Iarna la grădi și la școală în Canada

8 Jan 2016 by

Am avut o dimineață extenuantă, nici nu e ora zece și deja îmi vine să mă duc să mă culc. Posibil să fi luat cu mine un pic și din oboseala zilei de ieri, care a început devreme de tot, la 7.30 și s-a încheiat spre ora 23… timp în care probabil că am stat pe loc cam o oră adunată.

După ce am lăsat copiii la școală, am avut o dimineață de shopping de cadouri pentru Ioani (extenuant, mie nu îmi place la shopping, aici distanțele sunt uriașe între magazine și magazinele în sine sunt hangare). Repede, repede. Să găsim ceva și interesant, și nu foarte scump și să aibă șanse să nu sfârșească pe sub pat după doar două ore. La 12 fix eram din nou la școală.

Acolo am avut ceva aventuri cu J, următorul prim-ministru al Canadei. E în clasa a cincea deocamdată, dar deja ne organizează pe toți, știe mai bine decât noi ce avem de făcut și ne pune la punct, de nu ne vedem… Am stat mult să mă gândesc dacă vreodată mi-a trecut prin cap să-i zic vreunui adult din școală “You don’t talk to him like that, you say please, get up!” * sau “you’re rude!” ** . Cred că niciodată, dar niciodată nu am ridicat tonul la vreun profesor. Cred că nici la femeia de serviciu nu am ridicat glasul. Eh, alte vremuri. J e așa de obișnuit să-i pună pe toți la punct și să fie el la manetă, încât a devenit pentru el o a doua natură. L-am poftit să mă însoțească în biroul directoarei, unde ne-am lămurit că nu așa discutăm cu adulții, fie ei profesori, popor, curteni sau supraveghetorul din pauza de prânz.

Apoi am fugit acasă, unde am reușit să termin la timp de gătit. Apoi iar am fugit la școală, unde fetelor le cam înghețaseră nasurile, dar ce să facem, atât poate mama.

Hrănit copii, vorbit cu două rânduri de bunici și-o familie de nași, predat cadou, pregătit alte nimicuri pentru ziua cea mare (pe 18 iri face 11 ani) și-apoi am plecat la Girl Guides, unde șefa noastră de cuib nu era, așa că a trebuit să mă ocup singură și de fetele noastre și de invitații lor. Ieri au venit în vizită niște copii de la un club de karate și au făcut o demonstrație pentru mironosițele noastre. Tare mult mi-au plăcut, lucrau frumos și curat și ascultau ce le spunea senseiul lor. După două ore de demonstrații, fiecare cu kata lui, după ce au reușit să le scoale pe mironosițe de pe bancă și să le învețe niște tehnici de apărare, ziua s-a încheiat cu Q&A. Așa am aflat că la karate înveți în primul rând să ai răbdare și să fii disciplinat și să-i respecți pe ceilalți, să te aperi de bullies și să scapi cu viață din posibile întâmplări periculoase. A fost  o încântare. Desigur, acum Irina vrea să meargă la karate (500 de dolari pe trei luni, vai de buzunarele noastre). Mai negociem.

Anyway… pe la unsprezece jumate m-am trezit că mă luase somnul pe canapea așa că m-am mutat cu entuziasm în dormitor unde am leșinat nițel până la următorul 7.30.

Azi la 7.35 s-a dezlănțuit Iadul cel mic. Lia dormea buștean în patul Irinei. După ce a dus-o taică-său la loc în patul ei de vreo trei ori azi noapte. Irina nu voia la școală. Lia nu voia să se trezească. Apoi n-a vrut să se ducă la baie, n-a vrut să se spele pe dinți, n-a vrut bluza aia, ci pe ailaltă. N-a vrut și n-a vrut și n-a vrut… Irina era nervoasă că soră-sa i-a luat un capac din cele patru care vor fi roțile proiectului. Și nu numai că i l-a luat… dar i-a și arătat degetul mijlociu (nu, Lia nu știe ce înseamnă, nici nu își dădea seama ce face, dar Irina știe că aia e o înjurătură).

