După-amiaza unei gospodine cumsecade

13 Aug 2013 by

Trecusem pe la librărie să-i cumpăr Irinei “Toate pânzele sus” și “Momo”. A terminat de citit Povestea fără sfârșit, apoi a văzut și filmul și s-a lăsat cu lacrimi amare, de frustrare, că filmul nu arată tot ce era în carte și nu e corect, nici măcar deșertul culorilor nu l-au pus și nici măcar jumătate din aventurile lui Atreyu nu-s, de ce, de ce, de ce… Am îmbrățișat-o și am mângâiat-o și i-am spus ceea ce îi mai spusesem de atâtea ori: 

– Nu există film mai bun decât cartea. N-are cum.

– Dar de ce? 

– Ca să scrii o carte nu ai nevoie decât de un pix, un tom de hârtie sau un laptop. Și poți pune în cartea aia absolut orice. Ca să faci un film, trebuie să cumperi tot ce apare în film și toate sunt foarte scumpe. 

I-am șters lacrimile. Laur i-a povestit apoi despre alte avantaje ale cititului față de filme. Cum poți să-ți imaginezi altfel, de fiecare dată, peisajele și personajele descrise în carte, cum cărțile sunt minunate în sine și așa mai departe. 

N-am găsit Toate pânzele sus! A apărut demult, cu Jurnalul Național, și tirajul e epuizat, mi s-a explicat. Mi-a părut rău, ar fi fost o carte bună pentru vacanța de la mare. Nici “Șoseaua Cățelu, 42”, despre care tot citesc în ultima vreme, nu mai e. 

I-am cumpărat Momo, am venit acasă, am mâncat de prânz împreună cu ele și apoi m-am așezat pe canapea, cu cartea în mână.

– Ce citești?

– Momo. 

– Cine e Momo? 

– O fetiță care le-a înapoiat oamenilor timpul furat.

– Pot să citesc și eu despre Momo?

– Termină-ți Legendele Olimpului.

– Dar asta cu eroii nu prea îmi place.

– Serios? Nu vrei să afli cum e cu Minotaurul?

– Cine e Minotaurul?

– Ai să afli dacă ai să citești. 

irina citestePână la urmă i-am dat-o pe Momo, am pus o tură de rufe la spălat, am închis toate ferestrele din casă și m-am culcat. De la o vreme, trebuie să fac eforturi mari să mă concentrez, nu știu dacă e de la căldură sau de la oboseală, dar mi-e greu și aș dormi tot timpul… La patru m-a trezit Lia. Mă striga. Așa că m-am dat jos din pat și am încercat să mă recompun. Greu. Greu mă adun. E timpul pentru o pauză, clar. Încă puțin. Trei minute pe balcon, cât am întins rufele, într-un soare nemilos, au fost suficiente ca să mă dezumfle. 

Irina citește. Am pus încă o tură de rufe la spălat și mi-am făcut un ceai. Rooibos cu vanilie. Apoi a sunat Laur să întrebe ce mai e de cumpărat. N-a uitat că fetele nu mai au cereale. Niște legume, spun, să fac o supă cremă, fetele nu mai au supă.

Doi morcovi, o ceapă, doi cartofi, o mână de fasole din grădina lui Muni, o mână de mazăre, o mână de țelină cuburi de la congelator. Atât de simplu. Laur îmi povestește despre agrafele de hârtie și boldurile pe care le-a scos dintr-o bijuterie de imprimantă multifuncțională. Îmi oferă un pahar de bere, dar nu-mi trebuie, sunt ok cu ceaiul. Rufele se învârtesc în mașina de spălat, apa începe să fiarbă în oala cu supă. Lia cere cu insistență un film cu Mickey. Irina citește.

Mă așez la computer și caut pe Amazon “Rosso Floyd”, un roman pe care am refuzat să dau 45 de lei. Poate îi fac o surpriză și i-o pun pe kindle pentru la mare… Îi povestesc despre carte, e o ficțiune cu membrii trupei, nu-l interesează. Într-o doară caut Șoseaua Cățelu. Surpriză. Este. 9 dolari. Am să mi-o fac cadou. 

Și apoi descopăr cu bucurie că multe titluri de la Polirom sunt pe Amazon, inclusiv cărțile Corinei, apoi o mulțime de cărți din Biblioteca Școlarului, nu și Toate pânzele sus, desigur. Am așa o satisfacție mare că, în sfârșit, pot citi titluri mai noi în limba română pe kindle. Nu, nu e o fiță de-a mea, e pur și simplu o nouă pasiune. 

Irina citește pe canapea. Lia se uită la aristocrate în camera copiilor. Laur se uită la un documentar cu piloți de curse, lângă Irina. Pe pereți dansează curcubee. E liniște, o liniște populată de diferite zgomote, dar liniște. O liniște compusă din bolborositul supei, învârtitul rufelor, cât de bine e să fii motan și amintirile lui Fittipaldi. 

Pasez legumele și termin supa cu trei mișcări magistrale de lingură de lemn, învârtind cus-cus-ul ce cade în ploaie în oala mică. Sare, piper, ierburi… Nu mai vreau să arunc mâncare, gătesc puțin și des. Încă un clocot. E opt și în curând se termină ziua.

În curând mă bag în pat să citesc povestea Alinei Nedelea. Lia se plimbă prin casă învârtind din cutiuța mică muzicală. 

Just another ordinary day. 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

5 Comments

  1. Nora

    E frumos la voi 😉

  2. LIV

    Cutiuţa e desenată cu pisici?

    • Ada

      Nu, cu iepurasul de la Janod. Aia cu pisici e undeva in gaura neagra numita camera fetelor.

  3. oaki

    La anticariate (pe okazii) panzele sunt 8 lei. Exista posibilitatea sa le am si eu pe acasa, dar trebuie sa le caut (pentru imprumut):)

css.php