Fii fetiţă ascultătoare!

7 Feb 2013 by

Lia a împlinit zilele trecute un an şi 10 luni. Se apropie cu paşi mari aniversarea ei de 2 ani şi deja planurile sunt făcute. Va fi o petrecere cu Minnie Mouse, fără doar şi poate. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Ce vreau acum să vă povestesc e cum nu mai încap între fetele mele. Imediat ce s-a îndreptat vremea, am făcut ce am avut de făcut să o iau pe Irina mai devreme de la after-school şi să ies cu ele în parc. Irina petrece cam 7 ore pe zi stând pe scaun, aplecată peste o tonă de caiete şi culegeri, şi asta mă îngrijorează. De-aia am rugat-o să-şi termine lecţiile cât mai rapid, că mama vine şi ieşim în parc. Mi-e o sete de aer de primăvară cum nu pot spune în cuvinte.

iri si liaAşadar, iată-ne pe amândouă, pe un soare orbitor ce ne inunda apartamentul, tropăind pe lângă uşa Liei, care dormea îngereşte, deşi era deja trecut de ora patru. Am reuşit să ieşim din casă de două ori exact când soarele se lăsase binişor şi se pregătea de culcare, dar am ieşit. Am fost la coloane, s-au dat pe tobogan şi-n leagăne şi s-au alergat prin tuburi de plastic. Apoi am trecut pe la chioşcul unde se vând poveştile nemuritoare (am ratat volumul 1, dar avem 2 şi 3 şi surpriză, Irina a descoperit ce fain e să citeşti, mai fain decât să asculţi poveşti. Eu cred că mă păcăleşte, dar tac.) şi ne-am întors cu tata acasă.

Treaba e că Lia vrea NUMAI cu Irina.

– Iiiii! Naaapooooi! se aude pe toată strada de câte ori ies cu ele. Napooooi! Iiiii!

Jalea de pe lume dacă nu vine Iiii napoi. Jalea de pe lume dacă Iiii se duce la toboganele cele mari fără ea. Jalea de pe lume dacă n-o bagă şi pe ea în seamă, dacă n-o cocoaţă pe platforme şi dacă nu se joacă de-ascunsa şi cu dânsa. Iar acasă începe leapşa cu trântitul uşii. Zac tone de jucării peste tot, ele au treabă să se alerge prin casă şi să-şi trântească uşile.

– Paaaaaaaaaaaaa! spune Lia. Naaaaaaaaaaaaait.

Poc, uşa, scâââârţ clanţa, cred că în curând nu va mai funcţiona nici o clanţă în casa noastră, nu le mai ţin arcurile. Şi de la capăt. Paaaa, naaaait, pooooc, scâââârţ. Baaaaau!

Şi râd şi se fugăresc şi Iri se lasă călărită, dar vezi că încă nu pot dânsele să se joace singure, tot trebuie să alerge un adult pe lângă ele.

Aseară ştergeam de zor poze mai vechi, pe care n-am avut bunul simţ să le atribui (eram mai tânără, n-o să se mai întâmple). Aveam, deci, treabă.

– Iri, dă şi tu drumul la apa caldă, la baie, şi pe urmă dezbrac-o pe soră-ta.

De ceva vreme, Liei îi e foarte frică de duş. Nu-mi dau seama de ce, dar plânge îngrozitor, aşa că am recurs la tactica deja probată, “baie cu Sora cea Mare”. Se umple cada pe sfert, se depun ambii copii în apă şi se trage perdeaua de duş. Urmează o chirăială şi o suită de plescăituri în apă şi hohote de râs şi Sora cea Mare o duce cu zăhărelul pe cea mică şi după ce o mozoleşte bine cu apă şi săpun, o clătim cu binişorul, scoatem dopul, apa se scurge şi uite-aşa nu mai plânge Lia decât când o scot din cadă. Răul mai mic, oameni buni, asta e, nu le poţi avea pe toate.

Dar aseara Lia mi-a spus clar:

– Pate!

Să vă traduc. “Dă-te la o parte”. Pentru că pe covorul de joacă, soră-sa începuse acţiunea de vrăjire.

– Hai, fii fetiţă ascultătoare, îi spunea uşor cântat, lasă-mă să-ţi dau jos vestuţa. Şi-acum fetiţa mea ascultătoare o să stea cuminte aici şi eu o să-i dau jos pantalonii. Ia, acum aceeaşi fetiţă ascultătoare o să se întindă aşa pe spate, uşooooor, şi scoatem şi asta. Hai, scoate mânuţa. Braaaavo! Ce fetiţă ascultătoare!

Una peste alta, n-am mai putut pune mâna pe cea mică nici când a fost vorba să o scot din cadă, nici să o duc din dormitor.

– Tu pleacă, a zis Irina, mă ocup eu. Du-te şi bea-ţi cafeaua.

Am murit şi sunt în Rai?

Chicotelile au continuat o bună bucată de vreme în dormitor. Acum se joacă. Irina cântă “Un căpitan de la marină/avea şi el o balerină/şi balerina lui cânta…”

Lia ţine isonul “unuuu, dooooi, ta ta ta!”

şi-apoi avem dialoguri de genul acesta:

Lia îndeasă şerveţele în gaura cheii.

– Lia, ce faci acolo?

– Mimica!

– Nu faci prostii, da?

– Da!

Cresc. Laur are impresia că vom putea pleca în croaziera aceea un pic mai devreme decât ne aşteptam. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.

 

8 Comments

  1. musetel

    foarte frumos. tocmai bun de citit dimineata, sa nu plecam din casa pe sufletul gol!

  2. Ce dragut!
    Doamne cum mai visez si eu la croaziera aia :D…

  3. Liviana

    Superba relatia dintre cele 2 surori! Esti norocoasa, Anda, sa-ti traiasca!

  4. Ce zile frumoase! 🙂 Hai sa va fie din ce in ce mai bine si mai usor!

  5. Anca Dragan

    Minunat! Am mai tras, pe furis, o gura de aer de primavara! Si una de cafea!

  6. Fii mama ascultatoare si profita, ce mai astepti? Du-te si te bucura de cafeaua ta!

    • eu nu mai pot bea cafea dupa ora 5… e trist, ca o iubesc rau pe cafea, dar iata, batranetea…

  7. ha haaaa :))) “pate” e si la noi, “bane” la noi e pentru banane, in rest le-am pierdut sirul, ca deja vorbeste de cav luni in propozitii, si a ajuns sa fie ecoul nostru (realmente, tot ce vorbim noi, sau ceilalti doi el repeta, mai ales ultimul cuvant) ceea ce noua ni se pare miraculos, avand in vedere ca primii doi au fost aproape muti pana dupa varsta de doi ani. E fantastica influenta unui frate mai mare!

css.php