Lungul drum spre Toronto – 2

12 May 2016 by

Azi am plecat la 7 si 3 minute. De data asta am reușit să fac doar o oră și 35 de minute, am reușit să stau pe autostradă, am parcat perfect cu spatele, toate au fost bune și frumoase.

La prânz m-am bucurat de o coincidență faină: Maru, una din puținele mele prietene de aici, se întâlnea la rândul ei cu altă prietenă, la trei pași de locul unde se întâmpla cursul meu. A fost poate întâmplarea cea mai luminoasă a zilei. Să iei masa în oraș cu fetele… mi-era dor și m-am bucurat tare.

Prima mea experiență de teaching s-a încheiat azi. Cu pupături și cu you did great, you will be fine, I will send you my stuff, let’s keep in touch, here’s my phone number.  Pe urmă am văzut feedback-ul scris și am înțeles că e bine să faci cursuri în țara asta, și banii tăi sunt buni, până la urmă dacă noi te învățăm ceva nu-ți și garantăm că te angajează cineva după, dar da, hai la curs, ne place de tine, ai o personalitate bună și pari să poți crește, come on, scoate banu’.

Și-apoi pe evaluare îți scriem chestii gen: X needs more practice, has yet to meet the standards, still struggles with…participants had a hard time following…

Așa o fi fost, ce pot să zic, eu mereu vreau mai mult de la mine, nu pot să jur pe roșu că am fost perfectă, sigur că I need more practice, de-aia facem școală, totuși nu mi s-a părut nici că-s incoerentă, nici că-s greu de urmărit. Dar… cuvântul ei, împotriva cuvântului meu. Nu-i nimic, mai tragem o dată.

Toată bucuria de la prânz s-a stins cu sfârâieli după ce mi-am văzut feedback-ul.

Și m-am târât așa pe autostradă, cu gândul la cum poate n-o să fac asta totuși, e drept, nu am nonșalanța vorbitorului nativ de engleză, probabil n-o s-o am niciodată, da, sunt multe de ținut minte și standarde rigide de atins, da, e greu…  Nici ei nu te pot trimite în lume așa, cu hârtia ștampilată, cum că știi, dacă nu știi. Back to the manual. Drumul înapoi spre casă a fost la fel de greu, aceleași blocaje din cauza construcțiilor, în plus, câteva accidente, nimic de visat urât noaptea.

Cred că lucrul cel mai important pe care l-am învățat azi a fost că nu, nu vreau să lucrez în Toronto, trebuie să găsesc ceva loco. Poate nu chiar în domeniul ăsta în care trebuie să fii charming și fluent 8 ore pe zi.

Punct câștigat.

Și-am intrat pe ușă și Irina m-a întrebat:

– Ei, cum a fost?

– Minunat.

– Și deci, gata, te-au angajat, de acum o să câștigi 600 de dolari pe săptămână?

– Nu, Irina, nu m-au angajat.

– De ceeeee?

– Încă învăț, s-ar putea nici să nu mă angajeze.

– Dar ai zis că a fost minunat.

– A fost într-adevăr minunat.

Și-apoi m-am dus în dormitor și-am povestit cu Laur și pe urmă am tăcut mult. Amândoi.

Până la urmă și eșecul face parte din viață. O să închid deocamdată capitolul ăsta, am de terminat o traducere. După aceea mai vedem ce mai urmează.

 

 

 

Related Posts

Share This

17 Comments

  1. Ioana

    O imbratisare virtuala ajuta? Asa, cat de cat….

  2. Alina

    Eu as suna evaluatoarea sau i-as scrie pentru a afla ce pot imbunatati. Bafta!

    • Ada

      Ah dar nu e nevoie scrie bleu pe alb ce trebuie imbunatatit, problema mea nu e ca mi-a dat feedback prost, problema e ca fata in fata a zis you’re doing great! You rocked this! Si pe urma s-a fastacit nitel cand s-a prins ca eu vad evaluarea…

      • Alina

        Ah, asta chiar nu e foarte OK din partea ei 🙁 Crezi ça daca o contactez iti spune totusi in fata ce are de sous?

  3. Madi

    Ada, iti tin pumnii sa iasa totul asa cum iti doresti. Curaj, rabdare si increderea sa ai.
    Ganduri bune!
    Mie mi s-a spus la un curs ca feedback-ul negativ e cel mai bun, e cel din care invatam, ne perfectionam. Tu ia din el ce crezi ca e corect. Daca nu e nimic adevarat ignora-l pur si simplu. Sigur ne place si feedback-ul pozitiv, ne creste increderea, dar pe termen lung nu e cine stie ce castig.
    Te citesc zilnic.

