Hai să mergem, că e rea.

2 Sep 2013 by

reaMă tot gândesc de ieri dacă să povestesc asta sau nu, în fond nu e mare chestie, e așa, ca o așchie ce mi-a intrat în degetul mare și tot stau și mă uit la deget, s-o scot, să n-o scot? Aș scoate-o, totuși, poate nu se mai înțeapă și altul…

Eram în Cișmigiu cu Lia și Irina. Duminica (mare greșeală), lume buluc, de toate felurile. La locul de joacă de la lebede, Irina s-a evaporat ea știe pe ce tobogane și eu am rămas cu Lia pe o platformă dotată cu un fel de volan și un fel de schimbător de viteză. Foarte veselă, Lia învârtea volanul și trântea maneta aia – destul de periculoasă, nu avea nici un fel de opritor, sigur ar fi rănit o mânuță aflată pe traseul ei. Să fi fost trei minute de când făcea asta. Era fericită.

O piticuță toată numai bucle, clar mai mică decât Lia, dar pe picioarele ei și destul de hotărâtă, se proptise lângă Lia. Mama ei vorbea la telefon, la jumătate de metru de mine. Eu, probabil prea grijulie, îi spun Liei: 

-Ai grijă, e mai mică decât tine, te rog să n-o lovești. 

Mama fetiței se sesizează. Și apasă puțin în conversația ei la telefon:

– Da, măi, nu știu, ea e așa de bună… Îi mângâie și îi pupă pe copii, eu nu știu de unde atâta răutate… 

Bucle aurii nu se mișca de lângă Lia. Lia (2 ani și 5 luni, da?) nu avea nici cea mai mică intenție să se dea de la volan, să o lase pe fetiță, era rândul ei, așteptase la coadă să se elibereze. Eu, iar, îi atrag atenția să n-o lovească, Lia trântea maneta destul de tare când sus când jos. 

Și apoi mama închide telefonul și îi spune fetiței:

– Hai să mergem, că e rea. Nu te lasă și pe tine, e rea. 

– Nu, doamnă, i-am spus, nu e rea, e doar un pic mai mare decât a dumneavoastră. 

Ce încerc eu să spun e: 

Copiii mici nu știu să împartă jucăriile. Nu e în natura noastră să dăm de la noi, îmi pare rău pentru toți cei ce cred că ar fi altfel. Când sunt mici, jucăria e a lor și cu asta basta. Că se plictisesc de ea în următoarele 35 de secunde e altă poveste. Eu nu mă supăr când alți copii nu vor să dea jucăriile lor copiilor mei. Și îi învăț pe ai mei că e frumos să împartă, dar nu insist,  nu le smulg jucăria din mână ca să o dau altuia. Nu-mi proptesc copilul în leagăn pentru 20 de minute, în vreme ce alt copil stă în brațele mamei sau ale bonei  la jumătate de metru, așteptându-și rândul. Dar îi dau cele cinci minute pe care eu consider că le merită, după ce am așteptat, la rândul nostru. Asta nu înseamnă că Lia e rea. Lia e mică. Așa cum mică e și Irina, deși, dacă o compar cu unul de 2 ani, e uriașă. 

Sunt tot copii. Sunt mici. 

Dacă aveți un copil mic, de un an, un an și ceva, și vedeți unul de 3 sau 4 ani, nu vă așteptați neapărat ca acela de 3 sau 4 ani să fie mai responsabil sau mai dispus să lase de la el. Nu-i spuneți copilului mic că  e rău celălalt că nu-l lasă, mai bine învățați-l să aștepte un pic, să-i vină rândul. Toți trebuie să așteptăm. 

Desigur, de la un copil mai înalt ești tentat să ai pretenții să știe, să facă, să apere, să nu lovească, să-i protejeze pe cei mai mici. Și asta îi învățăm toate mamele, cred eu, pe măsură ce cresc. Dar eu prefer să nu am așteptări de la copiii altora. Prefer să îi protejez pe ai mei și să îi învăț să nu le facă rău altora. Asta nu înseamnă că eu am copii răi, doar pentru că-s mai înalți decât cei mici sau pentru că nu renunță la ce au așteptat să atingă, imediat ce unul mai mic intră în scenă. 

My two cents. 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

9 Comments

  1. Ce frumos ai scris Ada…Imi confera o senzatie de multumire sa stiu ca prin parcuri sunt si parinti care gandesc ca tine. Si sper ca citind postarea ta, vor fi mai multi. Macar cu unul – doi.

  2. Urata treaba asta cu “cea rea e a ta si ce buna a mea” 🙁 nu, copiii nu impart si nici adultii nu o fac. Ce insistam noi sa faca ei are un caracter utopic: ce, tu i-ai da vecinei masina ta, tableta ta, rochia ta?! Problema nu e ca nu vor sa imparta ci ca vor ce nu e al lor 🙂

    • Ada

      Si asta se rezolva in timp. La unii 😀

      • Adina

        Ada, sunt de acord cu ce ai scris. Si eu astept cu copilul in brate randul sa-l dau intr-un leagan. Problema e ca am intalnit unii parinti care-si dau copiii si cate 25-30 min(nu, n-a fost un caz singular) in timp ce altii asteapta.

        Omnia, ma scuzi, dar comparatia ta nu mi se pare deloc din aceeasi poveste. Una e sa imparti un leagan/tobogan/bun comun si public, si alta e sa imprumuti, cum ai subliniat chiar tu, masina TA, tableta TA, rochia TA. 🙂

  3. Cristiana

    Eu am doi baieti, mici amandoi, si vrand – nevrand am ambele atitudini: le impun si sa imparta, dar le las si anumite lucruri sa fie exclusiv ale fiecaruia. Jucariile sunt, evident cea mai mare problema pentru ca am refuzat sa le cumpar fiecare jucarie in dublu exemplar, asa ca aplic regula (mea) din parc: daca e in mana unui copil, nu i-o iei; astepti sa se plictiseasca de ea si apoi o iei tu!
    Asa fac eu, n-am mai avut timp sa vad daca e ce recomanda psihologii si specialistii, asa mi s-a parut de bun-simt si asa am aplicat.
    Si nu, nu functioneaza :)), copiii mei de lovesc si se musca pentru ca intotdeauna, dar absolut intotdeauna, cea mai frumoasa jucarie e cea din mana celuilalt..
    Sunt mici, nu pot decat sa-i despart, sa le repet poezia de mai sus si sa-mi pastrez calmul cand peste 5 min o luam de la capat

  4. Si noi am patit-o, dar cu “e urata”. Cred ca problema asta cu etichetele e cea mai grava printre copii si nu neaparat impartitul si neimpartitul de jucarii. Ar trebui sa ne educam mai mult copiii sa catalogheze un comportament daca vor musai si nu sa aplice o eticheta. Din pacate e greu pentru ca ai nostri se duc in lume si dau de ceilalti care le spun “esti rau, esti urat, esti prost” etc si atunci munca noastra de a-i educa diferit pare in zadar 🙁

  5. bine punctat, ada.

css.php