Marți, după un week-end lung.

16 Feb 2016 by

12754981_10153941420414869_1076466325_oNu știu alții cum sunt, dar eu după un week-end lung cu copiii acasă am nevoie de o zi de pauză. Sâmbătă a fost cea mai friguroasă zi din an. Am citit pe FB că undeva, pe lângă aeroport au măsurat -40 de grade. Se sparie gândul, dar noi n-am simțit gerul ăsta. Am intrat în casă vineri și am mai ieșit ieri pe la prânz, ca să sărbătorim Family Day. Duminică am făcut pâine, prima oară pe anul ăsta. A fost o pâine bucuroasă, a crescut frumos și repede și s-a copt exact cât trebuie. Au mâncat-o copiii așa, caldă, cu unt și un pic de sare.

În dimineața asta ne-am trezit foarte târziu, pe Lia am reușit să o pun pe picioare pe la opt fără cinci, pe Irina abia după 8. La 8 și 15, Yemaya, fetița din vecini cu care se joacă Lia din când în când, bubuia veselă în ușă. O mai duc din când în când la școală, mămica ei mai are un bebeluș de 4 luni și când vremea e rea, o ajut, să nu iasă cu pruncul din casă. Dar azi nu știam că Yemaya vine, deși, uitându-mă pe fereastră am avut un fel de presimțire… Abia după ce a intrat Yem în casă am descoperit că telefonul meu murise într-un buzunar, cu tot cu sms-urile de la vecina… Săptămâna asta am 3 copii, c’est la vie. Dar acum e momentul de tras sufletul. De suflecat mânecile, de învârtit prin oale, de dus rufe la spălat și de evacuat ce e de aruncat. Numai să mă stârnesc

Am primit cărți noi de acasă, am primit “Adio, Bursuc” de Susan Varley  și “Te iubesc zi și noapte” de Smriti Prasadam-Halls. Le-am citit pe amândouă. Sunt frumoase. Nu-s epocale, dar sunt ok pentru copii de vârsta Liei și chiar mai jos. Aseară însă i-am citit Liei The Cat in the Hat, din seria Dr.Seuss. Mi se pare fantastic felul în care curge limba engleză în povestea asta, ce muzicală e și ce simplu de ținut minte. Dr. Seuss a fost un geniu.

Am mai citit și un mic îndreptar de fericire și apoi m-am apucat de gătit.

Aud că la București sunt 20 de grade. Mi-e dor, recunosc, dar învăț să trăiesc și cu dorul ăsta. Am văzut zambile și narcise, galbene și albe, la florărie. M-am bucurat, aveau și parfum. Deși nu pare, știu că vine primăvara și la noi. Poate prin aprilie.

 

 

Related Posts

Tags

Share This

css.php