  4. Mariana

    Draga Ada, imi pare tare rau ca nu a iesit asa cum ti-ai dorit. Am trecut si eu prin asfel de situatii, stiu cum este, dar mai stiu ca dupa aceea, am fost mult mai atenta si ambitioasa, iar rezultatele au fost mult mai bune.
    Iti doresc sa treci cu usurinta si sa te ambitioneze aceasta intamplare.

    Nu ti-am mai scris pana acum dar te urmaresc de ceva vreme si-mi place mult ce descopar in fiecare zi!
    Multumesc!

    • Ada

      Nu de ambitie duc lipsa. Nu feedback-ul negativ ma deranjeaza. Altceva ma supara. Eu am dat un test de aptitudini. A durat trei ore. Acolo trebuia spus: listen, Mrs… engleza ta nu e suficient de buna. Sau: nu prea ne place cum explici, esti greu de urmarit, n-are sens sa iti bati capul…
      Dar ghici ce! La Skills Test m-am descurcat foarte bine! Potentialul meu era urias! Sigur, e de lucru, sigur, e loc de imbunatatit, dar you have a good vibe.
      Ei… acum ca se termina scoala curand… ne mai gandim. Probabil m-oi fi tampit intre timp sau cine stie, oi fi capatat un accent.
      Anyway. Nu mai conteaza. Nu s-a terminat inca, mai e o runda de jucat.

  5. Cristina

    Iti trimit o imbratisare stransa de departe.

  6. Anca

    Big Hug. Suntem alaturi de tine.
    “Ai tot ce-ti trebuie ca să faci ceea ce vrea, ai tot ce vrei ca să faci ceea ce trebuie” asa cum foarte frumos spui tu. E ceea ce trebuie ca sa faci ce vrei 🙂

  7. liana

    Ce esec mai? nicaieri in lumea asta nu-ti garanteaza nimeni angajarea dupa indiferent ce scoala!Oricum faptul ca vei obtine o patalama cu care te poti angaja si castiga bani dupa cateva zile de curs e o chestie care nu exista in multe tari. Aci tre sa fii musai doctor sau asistent chiar si pentru Crucea rosie, cursurile, indiferent de care, costa bani peste tot(eu am facut unul,nu medical, ceva economic, care m-a costat peste 1000 de euro, a durat 72 de zile cate 8 ore pe zi,am avut lucrare de disertatie de vreo 60 de pagini,stres, nervi.Am diploma in dosar, frumos, au trecut vreo 4 ani de atunci, n-am utilizat-o nicaieri,dar a fost o perioada draguta,am cunoscut o groaza de oameni destepti si simpatici, intalniri cu fosti colegi, cafele intre fete dupa cursuri, exact ca azi la tine, deci chiar nu regret banii si timpul.
    Am o prietena(are 25 de ani, e adevarat) a facut un curs de stewardese, 100 si ceva de milioane, cateva luni bune, munca la greu, cursuri de inot si examen in Bulgaria(!), de ce acolo nu stiu dar asa a fost.Are diploma,concursuri de angajare la greu,nimic,acu isi face tot meseria ei de contabila intr-o firma privata.
    Deci, capul sus si bafta! Nu e totul usor pe lumea asta.
    (P.S. Eu m-am vazut la un moment dat filmata in timp ce vorbeam, era un pic diferit fata de cum gandeam eu ca m-am prezentat!, ia un reportofon data viitoare si inregistreaza-te ca sa-ti faci o idee mai clara despre cum prezinti.)

    • Ada

      Liana, situatiile sunt diferite. Ca sa ajungi aici trebuie sa ai studii superioare, cand ajungi aici studiile tale superioare si experienta profesionala dispar ca prin farmec, in cele mai multe cazuri. Nu se tine cont de ele, devin irelevante. Eu ca eu, ca-s experta in vorbe in aer, dar medicii si asistentele medicale si inginerii trebuie sa reia studiile aproape de la zero.
      Fiecare stie ce il motiveaza sa dea 1000 de lei/dolari sau 100 de milioane pe un curs, sigur, nu suntem copii. Eu povestesc experienta mea, faptul ca la toti ne e greu sau nu e irelevant acum. Pentru mine, doua zile in care sunt batuta pe spate si mi se spune you’re doing just fine si eu am un anume feeling venind dinspre studenti, ca apoi sa primesc feedback ca sunt ilogica si greu de urmarit – sunt un esec.
      Pana la urma, scriu despre asta pentru ca mi-l asum, pentru ca e parte din journey si pentru ca poate o sa rad de ziua de ieri peste vreo 10 ani. Acum insa nu pot sa rad si nici nu ma mangaie nimic, trebuie sa mestec ziua de ieri si sa o inghit si sa trec mai departe. Asta fac mereu.
      STIU ca nu sunt perfecta. STIU ca nu stapanesc perfect informatia. STIU ca nu as fi in stare acum sa tin un curs de la un capat la altul. Experienta de co-teach exact asta presupune: vezi ca instructorul in training are probleme cu x chestie, il iei deoparte si ii zici: ia zi, tinere, care e buba, ce n-ai inteles aici, vezi ca asta se face asa si nu asa. Nu il mangai pe frunte si-l pupi si cand pleaca i-o tragi. ASTA e problema mea.

