Nu știam ce se întâmplă cu mine

4 Feb 2016 by

În ultima vreme, tot mai multe vești primesc din toate părțile, că femei tinere, între 30 și 40 de ani au probleme de sănătate neașteptate. Mai concret, intră la menopauză precoce. N-am să dau detalii, zic doar că nu, nu e vorba de mine, ci de persoane apropiate mie, care au trecut prin șocul acesta și acum învață să trăiască într-o nouă realitate. Aia în care nu mai pot avea copii și corpul lor trece prin schimbări hormonale devastatoare.

Iată ce mi-a povestit prima dintre prietenele mele, diagnosticată la 37 de ani.

“Nu stiam ce se intampla cu mine. Simptomele erau acolo insa eu nu le puneam cap la cap si abia mai tarziu le-am vazut in ansamblu. In acea perioada credeam ca sunt doar foarte obosita, depasita cumva de evenimentele din viata mea si de noua situatie, cu copil si tot ce implica acomodarea la viata in noua formula. Sunt o persoana calma, echilibrata chiar, si iata ca devenisem din ce in ce mai irascibila. Saream la cea mai mica replica, trecand brusc de la calm la furie si iritare – ca atunci cand cineva roteste rapid butonul de volum la maxim.

Si totusi nu banuiam nimic, doar ma invinovateam ca nu mai sunt in stare sa ma controlez. Atat. Nimic nu imi dadea de banuit ca ar fi vorba de altceva, viata isi urma cursul normal pana cand menstra mea, deja devenita cam haotica, a intarziat mai bine de o luna. Desigur, m-am gandit ca sunt insarcinata si abia asa am ajuns la doctor. Atunci am aflat ca cel mai probabil e vorba de menopauza precoce  – toate semnele indicau faptul ca nu eram insarcinata ci, dimpotriva, corpul meu intra la menopauza. La 37 de ani.

Socul a fost mare, mai mare decat ar crede cineva, deoarece desi primul gand a fost ca  “deh, oricum nu imi mai doream un copil”, explicatiile medicale au venit ca un dus rece. Problema aceasta aduce cu sine riscuri de toate felurile, menopauza precoce inseamna ca dispare protectia data de hormonii estrogeni asa ca vorbim de osteoporoza, boli cardiovasculare (risc dubul de infarct sau atac cerebral), cancer, Alzheimer…  suficiente cat sa plec socata din cabinetul doctorului.

Cauza? Probabil genetica, in cazul meu.

Cum se manifesta?

Se instaleaza brusc si aduce cu sine o serie de simptome care iti dau viata peste cap si pe care, iata, acum le recunosteam: eram mult mai irascibila, ma ingrasam (desi tocmai ce incercam sa am o viata mai sanatoasa), eram mai obosita si mai deprimata. Plangeam mai des. Eram mai emotiva.

Pana sa ajung la un tratament potrivit am trecut printr-o serie de investigatii detaliate (analize de sange, endocrinolog, tiroida, noduli la sani etc.), timp in care am trecut prin adevarate furtuni sentimentale (similare cu starile unei femei insarcinate). Dincolo de partea medicala in sine si de tratament, despre care nu are sens sa discut (nu sunt medic si nu imi permit sa fac recomandari), cred ca e important de precizat ca e o problema greu de gestionat.

E perfida – nu iti dai seama ca o ai, nu ai idee ce se intampla, simti insa ca ‘”iti iesi din matca”. Tot mai des, tot ceea ce stiai despre tine nu mai e valabil, iar senzatia de frustrare la ideea ca nu iti mai controlezi propriul corp e teribila. Nu te mai controlezi, uneori nici nu mai ai idee daca gandesti limpede – poate sunt doar emotiile din tine care o iau inaintea ratiunii. E un taifun intreg, de gestionat zi de zi, clipa de clipa, in timp ce jonglezi cu problemele profesionale sau cele de familie. Te ingrasi parca doar respirand, descoperi ca probabil va fi nevoie sa iti sfatuiesti fata sa aiba copii mai devreme  (e o problema ereditara si e foarte posibil sa o mosteneasca), te sperie multitudinea de categorii de risc in care intri brusc, te simti complet neajutorat, vorbesti cu propria mama si iti marturiseste ca ai fost greu de suportat in ultimul timp (mereu pusa pe harta),  descoperi ca ai un fir rebel de par in barba (deja ma vedeam ca o vrajitoare din desenele animate, mai lipseau un neg si nasul coroiat) si cand in final incepi un tratament, senzatia de regasire a propriului eu (parca de mult uitat) e incredibila.  Abia atunci realizezi cat de mult te schimbasei.”

