Jurnal de grădiniță 2. Ziua 2.

11 Sep 2015 by

lia dimineataIeri Lia a adormit pe la ora șase. Era în camera Irinei, Irina selecta cinci obiecte reprezentative pentru proiectul despre viața ei, când deodată s-a făcut așa o liniște maaaare…. Așa de liniște, că Irina s-a dus și i-a băgat oglinjoara sub nas să vadă dacă mai respiră. Respira. Dar dormea buștean.

S-a trezit pe la nouă, s-a mai învârtit pe loc vreo 20 de minute, s-a prefăcut că mănâncă niște legume la abur, a băut un pic de apă și gata, s-a rupt filmul iar. În dimineața asta am avut parte și de prima tragedie de JK.

– Dar de ce pleci fără mine? Dar eu vreau să vin cu tine! Dar nu mă lăsa aici!

Și dă-i, și plângi, până la intrarea în clasă, când a preluat-o Mrs. McC. și mi-a făcut semn discret să-mi văd de ale mele.

Să povestim un pic despre grădiniță în Canadezia.

Școala și grădinița încep la 8.45. Poți aduce copilul la 8.30, când sună (foarte tare sună) pentru prima oară clopoțoiul. Sună cam ca la pompieri când se dă alarma. Recunosc că am sărit cât colo când mi-a sunat odată fix în ureche, poți să leșini lejer de spaimă dacă ești mai sensibil din fire.

Pentru părinții care totuși au job – că trebuie să mai și muncească prin țara asta careva – există programul PLASP care oferă before-school și after-school. Before-school începe la 7.30 și de banii pe care îi dai, copilul primește și un mic dejun (lapte cu ciocolată, cereale și altele din gama asta). After-school seamănă foarte tare cu ce e și în Românica, numai că se întâmplă în sala de sport. Nu am cercetat prea îndeaproape, la o primă socoteală rapidă ne-a dat cam 600 pe lună pentru doi copii și am ales să renunțăm pentru moment la genul acesta de servicii.

La capitolul “Mai catolici decât Papa”, treaba cu potty training-ul este foarte serioasă. Copiii intră în școala publică la patru ani și un pic, când se presupune că nu mai poartă pull-ups și sunt capabili să se descurce singuri la toaletă. În caz că au vreun accident, nasol, te sună secretara să vii să-ți schimbi odorul. Educatoarele nu au voie să îi ajute pe copii la baie. Pot eventual să le dea indicații de dincolo de ușă. Dar n-au voie să îi atingă. M-am uitat cruciș și-am întrebat ok, și dacă eu am un job în Brampton sau în Toronto, nu-s acasă, n-am cum să ajung, cum se procedează? Te privește, aci e școală publică, asta e regula, pupat Ploiești Piața Independenței. All right, înțeleg că asta e regula, copilul meu are 4 ani și e posibil să i se rupă că asta e regula. Dar totuși, cum procedează băștinașele încadrate în câmpul muncii dacă plodul se scapă în pantaloni (shit happens, really, poți să știi?). Se duc și zic “Scuzați, șefu’, tre să fug la școală?”. Apăi dacă nu puteți să vă prezentați personal, e bine să ne lăsați numărul de telefon al cuiva care poate interveni în caz că nu sunteți disponibilă.

Ce să mai zic, asta e situația, cine n-are bunici, să-și aducă vreo rudă de-acasă. Sau să stea acasă.

Copiii au două pauze. Prima e gustarea de fructe (fiecare ce și-a  adus de-acasă), la ora 10 și ceva. La 12 se sună iar de prânz, când profesoarele se duc și ele să mănânce și copiii rămân să roadă ce le-a mai rămas de dimineață, supravegheați de voluntari numiți Lunch Break Supervisor. Subsemnata este Supply Lunch Break Supervisor. Adică pe mine mă cheamă din când în când, dacă nu poate ajunge persoana care stă de obicei cu clasa respectivă. Nu știu exact până la ce clasă au lunch supervisor, anul trecut Irina se ducea ca voluntar să ajute la grupele de grădi. Prânzul se ia în clasă, voluntarii șterg mesele și aranjează scăunelele, copiii sunt încurajați să se descurce singuri, dar pot apela la voluntarul de serviciu dacă nu reușesc să-și deschidă cutiuțele de mâncare sau au de scos ceva din ambalaj. După ce termină de mâncat, își strâng cutiile, își duc gentuțele la cuier și își pot alege o activitate pe care să o desfășoare în liniște (sună mai bine în engleză: pick a quiet activity). Puzzle, cărți sau cuburi. Nu mașinuțe, nu computer, nu jocuri care să implice fugit sau contact fizic în orice fel. Voluntarii șterg din nou mesele și apoi mătură (recunosc, am avut o secundă de șoc când ieri mi s-a spus că trebuie să și mătur, am depășit însă rapid momentul, în fond e normal, copiii sunt mici, le mai cad bucățele de mâncare din gură, nimeni nu vrea să plimbe pe covorul din clasă firimituri de oreo) și se asigură că toate ambalajele și cutiile goale sunt în containerele specializate. Părinții sunt rugați să trimită literless lunches, adică pe cât posibil să rămână cât mai puțin gunoi în urma copiilor.