  8. Maria

    Stiu prea bine cat de frustrant e sa te arunce viata sa faci mai putin decat ai putea face de fapt. Si cineva, din motive de tot felul, sa iti spuna ca mai ai de invatat si pentru putinul acela. Sunt sigura ca nu o sa fie nevoie sa astepti 10 ani sa razi de ziua de ieri, o sa se intample mult mai curand. Mult succes data viitoare!

  9. Mihaela

    Draga Ada, ‘care e buba, ce n-ai inteles aici, vezi ca asta se face asa si nu asa’. Nu, nu exista asa ceva, cel putin in Londra. Cine pricepe bine, cine nu la revedere. Selectia naturala sau professor privat, asta e conluczia mea dupa 9 ani de locuit si lucrat in Londra, de facut master si alte cursuri, de lucrat in spitale, scoli ca TA, consilier/terapeut. Cati nervi mi-am facut in timpul masterului, cat i-am enervat pe rofesoori ca eu vreau sa mi se arat cum sa fac pt ca nu inteleg sistemul lor si tb sa mi se explice, pt asta platesc cursul. Sa mi se explice clar, sa mi se spuna unde gresesc, nu sa mi se dea feedback-uri evasive de genul weel done, here, you did well here, si la sf doar un PASS. Nu, eu vreau claritate. Am mai avut o colega frantuzoaica care avea aceleasi nemultumiri.
    Din pacate, sub toata aceasta politete care ne-a cucerit pe estici, cu well done, you are good, se ascund alte neajunsuri. Daca in Romania tot ce se face se tipa si ti se spune ca esti prost, ca ai gresit, aici ti se spuen doar weel done sau try more/again fara sa ti se faca obervatie. Motiv petru care eu prefer s ami se spuan unde gresesc intr-un mod potiticos si se mi se arate cum ar tb sa fac.
    Eu am fost f apreciata in scoala cand am lucrat ca TA, atat de profesori cat si de copii pt ca le explicam, le aratam, le luam mana si le ghidam miscarile scrisului. Copiii scriu f urat aici pt ca nimeni nu le ghideaza msicarile. Pt ca sunt terapeut prin miscare, am facut un fel de program inainte sa incepem sa scriem. Anul trecut a fost un program la BBC, un experiment cu o echipa de profesori chinezi intr-o scoala din UK. Englezii sunt f speriati de chinezi, pt ca sunt f buni si nu inteleg de ce. 4 sapt, la sf carora se dadeau teste pt a vedea care copii au avut scoruri mai bune, cei care au invatat cu profesorii chienzi sau englezi? Au castigat chinezii, binenteles. Nu, nu a fost usor pt ei, si ei au tb sa-si adapteze medotele de predare, adica sa fie un pic mai flexibil, dar in final multi copii au sus ca au inteles mai bine de la ei decat de la engelzi, pt ca li se explica mult mai bine, le se arata un deau gresit si cum ar fi tb sa faca. Parintii au fost mult mai multutmiti pt ca primeau teme acasa. Nu spun ca sistemul britanic e un system gresit, dar acum am maturitatea sa iau ce e bun de aici si ce e bun de la noi. sa stiu ce si cum sa cer. Asta am invata aici, sa cer, sa spun ce vreau. Sa le spun clar de la inceput ce vreau, unde vreau sa ajung, daca e posibil si care sunt pasii pe care tb sa-i fac.

  10. Cristina

    Cred ca problema aici e fatarnicia oamenilor de pretutindeni. Cred ca in Romania oamenii sunt invidiosi pentru ca au multe lipsuri iar in strainatate sunt invidiosi pe emigrant pentru ca in mintea lor le fura joburi, iubiri, sperante etc. Omul e o creatura ciudata oriunde te-ai afla si e greu pentru noi cei care oferim respect si sinceritate (bruta sau nu) sa primim o bataie pe umar si un zambet si dupa un ciocan in cap pe la spate. Imi pare rau Ada ca treci prin momente grele si sper s=din tot sufletul sa iti gasesti locul acolo printre straini. Te imbratisez si te pup dulce!
    ps- imi plac povestile cu Ada si mie 🙂 al meu fecior de 17 luni e fermecta de vocea ta 🙂 De asemenea asteptam sa ajunga si pe la noi carticica ta noua 🙂

css.php