Frânturi

10 Jan 2013 by

  • La MȚR mai puteți vedea, în Sala Irina Nicolau, până la sfârșitul acestei luni o expoziție cu jocuri și jucării, mai vechi și mai noi.Un copil și-a donat întreaga colecție de mașinuțe MȚR-ului, dar doar împrumut. Fiecare mașinuță are fișa ei. Coordonatoarea voluntarilor care au fost sufletul acestei serii de expoziții mi-a explicat că din punctul ei de vedere, copilăria e vârsta cea mai fericită a fiecăruia dintre noi. Eu cred că ea e într-un fel reîncarnarea laturii feminine a Micului Prinț. O cheamă Ana.
  • Micul Prinț, ediția Pop-up – foarte rară, nu se mai găsește decât la Suceava și la Timișoara, îmi zic cei de la Cărturești. Dacă o vedeți pe undeva, răsfoiți-o. Veți dori să o luați acasă. Noi o avem de împrumut, e minunată. O să-mi fie dor de ea, mi-aș fi cumpărat-o. Mie. Pe cea “nepop-up” o am în multiple exemplare. Nu știu să-mi explic fascinația atâtor oameni pentru cartea asta, poate unde toți am fost la început oameni mici și apoi ne-am făcut oameni mari, dar încă simțim nevoia să le spunem celor din jur: Oamenii mari NU ÎNȚELEG NIMIC. Aseară Irina mi-a explicat cum vede ea lucrurile, că tot am citit cartea de la cap la coadă, cu voce tare, când eu, când ea. “Eu sunt un om mic. TU ești un om Mare.” mhm. Să râd? Să plâng?
  • Agendele Moleskine au reducere de 30-40% zilele astea la Cărturești. Am găsit în sfârșit agenda ideală. Moleskine, monthly notebook. O iubesc. Am deja o mulțime de teme de emisiuni planificate.
  • Nimic, nimic, nimic nu se compară cu 20 de minute de construit cu lego pe covor și apoi alte 15 de “hai la groapa cu furnici”. Ieri eu și Laur ne-am dat seama că de ceva vreme construiam căsuțe pe covorul de joacă. Fetele erau dincolo, în camera Irinei. Nu știu ce făceau.groapa cu furnici
  • M-am hotărât. O dată pe săptămână mă veți găsi (la o oră imposibilă, evident) într-o ceainărie.
  • Mi-am cumpărat zaruri. De scris povești. Abia aștept să mă joc cu copiii.
  • Lia a învățat să facă o șmecherie specifică adulților. Nu știu să explic, dar sigur faceți și voi asta, e unul dintre gesturile cele mai comune între părinți și copii. Mă apropii cu buzele de burtica ei și suflu tare. Râde de se prăpădește, din cauza zgomotului, ori poate se gâdilă, vibrația aia e plăcută și amuzantă. Ei bine, acum îmi face ea mie chestia asta, pe mână, pe obraz, pe unde apucă.
  • La culcare se face apelul de seară: Mimi, Miki, doi Mimi, Kiki, tei Mimi, Miau. Numiții sunt de-a valma în pat. Mai luăm din ei după ce adoarme.
  • Sunt fericită că am reușit să mai cumpăr încă un set de scutece de finet. Lia a făcut o pasiune pentru cel desenat cu legume, doarme NUMAI cu el în brațe. Până acum îl spălam și îl uscam pe furate, forțat, pe calorifer. Acum am două. Unul e pe sârmă, stă băț. Merci, Irina.
  • Dacă nimic rău nu se întâmplă, azi la prânz mă văd cu un Personaj.

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Eu am editia pop-up (ma simt tare norocoasa). Am primit-o de un Craciun (nu mai stiu care). N-am mai deschis-o de mult. O stiu pe de rost. De la oamenii mari nu inteleg nimic si e obositor pentru copii sa le explice tot timpul toate lucrurile (asta mi-o repet de fiecare data cand e un conflict in desfasurare intre mine si unul dintre copii) pana la ritualul prieteniei si cum culoarea spicelor n-are nici o semnificatie fara parul galben al Anei (sau al lui Alex cand era mic) de care sa-mi aminteasca.

    La culcare avem si noi o mare menajerie, dar in patul celui mare (ii mai da el pe jos cand se intoarce prin somn in pat). Cea mica ii aliniaza pe toti pe canapea in sufragerie si le spune pa. Dar nici unul n-are voie in patul ei (“ameu!!”)

    In Moleskine cu ce scrii? Eu am o pasiune pentru pixuri, stilouri, creioane.

css.php