Gone Fishing. La propriu

8 Aug 2015 by

În lacul de lângă casa noastră trăiesc în armonie câteva specii de pești, niște broaște țestoase și multe plante în care se încurcă guta pescarilor amatori. Asta nu-i împiedică pe mulți dintre vecinii mei să nu se dea bătuți și să vină cu scăunelul, undița și găletușa la ponton și să dea la râmă cât e vara de lungă. Îi suspectez că fac asta doar pentru aplauzele și uralele cu care sunt întâmpinați chiar și cei mai mici pești scoși din apă, ce înoată o vreme în gălețile lor și apoi sunt degrabă aruncați înapoi, până nu se supără prea tare stăpânii apelor și încep să întrebe de permisul de pescuit.

Tatăl meu a fost mare vânător și pescar sportiv, deci am petrecut multe week-end-uri pe pontoanele de la Căldărușani și Bragadiru, ba chiar pot spune că am avut ocazia să îl văd pe tata pescuind și în Deltă. E drept că nu mi-aduc aminte captură mai importantă decât țiparii care ne-au băgat în sperieți pe mine și pe mama o noapte întreagă la Mila 23 și au isterizat-o cu foșgăiala pe setterița noastră irlandeză (v-am zis că tata era și vânător, da?) drăguța de Cita. Mare cățel de vânătoare, a trimis-o tata după rațe și a trebuit să se arunce în apă să o salveze de la înec, a reușit cu chiu cu vai să o urce înapoi în barcă și cam așa i s-a încheiat Citei cariera de aport.  Bon, acestea fiind zise, am ținut la viața mea câteva trestii în mână, nu înseamnă însă că știu să pescuiesc.gone fishing Lia însă e hotărâtă să pescuiască, așa că i-am luat încă o undiță (prima a fost aruncată cu ocazia mutării) și ne-am dus și noi la ponton, cu vecinii, să ne minunăm de cum prind ei peștișorii de aur (nu știu cum le zice în românește acestor goldfish, ma iertați, unii-s roșii, alții ba… Oare caras li se spune?) .

Am reușit să enervăm multă lume cu ocazia asta, dar pozele sunt minunate.

Ce nu se vede  în fotografia aceasta :

– 14 dolari dați pe undița nouă cu Mickey, cadou de Sf Teodora;

– zâmbetul ei când a văzut undița

– cei 20 de m de gută încâlcită pe care i-am tăiat cu foarfeca în vreo opt sesiuni de nervi greu de imaginat;

– peștele mic și roz de plastic care doarme acum pe fundul lacului;

that fish– soarele sus pe cer, suuuus suuuus suuus arzând năprasnic (de aici pălăria supradimensionată de pe căpșorul Teodoriței noastre);

– nervii Irinei, care nu are undița ei și poate ar vrea și ea să pescuiască, dar Lia nu vrea să-și împartă undița cu soră-sa. În schimb, o trimite să-i aducă undița de acasă când se plictisește de biciclit prin parc;

– expresia de exasperare de pe fața lui Laur când am pierdut și dopul de șampanie din această poză (încă plutește pe lac).

Nu-mi pare rău de banii dați pe undiță, îmi pare rău că, deși e o undiță de firmă, e o undiță proastă.

Nu-mi pare rău de nervii pe care îi consum tăind guta înțepenită în bobină, îmi pare rău că nu găsesc soluție să nu se mai încurce.

Nu-mi pare rău că Liei îi place să pescuiască, îmi pare rău că între lucrurile pe care le fac pentru copiii mei nu se numără și prinsul râmelor în cârlig, deci Lia va pescui probabil veșnic cu dopuri de plută și conuri de pin.

Dar pozele-s frumoase și zâmbetul ei e prețios, mai ales că vrea să prindă un pește anume, numai ea știe pe care, îl numește însă “that fish”.

 

 

Related Posts

Tags

Share This

css.php