I spent a night with Superman

20 May 2013 by

wonderwomansupermanPe National Geographic rulează de ceva vreme o serie de documentare despre anii ’80, cei despre care se spune că i-au definit pe cei mai mulţi dintre adulţii activi de astăzi. Activi spre pensie, aş zice, ţinând cont că eu îmi amintesc foarte bine anii ’80 şi toate lucrurile şi evenimentele (aproape) menţionate în documentare mi se par familiare. Dar eu în anii 80 eram în şcoala primară şi apoi în gimnaziu, 89 m-a prins chiar înainte de treaptă. Cu toate astea, îmi amintesc.

N-o să vă plimb prin anii mei ’80, pentru că toate triggerele au mai fost pomenite. Caramelele tari ca piatra, guma sfărâmicioasă, plicurile de oranjadă şi bomboanele CIP, pustietatea din magazine, două ore de tv pe zi, şi aşa mai departe. N-are sens. Dar mă tot gândesc că poate astăzi nu ne-ar fi atât de greu dacă generaţia părinţilor noştri, trăitoare pe alte continente nu s-ar fi lăsat sedusă de maşinăria infernală care pune în mişcare societatea de consum. Ideea principală a documentarelor, după părerea mea asta este: o societate obişnuită să pună 10-15% din ce câştiga deoparte, n-a reuşit să-şi educe copiii să facă acelaşi lucru înţelept. Şi copiii ăştia au început să cheltuie în loc să pună deoparte, fără să se gândească vreo secundă că gradul ăsta de îndatorare fără o acoperire reală nu are cum să le aducă nimic bun. Trăind în psihoza sfârşitului lumii din cauza războiului rece, o psihoză mult mai gravă decât ne-o putem imagina noi, cei de după cortina de fier, nu s-au mai gândit la ziua de mâine. Trăiau ca şi când mâine nu ar mai fi venit niciodată. Şi totuşi, mâine a venit şi a trecut şi în 2008 cineva, nu ştim cine, a zis enough is enough, gata, băieţi, de azi încolo puşculiţa e goală, ar cam fi cazul să vă plătiţi datoriile. Şi aşa ne-a lovit pe toţi criza. Pe toţi. Şi pe noi, verii dintr-un cătun îndepărtat, pentru că, nu-i aşa, un fluture dă din aripi la New York şi inevitabil se prăbuşesc toate bursele.

Un lucru similar se întâmplă acum la noi. Eu una nu reuşesc să pun bani deoparte, oricât m-aş strădui. Cred că asta este valabil pentru toată generaţia mea, care n-a mai primit casă de la stat şi nici vecine binevoitoare nu mai găseşte pe palier, să le încălzească supa copiilor când vin de la şcoală. Iar tinerii noştri, cei ce n-au mai cunoscut foamea şi frigul şi lipsa de orice din comunism, cei pentru care o lume fără internet şi telefoane e ceva de neconceput, fac exact precum generaţia anilor ’80 în America. Se-nchină la vedete şi cheltuiesc fără măsură, vânează eticheta şi ambalajul, nu conţinutul şi calitatea. Trăiesc ca şi cum mâine nu există. Tentaţiile sunt suficient de multe şi de agresive, pericolele idem.

Trist.

Poate vă întrebaţi ce e cu titlul? Un mic artificiu. L-a folosit şi Lois Lane în The Daily Planet, ca să-şi introducă interviul cu Superman. Un joc de cuvinte. Sau mai ştii?

Sursa pozei

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. Crizele sunt ciclice. Si in anii 1920 a fost una, daca nu ma insel, si nu stiu daca atunci a fost atat de blamatul consumerism de vina. Plus ca eu una traiesc intr-o societate cu economie de piata (nu e cazul Romaniei) si oamenii pun bani deoparte si isi fac planuri pe termen lung.

    Nu m-as uita doar la consumator, la individ, cat mi-as indrepta atentia spre banci si sistemul bancar.

  2. liana

    Depune macar la CAR,iti iau ei o suma direct din salariu,asa e mai simplu de economisit.
    Am citit undeva ca ideal e sa economisesti un salariu minim pe luna.
    Acum depinde de bugetul fiecaruia,suma asta poate fi mare ori mica, dar eu ma gandesc mereu ca exista si oameni cu 7-8-9 milioane salariu pe luna,cu 1-2 copii si traiesc si ei..

  3. ady

    eu reusesc sa pun bani deoparte, macar 200 de lei in cele mai naspa luni de iarna cu intretinerea cat casa poporului, dar eu n-am copii de trimis la scoala, de imbracat/hranit/distrat, etc. si doar o singura rata- aia la casa, care e cam cat a altora la masina.
    problema e ca ce pun eu deoaparte se cam duce: pe o analiza medicala inopinata, pe o nunta, pe concediu (in cel mai fericit caz), pe cea mai mare dorinta aproximativ realizabila de vreo 2 ani incoace (e-reader) sau alta cheltuiala neasteptata.
    in aia 200 lei mentionati intra si “roata tiganeasca” organizata cu niste colege, care, la mine in cap, e bagata la sectorul “datorii”.
    tinerii aia care cheltuie si banii de maine nu cred ca se intretin singuri, sau cel putin, complet singuri.
    cand esti unul singur si trebuie sa te intretii singurel, inveti tare iute sa pui un ban deoparte “pentru orice eventualitate”.

css.php