Despre ce conțin cutiile de mâncare merită povestit separat, e o adevărată nebunie cu peanuts, tree nuts și nuts, practic trebuie să ai muuuultă imaginație să reușești să inventezi chestii noi, des, în limitele impuse de școală.
N-am văzut copii alergând pe holuri. Când ies din clasă, ies doar câte doi și numai după ce își atârnă de gât ceea ce se numește hall pass. Pe hall pass scrie din ce clasă e copilul, cine e profesorul lui și la ce încăpere funcționează clasa. Copiii de grădiniță nu prea ies din clasa lor decât în parc, la joacă, dacă e vreme bună. Clasele ies prin rotație, niciodată mai mult de o clasă într-un interval dat.

O regulă importantă este că mereu copiii trebuie să strângă jucăriile și cărțile pe care le-au folosit. Ca să se asigure că elevii/copiii sunt atenți la ce li se spune, profesoarele de la grădi le cer să-și pună ambele mânuțe pe cap. Mr. Eddy stinge și aprinde lumina de câteva ori, dacă vrea să fie liniște. Apoi ridică o mână și toți cei ce îl văd trebuie să ridice și ei mâna, semn că l-au observat și au înțeles că trebuie să fie atenți. Metoda mi se pare interesantă. Mi-a plăcut faptul că la clasa la care am fost lunch supervisor, educatoarele nu au ridicat nici o clipă glasul. Imediat după prânz, una dintre ele le-a citit copiilor și ca să îi atragă pe covorul unde ei ascultă în fiecare zi povești, aproape că șoptea ce urmează să se întâmple. maineimu

Sunt cam 24 de copii în clasă, cu un educator principal, un educator secundar și o asistentă. Dacă în clasă sunt copii cu nevoi speciale, aceștia au – cel puțin la școala Irinei – un supraveghetor desemnat. Sunt și clase speciale, pentru copiii cu diferite deficiențe, unde profesorii lucrează cu doar 4-5 copii deodată, dar scopul final e reintegrarea lor în clasele obișnuite.

N-am foarte multe amănunte despre cum decurge ziua Liei. În dimineața asta, înainte de plecare, i-au picat ochii pe o cariocă și a cerut o foaie.

– Tre’ să desenez maineimu!

Și a început să își scrie numele, sigur, cam pe dos, cam de la dreapta la stânga, dar semăna cu numele ei. Well done, baby, după o zi de grădi să-ți scrii numele, când eu nu știu cum să mai ascund pixurile și cariocile prin casă, mi se pare remarcabil.

lia dupa-amiazaLa 15.15 am găsit-o în fața clasei ei, murdară de praf de cretă și cu un punct mov pe nas.

Mai veselă ca ieri, și-a tras șapca pe cap (arde soarele tare), mi-a întins umbrela să i-o car și a deschis palma să-și primească acadeaua promisă de azi dimineață.

Când a întrebat-o tati ce-a făcut la grădi, a zis că s-a jucat cu fetițele ei. Semn bun.

Acasă a mai avut energie cât să se uite la un film (Home, drăgălaș, deja mă exasperează muzica, dar lor le place…) să mănânce o farfurie de mâncare și să se spele pe dinți. La șapte și un pic dormea.

Mi-a promis că mâine nu mai plânge.

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. Singura diferență e că la noi profesoarele au voie să-i ajute pe copii dacă au vreun “accident”, scop în care clasele de JK și SK au întotdeauna în dulăpiorul lor un schimb complet de haine etichetat cu numele copilului. Și la Emmy mi s-a întâmplat de două ori să vin să o iau și să-mi spună profesoara că un rand de haine ude trebuie dus acasă 🙂 Și ai noștri au trei pauze, două snacks și lunch. Ai să vezi, după o vreme ai să devii tare creativă la nut-free/literless lunch, îți garantez 🙂 Nu știu cum e la școala publică, ai mei sunt la catolică, poate din cauza asta sunt diferite abordările…

css.php