Lungul drum înspre Toronto

11 May 2016 by

Așadar, trebuia în dimineața asta, la 9, să fiu în buricul târgului, la intersecția Bloor St. West cu Spadina. Imaginați-vă, my fellow bucureșteni, că într-o zi Calea Dorobanților s-ar intersecta cu Calea Victoriei acolo, la Guvern, și voi trebuie să parcați fix la două case mai încolo, venind dinspre Ploiești într-o zi de lucru.

Am zis că dacă plec la 7 și 15, ajung. În mod normal, fără trafic (mwahahahahah – nu există) faci cam 50 de minute până acolo. Cu trafic… 2 ore în cap. Cu tot cu parcare la subsol pe străduța de lângă. Pentru că… vă țineți bine, da? am ieșit de pe autostradă cu vreo 20 de km mai devreme și am mers din semafor în semafor pe niște străzi minunate, dar pline. Lasă că dacă rămâneam pe autostradă poate mergeam cu 40 la oră pe anumite porțiuni, cât să nu moară motorul de plictiseală, dar măcar scăpam de stopuri și bicicliști. Mulți, mulți bicicliști au avut azi noroc în orașul nostru reședință de județ.

401Toronto e un oraș minunat, absolut minunat, dar să nu fii cu mașina, că pe alocuri e cam ca pe Calea Călărașilor, partea aia cu două benzi și șină de tramvai pe mijloc, chiar înainte de biserica Sf. Anton. N-am apucat să văd mare lucru, că doamna din GPS numai zicea; in 300 meters, turn right. At end of the road, turn right. Now, turn right. Prepare to turn right in 8 kilometers.

Cum adică “prepare to turn right in 8 kilometers”? Vedeți, de-aia am ieșit de pe autostradă. Că trebuie să știi să citești hărți, deși îți zice aia mură în gură, dar eu, ploieșteancă, Năică (not!) am crezut că a uitat să vorbească și am interpretat greșit niște săgeți și iată-mă pe Eglinton (un fel de Bd 1 Mai când e în reparații), bronzându-mă la semafor.

Am ajuns, pe la nouă și un sfert, cu flipchart în brațe și cu hârtia de flipchart la subsuoară. Și-am asistat la cursul cu numărul 6 din cariera mea de first aid instructor. Am fost din nou model. M-au întors pe toate părțile, m-au salvat de la înec, m-au rulat în poziția de recuperare, am dezinfectat vreo 50 de manechine și am apucat și eu să vorbesc preț de câte 10 minute la fiecare trei ore. Ce să facem, nu-s două cursuri la fel, fiecare trainer are ritmul lui și prioritățile lui. Nu mă plâng, încă nu am coerența pe care o pretind eu însămi de la mine, ca să fac mai mult. Mâine ne bandajăm la cap, la claviculă, la mâini și la picioare și poate apuc să mai deschid și eu gura când vine vorba de atele de diferite modele și de diverse otrăvuri. Câte chestii n-aș fi zis eu azi… aș fi spus eu mai multe dacă aveam ocazia, că le învățasem de la instructorul meu (Husein. oncolog. arab. are mulți brieteni la Bugurești), dar n-a fost timp. Mă mânca limba să le explic oamenilor de ce e musai să faci CPR și cum să nu-ți pese dacă îi rupi coastele, care e treaba cu șocul, ce pățește creierul dacă nu primește sânge proaspăt oxigenat mai mult de 4 minute, ce se întâmplă după 10 minute, ce e aia moarte biologică și cum întorci omul din moartea clinică, de ce să ții bebelușul cu capul în jos și de ce să nu-i bagi epilepticului un băț în gură și nici să nu-l legi, amărâtul… Ei, și câte și mai câte aș fi zis, dragii babei, dar n-a fost loc.

Do not fret, little one, zisă profa in charge, toți am fost nervoși la început, but you’ll be fine. Toți instructorii pe care i-am cunoscut fac treaba asta cam de vreo doi ani. Și le iese.

E bine? E bine, dacă știi să explici să te și înțeleagă, fără proiector, fără powerpoint, fără film oficial.  Sunt eu gata să fac singură asta? Încă nu. Dar nu e nici un pericol, mai am cel puțin un curs în afară de ăsta de făcut sub supraveghere și pe urmă pot să asist la câte simt nevoia. Cel mai greu e să demonstrezi CPR-ul pentru că nu e suficient să arăți cum se face, trebuie să îl și povestești în timp ce-l faci. Sunt niște poezii pe care trebuie să le învăț și să le recit frumos. Mai am de lucru.

Laur zice că mă stresez prea mult. E foarte posibil să aibă dreptate, problema e că eu nu știu să fac altfel. Nu pot să mă prefac că fac sau să mă prefac că știu. Asta n-a împiedicat-o pe Aisha (pfoai, ce fete frumoase cresc în Toronto, zău) să-mi arunce așa, printre dinți, un “You did good, too!” înainte să plece. Eu cred că puteam mai bine. Dar… clientul e mulțumit, să fim sănătoși.

