfel: o săptămână se ridică chestiile reciclabile (ambalaje, hârtie, plastic, sticlă) puse musai în saci albaștri și resturile de prin grădină (frunze, crengi, iarbă, ceea ce se cheamă garden waste), săptămâna ce vine se ridică gunoiul menajer, pus musai în saci negri. Nu e în sac albastru sau negru, pa. Ai mai mult de 4 saci de orice culoare, treaba ta. Singura pubelă golită în fiecare marți e aia verde. În care intră chestiile compostabile. Ca să nu mă rătăcesc am schemă cu ce încape în pubela verde și când se ridică sacii albaștrii și când ăia negrii.

Cine alerga azi prin complex cu încă un sac negru (uitat în fundul grădinii, într-o pubelă verde de care acum nu se mai ating băieții, că e model vechi) plin cu cadourile zilnice ale pisicii? Mhm. Eu. Cine căra înapoi în garaj patru saci de crengi tocate mărunt (musai saci de hârtie compostabili și ăia) pentru că nu săptămâna asta, ci ailaltă se ridică garden waste? Cine înjura ratonii că spărseseră un sac negru pe bucățica de iarbă din fața casei și se jura că azi se duce să cumpere pubelă ratoni-proof?

Mhm.

Eu.

Îți place, Ada, la casă cu curte?

Îmi place, nu știu când zboară timpul.

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

10 Comments

  1. Lumi

    Mă bucur mult, Ada, că vi s-a împlinit visul de a sta la curte! 🙂

  2. Delia

    Aaaa, veveritele sunt niste draci impielitati! Pisoiul nostru merge si pe afara si le tine la respect. In rest, sunt peste tot, rod tot.
    Dar e frumos la casa, nu ai vecini care sa iti tropaie in cap (sau carora sa le tropai 🙂 ) si gradina merita toti nervii legati de sortarea gunoiului (eu inca tot nu stiu 100% ce e reciclabil si ce nu. Cu “compostabil” am probleme chiar mai mari)

    • Ada

      eu ma documentez de pe net și sper că în schimbul efortului meu o să capăt la toamnă un big yellow bag cu pământ de grădină 🙂

  3. dina litzica

    Hahaha! Hai, în șase luni ai să fluieri și o să ți se pară că faci toate astea de-o viață!

  4. mamabatranafarabraudelana

    -Adu-ti aminte de ce ai plecat in Canada! E raul mai mic, sau poate binele mai mare! E frumos la tine! 🙂

    • Ada

      Este. Incep sa ma simt acasa. Poate si unde ma apropii de pragul de doi ani.

  5. cristina

    Frumos spus 🙂 tare imi place sa te citesc in orice forma ai scrie 🙂 Imi pare rau ca nu am ajuns in Canada inca… am facut o mica oprire prin Europa pana una alta dar intr-o zi poate ne vedem la o cafea 🙂 O vara superba in noua casuta!

css.php