O zi la plajă

13 Mar 2016 by

image013Lacul Ontario are plaje nisipoase și plaje cu pietre bolovănoase și se întinde pe multe mile. Așa de multe că și Toronto are plajă, și Mississauga are plajă, și Oakville are plajă și Waterfront Trail se întinde pe 740 km… Din păcate, este un lac glaciar, așa că mai greu de făcut baie, dar plajele sale sunt extraordinare.

Pe deoparte pentru că din pricina curenților și a vântului, lacul face valuri, ca la mare. Valuri cu creste albe de spumă, ce leșină la mal în zilele în care vântul nu e prea sigur că vrea să bată. Valuri serioase, care se năpustesc fără prea multe menajamente și mușcă din pietre, uneori ciufulind pescărușii neatenți.

Cred că mersul la plajă e magic. Mai ales acum când nimeni nu vine să stea și să ridice castele ori să se bronzeze, deși soarele arde, bine-merci.

Dar e magic pentru că sigur o să găsești o piatră nu știu cum sau o să rămâi cu privirile agățate de vreo pânză de yacht, poate are legătură cu turnurile de veghe, o fi ceva legat de textura frânghiilor cu care sunt legate colacii de salvare, alb-roșul lor o fi aprinzând anumite zone din creier, nu-mi dau seama, nu pot să pun degetul pe nimic, pot doar să spun că pe mine mersul la plajă mă încarcă.

Ieri am ieșit pentru prima dată pe plaja din Toronto, lângă Kew Gardens, pe Balmy Beach. Și-a găsit instalații puse încă din februarie de artiștii locali – stele de mare și blănuri de urs și lemn și piatră și plastic și frânghie, o plăcere să le vezi de aproape când mai e un pic până să le strângă. Mai sunt pe plajă până pe 20.

M-am minunat de pista de biciclete și aleea de scânduri ce mărginește nisipul, m-am bucurat de leagănele puse în apropierea plajei, unde Lia și Laur au făcut poza lor tradițională, cea în care se pupă pe nas unul pe celălalt.

Și-am văzut o mulțime de căței de toate formele, rasele, culorile și mărimile, alergând fericiți după bețe. Au voie pe plaja oamenilor până la 31 martie. După 31 martie au plaja lor, un kilometru îngrădit cu garduri mari de lemn, pe care să alerge în voie fără să deranjeze pe nimeni.

Am găsit o pictoriță stând pe un trunchi de copac. Nu mai pictase demult, mi-a zis, și ziua asta era așa de frumoasă că a vrut să o păstreze cumva în pictura ei. Picta cu acuarele pe o foaie de bloc mic, luând cantități infime de culoare și întinzându-le bine, bine pe hârtia poroasă.

– Sunteți foarte talentată, i-am spus.

– Ei, nu știu cât de talentată sunt, mi-a fost dor să pictez.

– Eu n-am de ce să vă mint, sunt doar o străină prietenoasă. Îmi place pictura. Felicitări.

Și-am plecat mai departe. Pe drum am găsit alte instalații, alți căței, câțiva copaci de care atârnau inimi și felinare, bănci pe care erau puse coronițe de Crăciun. Aici așa e obiceiul, când moare cineva drag, dacă ai bani, plantezi un copac în onoarea lui, undeva într-un parc. Sau instalezi o bancă. Și pui o plăcuță pe care scrii pentru cine ai făcut asta.

Ieri Lia, Laur și Irina au stat pe o bancă pusă în amintirea unor părinți ce și-aduceau mereu copiii la plajă și se bucurau de priveliște chiar în acel loc. În vremea asta eu am stat pe o piatră și m-am uitat la apă. Cred că am stat vreo cinci minute întregi, doar eu cu mine și cu apa. Voi, mamele, o să înțelegeți ce importante sunt astea cinci minute.

Pe drumul de întoarcere spre mașină, am trecut pe lângă o doamnă ce făcea baloane uriașe de săpun. N-o chemase nimeni, n-o plătea nimeni, era bucuria ei, de care ne-am bucurat și noi.

A fost o zi minunată la plajă, o zi luminoasă și caldă, cu mult bleu și pietre interesante. Mai mergem.

 

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Ce frumos! Stii, noi am reusit in sfarsit sa ne luam o masina SH. Cred ca am sa insist sa dam si noi o fuga pana la mare, la marea noastra, inainte de sezon. Pentru alea cinci minute de privit marea, singura cu mine.

css.php