La 8 și 20, când Lia ciugulea firișoare de mozarella rasă de pe farfurie unul câte unul, m-am relaxat brusc (așa am învățat ieri la Karate, când ești atacat, întâi te relaxezi…) și-apoi m-am înfipt mai tare în călcâie (tot de ieri știu) m-am lăsat ușor pe vine și am spus: azi o să întârziem.

A urmat sarabanda patinelor. Pentru că azi e prima zi de patinoar. Pentru că Irina și-a adus aminte din întâmplare că azi e prima zi de patinoar. Pentru că Irina jura că patinele de anul trecut sunt în debara, iar eu eram convinsă că sunt în camera ei. Erau în debara. Apoi Irina a jurat că nu e în camera ei casca de patinat, ci în debaraua de pe balcon. Era în camera ei. Mi-e frică să mă duc și în camera de zi, care acum e plină de cutiile scoase din debara, și pe balcon, unde nici nu vreau să știu ce a rămas pe afară…

Apoi am descoperit că nu îi mai vin patinele, uraaa.

Era deja 9 fără 25. Nici o șansă să mai ajungem la școală.

Lia nu-și găsea mânușile. Nu pe alea roz, pe alea mov.

Când am pornit în sfârșit, celelalte mame, ai căror copii au avut o dimineață mai bună, deja se întorceau de la școală.

Noroc că la școală am găsit patine mai mari. După ce am alergat nițel pe holuri și am convins-o pe demoazela mea să le permită lui G și lui B*** să îi desfacă și să îi lege patinele, am rezolvat și problema asta. Irina se poate duce la patinoar. Noroc că săptămâna viitoare va trebui să plătim doar 7 dolari, ca să nu cumpărăm alte patine.

saniusAm ieșit din școală și am simțit nevoia să mă așez un pic pe o bancă. Am stat așa, 50 de secunde, și m-am uitat cu drag la grădinarii care se dădeau pe derdeluș. Zero grade. N-aveau nici o treabă.

Apoi am ajuns acasă și am recitit newsletter-ul de la grupa Liei. Au cont pe twitter. Și o aplicație cu ajutorul căreia vom urmări ce se întâmplă în casă. Îi zice See Saw. Poate vă trebuie și vouă.

E 10.36. Și mi-e somn. Și ziua abia a început. Dar e o zi frumoasă, sunt doar zero grade, Lia azi o să se dea cu săniuța iar Irina e la patinoar. Mâine sunt singură cu grupa de 9-13 ani la școala românească.

V-am spus că eu nu mă plictisesc niciodată?

*astă toamnă, într-o pauză, se băteau, îl puseseră pe unul la pământ și îi trăgeau șuturi în coaste, așa că m-am aplecat să-l ridic, i-am întins mâna și i-am zis pe un ton alert; “get up, get up, the ground is cold”. J, viitorul prim-ministru, m-a taxat imediat. De-atunci nu mai uit cuvântul magic.

**Ieri a fost pizza day – se comandă pizza la școală și fiecare primește o felie sau două, cât au plătit părinții. Nu toți primesc pizza. Puseseră cutia ce le revenea celor din clasa lui J pe banca unei fetițe care nu comandase pizza, fetița s-a enervat că nu avea loc să mănânce ce își adusese de acasă, așa că am ridicat cutia să o pun pe altă masă, să poată copilul mânca. Pentru J ăsta a fost un afront

***doi colegi de clasă, din cei ce joacă de-a v-ați ascuns cu mine pe holuri când sunt de serviciu pe teritoriul lor

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. Bebe al meu mai are o lună până vine pe lume și nu apuc să mă plictisesc. Cu copii, nici atât:) Îți doresc multă energie să poți face față fiecărei zile!

  2. ceska777

    Karate a inceput si B chiar pentru cele enumerate de tine mai sus, carente la B.
    In rest mi se pare faina scoala in Canada. 🙂

css.php