Și la 16.30 am plecat spre casă. Am ajuns la 18. Pe autostradă am venit tiptil. Tot cu emoții, că aia zice keep right towards Keele St. și numai ce vezi sus panoul cu săgeată deasupra căreia scrie Keele St. și iar dai să ieși de pe autostradă. What’s the catch? Femeia vorbește ca pentru proști. Dacă zice KEEP right, trebuie să stai așa… cum ar veni pe una din benzile din dreapta, NU SĂ FACI DREAPTA, madam Ada.

Parcă-l aud pe instructorul meu (Victor din Pakistan, la origine inginer): “Endria, you are overthinking it. Relaaaaax. Go to your happy place.”

Când am ajuns la colțul străzii, mi-am făcut cruce și mi-am permis să respir. Iacă-mă-s la my happy place, femeie sucită, care nu știe cum să mai fugă de acasă și când fuge nu știe cum să se întoarcă mai repede.

Ce am învățat azi:

  1. Trebuie să plec mai devreme
  2. Trebuie să ascult gps-ul
  3. Trebuie să nu mai beau multă cafea pe drum spre Toronto
  4. Trebuie să am apă la îndemână în mașină
  5. Înainte să plec spre casă, să nu uit să mă duc la budă
  6. Rush hour spre Toronto e între 7.15 și 19 cel puțin.

Mâine mă duc înapoi. Nu știu cum trăiesc oamenii ăștia care fac zilnic naveta la Toronto. Eu aș muri. Doamne, te rog, am nevoie de un job, dar s-ar putea să fie la maxim 50 de minute  de casa mea? REALE, nu teoretice? Merci.

Ce s-a întâmplat în lipsa mea? Viața a mers mai departe.

Nimic grav. Copiii au ajuns la școală (cu ajutorul vecinei de la parter) și au fost ridicați de mama prietenei celei mai bune a Liei. Laur le-a luat la cinci. Motanul e viu. Când am ajuns acasă, Laur nu mâncase supa, Lia nu mâncase felul doi. E ok. Ceva or fi mâncat ei de nu le-a fost foame.

Lia a mieunat de vreo trei ori că i-a fost dor de mine (deși am trezit-o la șapte fără zece, să mă vadă totuși), s-a supărat că nu i-am adus nimic și apoi a adormit făcută ghem pe canapea. Are din nou nasul plin de chestii oribile verzi și ne rugăm să nu facă (iar) febră peste noapte, că atunci am pus-o.

Mâine (dacă nu face febră) se duc la prietena Irinei. Laur le va lua la cinci. Dacă face febră, nu știu ce fac.

Wish me luck. Am nevoie de câteva chestii, Doamne.

  1. Să nu facă Lia febră peste noapte.
  2. Să nu mai ies de pe autostradă.
  3. Să ajung la timp.
  4. Să reușesc să le explic oamenilor pe înțelesul lor cum e cu bandajele.
  5. Să ajung cu bine acasă.
  6. Atât deocamdată. Merci.

Vă țin la curent. Nu de alta, dar am înțeles că e nevoie și de povești d-astea de semi/pseudo succes. Cât timp eu mă dau de ceasul morții să mă fac instructor de first aid verzi pe pereți, pe grupul de povești se întâmplă următoarele:

“Am intrat azi in camera si Fiica cea Mare povestea “Vreau o poveste inainte de culcare”.
– Mami, ne jucam de-a Ora de Poveste si eu sunt Ada. Imi place sa fiu Ada, iar Sofiei ii place sa asculte.”

”Mami, nu pot sa adorm. Vreau te rog o poveste de la Ada…”

Iar în privat, Ioana îmi zice că primele 50 de cărți care pleacă în Texas sunt gata să se îmbarce în avion în câteva zile.

“Au ajuns cartile – multumim frumos! I-au placut tare lui Vali, nu ii aratasem, mi-a zis ca au iesit foarte fain.”

Texas, here I come! Prin reprezentanții mei.
Stay tuned, joi pleacă spre București exemplarele pentru România și Canada.
Mai sunteți? Wow! Merci <3

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. liana

    Cat dureaza cursul (7 zile a cate 8 ore…asa parca spui aici,nu?)?E scump?

    • Ada

      Nu Liana, sunt 2 zile ca sa te certifici in Standard First Aid, un test de aptitudini si apoi 4 zile de teorie despre cum sa predai pentru adulti si cum invata ei chestii, dupa care observi 1-2-3 cursuri predate de altii (cate doua zile fiecare) si predai cate 50% dintr-un curs in doua serii (alte doua zile fiecare). Apoi, pe baza feedback-ului dat de celalalt trainer esti certificat sau nu. Da, e scump, pentru ca dupa nu ti se garanteaza angajarea, ci esti liber sa zburzi pe piata muncii cu patalamaua la mana. Cu tot trambalajul ajungi pe la vreo o mie cinci sute de dolari pe cateva zile de curs intinse pe mai multe luni.

  2. cristina

    Cu Go train + subway nu ajungi mai repede?
    Eu plecam din Oakville cu Go bus pana la Finch Subway station si ma intorceam prin Union inapoi cu Go train, dar nu faceam mai mult de 2h.

    • Ada

      Probabil ca da, daca stii unde te duci, ai unde sa lasi masina si nu esti presat de timp si nu cari jumatate de casa cu tine…

css.php