Mic bazar deloc bizar

28 Jul 2013 by

avent 1Acum că ne recucerim teritoriile care de drept ni se cuvin, avem o mulțime de acareturi de bebe ce nu mai încap nici măcar în garaj.

Ne-am gândit să le oferim o viață nouă, așa că le vom scoate la tarabă, pe rând, pe rând, câte unul, ca să ajungă la toată lumea.

Dacă știți pe cineva pe cale să nască sau care a născut recent și ar avea nevoie de o pompă de sân electrică la un preț bun, vă rog să-i dați acest link.

Pentru că primul articol pe care vrem să-l mărităm este o minunată pompă electrică Avent Isis, care de nouă, luată din farmacie a costat aproximativ 600 de lei. Nu mai am bonul, dar puteți verifica pe net prețul ei. 

avent 2

Este minunată, mi-a fost foarte utilă, am folosit-o cu succes până la instalarea completă a lactației și apoi, câteva zile după înțărcare. Este în stare foarte bună, are toate piesele originale, nu e deloc uzată (ok, e cam last season ca model) și e foarte faină ea cu totul așa. Are memorie și ține minte ritmul pe care i-l imprimă mâna mamei în primele 10 secunde, apoi redă mișcarea singură. Incomparabilă cu o pompă manuală. 

O vindem cu 400 de lei + taxa de curier dacă nu sunteți din București. (care e aprox 12 lei din cate stiu eu despre fancurier). Dacă sunteți din București o livrez la domiciliu.

Primul venit, primul servit. 

Vă rog, dați mai departe. 

Mulțumesc.

 

Related Posts

Tags

Share This

css.php