Mâine revin cu un articol despre menopauza precoce, dar și despre pubertatea precoce, semnat de Irina Costache, medic pediatru, care, după ce s-a consultat cu un medic ginecolog, a scris un articol din care sper să rămâneți cu câteva informații importante.

Dacă știți pe cineva care trece prin asta, vă rog să îi dați link-ul. Dacă ați trecut printr-o astfel de situație și vreți să împărtășiți și celorlalte cititoare experiența dumneavoastră, am aprecia orice sfat dat în cunoștință de cauză. Prietenele mele au nevoie să știe că nu sunt singure, chiar dacă nu se vorbește prea des despre asta.

 

5 Comments

  1. Miha

    Nu e povestea mea dar mi-am amintit de ea citind articolul
    http://alexcreste.blogspot.ro/2012/08/cum-aparut-alex-pe-lume-partea-intai.html

  2. Mihaela

    Draga Ada, ma bucur ca am citit despre acest subiect, chiar ma gandeam sa-mi fac un blog unde sa incep sa adun informatii despre pre-menopauza/menopauza.

    Aceasta este povestea mea.
    Am trecut si eu prin aceleasi stari acum 2 ani de zile, prima data, la 46 de ani si, recunosc, ca nu eram pregatita desi ar fi trebuit. 3 luni de zile nu am avut menstra, nici urme de sarcina nu existau. In schimb dureri cumplite de cap, imi lua foc capul, aparitia vertijului (vertigo), care este cumplit, irascibilitate, certuri din orice, ma umflam din orice, sotul care nu pricepea si nu intelegea ce e cu mine (despre reactia barbatilor la vestea menopauzei am sa povestesc altadata). Pentru ca nu aveam programare la medic (locuiesc in UK unde fara programare nu se uita nimeni la tine) m-am dus la urgenta. Medicul mi-a zis surazand, ‘doamna, aveti o varsta si acestea sunt simptomele menopauzei’. Soc si groaza, adica nu voi mai avea menstra? Mi-am facut programare la medicul de familie care mi-a spus acelasi lucru, fara nici un fel de sfat (medic din UK). Asa ca am decis sa-mi vad homeopata pe care nu o mai vazusem de f mult timp si care ma ajutase enorm in trecut. Intre timp citeam tot ce puteam pe net, despre ayurveda, yoga pt menopauza, dieta pt menopauza. Ca o paranteza, eu sunt psihoterapeut prin dans/miscare, toata practica mea s-a/se baseaza pe corportalitate, abordare somatica, yoga, respiratie, meditatie. Binenteles ca am inceput sa relationez cu corpul din acest punct de vedere, sa dialoghez cu el, sa ma misc, sa-l intreb, sa imi exprim relatia cu menstra mea, folosind orice forma de exprimare artistica. Imi desenam coprul, menstra si o rugam sa mai stea. Nu, nu eram pregatita sa o pierd. Simteam ca pierd o parte din mine de care inca nu ma bucurasem in totalitate. Mi-am dat seama ca relatia mea cu aceasta parte din mine nu a fost una constienta si nici una de prietenie, ci mai degraba de rusine asa cum mi se induse-se in adolescenta. Prin tot ceea ce faceam imi rechemam acea energie inapoi. Eram dupa o perioada f stresanta si imi chemam corpul inapoi, acea parte din corp, din mine. Din pacate, noi nu facem ritualuri in anumite momente ale vietii, cele de intare in adolescenta, cele de intrare in pre-menopausa, in care sa acceptam ca ceva se pierde si ceva nou apare, sa onoram fiecare parte din noi, peirderea si nastere. Nu, nu eram pregatia sa pierd ceva pt ca nu stiam ce va veni. Pt mine, imaginea femeii la menopauza era una trista, cu bazma pe cap, pt care lumea s-a sfarsit. Am citit despre arhetipul Crone (femeia Imparateasa), cea care e plina de intelepciune, si am inceput sa o caut in mine, sa o las aa apara, sa o descopar. Inca o descopar, tb sa aflu ce-i place, ce o hraneste, ce o inspira. Da, este o schimbare si daca nu o acceptam si nu stim sa o primim, apar blocajele si reactiile corpului. Sau riscam sa dorim sa ramanem vesnici tinere prin fel si fel de operatii estetice care ne vor schimonosi in timp (sunt destule exemple in lume). Revenind la homeopata mea, o femeie trecuta de 60 care isi poarta frumos anii, m-a intrebat ce simt si ce vreau. I-am zis ca simt ca mor/o parte din mine moare si vreau sa mai traiesc, sa mai am menstra. De atunci mi-a venit regulat, am fost la ea la 3-4 luni, ar fi tb sa ma duc mai des. In sept anul trecut, dupa 2 ani, am mai avut menstra intrerupta 2 luni. Anul trecut am avut 2 interventii la sanul stang, un nodul mi-a fost absorbit. Am fost la medic si la homeopat, binenteles (medicul stie ca iau remedii si ca ma ajuta, homeopata imi recomanda sa ma duc la control medic). Medicul nu mi-a dat nici un tratament, a zis ca tb sa fiu atenta. Mi s-a mai recomandat ulei de primule pt san, ceai de urzica pt dureri de cap. Momentan sunt ok, ma duc la homeopata la 2-3 luni si fac exercitii de respiratie si yoga. Eu cred intr-un echilibru energetic, pierderea menstrei creeaza dezechilibre pe mai multe planuri, dezechibre care tb readuse la normalite prin diferite metode. Nu cred ca e genetic, mama mea a inrat in menopauza cand avea 40 de ani.

    • Ada

      Multumesc, Mihaela, apreciez ca ai scris povestea ta.

  3. Paula

    Nu stiu cit e vorba de mostenire genetica si cit de predispozitie – si mama a intrat in ceea ce ne-am obisnuit sa numim menopauza pe la 30 si ceva de ani. Dar, la vremea aceea, medicii i-au sous ca e din cauza unui adenom hipofizar.
    Pe care, la mine, testele de singe nu l-au evidentiat – tomografie si RMN nu am facut. Dar primele simptome au aparut pe la 35 de ani si au fost tratate cu acupunctura. Au revenit citiva ani mai tirziu, perfid. Adica a durat ceva pina sa pun cap la cap tot ce se intimpla – transpiratii nocturne, inrosirea fetei, senzatie de caldura, ‘foggy brain’, menstruatia mai neregulata ca de obicei. Kilograme in plus de am sarit doua matimi la pantaloni si ebuia sa port hainele descheiate la nasturi. Medicii (de familie, endocrinolog, de fertilitate) au confirmat ca sint in peri-menopause. Care pare sa fie o perioada fluida, ce poate incepe la 30+ si inceta la 50+. In decursul ei pot reveni menstruatiile, fluctueaza nivelul hormonilor si tot asa. Cica menopauza propriu-zisa e abia dupa ce n-a mai existat nici o singerare menstruala cel putin 12 luni.
    Eu am scapat de simptomele nedorite tot cu acupunctura – citeva sedinte grupate si apoi cind era cazul. Bufeurile revin la stres (si dispar cind calatoresc). Claritatea mintala a revenit acum doi ani, anul asta observ ca nu-mi amintesc asa usor lucruri (dar legate de serviciu, deci cumva fara valoare pentru mine ca om). Menstruatia a mai aparut o vreme, apoi a disparut. Si tocmai cind ma onisnuisem cu gindul (nu m-a incintat niciodata perioada asta din luna, mereu aveam crampe si dureri), am avut menstruatie normala luna trecuta.
    Am luat hormoni doar citeva saptamini, apoi am decis ca nu mai vreau. Pentru ca specialistii (consultati in carti ori cei vazuti de mine) se contrazic cu privire la tratament – unii sustin ca menopauza e cauzata de lispa/scaderea nivelului de estrogen, altii ca nivelul de progesteron e factorul cheie si administrarea de estrogeni mai mult strica decit repara.
    Asa ca am facut o analiza de densimetrie pentru a avea un reper. Merg la acupunctura cind simt ca incep iar bufeurile. Incerc sa ma mentin activa (pentru densitatea osoasa trebuie weight-bearing exercises). Am refuzat sa iau medicamente pentru colesterol cind am citit ca asta e hormonul de baza fabricat in corp si precursorul pentru hormonii gonadici, asa ca am tras concluzia ca de vreme ce totul e dereglat nici colesterolul n-are cum sa fie normal.
    Ce as fi vrut sa stiu? As fi vrut ca medicii la care am mers cind eram tinara (de familie, ginecolog) sa-mi fi spus ca virsta la care fertilitatea femeii e la apogeu este de 25 de ani si aminarile vor avea consecinte. Asa ca da, as sfatui pe cine m-ar intreba sa nu amine maternitatea pentru viitor. As mai fi vrut sa stiu ceea ce poate fi definitia stagiilor/virstelor in tara asta ori doar de ultima ora, pentru ca am crescut/trait cu ideea ca menopauza e ceva ce se intimpla dupa 50 de ani.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Despre pubertate precoce și menopauză precoce cu dr. Irina Costache, medic pediatru | In joaca - […] adune informațiile într-un singur articol. În acest fel, punând cap la cap postarea de azi și pe cea de…
css.php