Ochi în ochi cu Alifantis

23 Mar 2014 by

nicu3“În loc de-o inimă, în pieptul meu,
Probabil bunul Dumnezeu
Mi-a pus
Câteva sute.
Mai bine zis, un port deschis,
În care vin mereu, din mări de vis,
Corăbii
Nemaivăzute.

Şi toate astea nu sunt basme. Şi tot ce spun nu sunt povești.
Răspunde tu, și tu, și tu, de știi! Răspunde-mi tu cine ești.”

 

Prima dată am spus că nu vreau să te văd. Ce importanță ar mai fi avut, în contextul meu de viață de acum, să fiu și eu într-o mulțime la picioarele tale, acum, când orice plecare de a mea e echivalentul unei tragedii? Nu eram pregătită să plătesc privilegiul de a fi acolo cu lacrimile deznădăjduite ale Infantei.

Am refuzat.

– Nu pot, am spus, n-am cu cine să las copiii și, sinceră să fiu, nici bani de bilet n-am în mod expres, e o sumă destul de importantă. Nu, mulțumesc, nu am cum.

– Ar fi păcat, mi-a spus prietena mea. Sunt doar 36 de bilete. E un fel de concert-întâlnire. Poți pe urmă să stai și de vorbă cu el. Îmi dai tu banii când poți.

Ei, și ce aș fi avut eu să-ți spun? Poate să te întreb ce mă întreabă Irina mereu, “bine, bine, Piața Romană numărul 9, dar nu ne-a spus la ce etaj, mami, nici ce apartament… ”

Eh.

– Nu pot, n-am stare, stai, 36 ai zis, cum adică doar 36, ah la naiba, f*&^, F*&^ , când mai ajung eu la așa un concert privat, când în viața asta?

Bine, merg. Văd eu. O chem pe Ioana. Dă, Doamne, să poată veni Ioana.

Dar ne-a rugat ca la 19.30 să fim acolo.

19.30?! Eu nu exist la 19.30! Poate după 21… cu puțin noroc, după 20.00 să pot mișca vreun deget.

Ei, vino când poți, ce-o să se întâmple.

Nu mă întreba cum am păcălit-o pe Lia să se culce mai devreme. Important e că ea nu știe că am plecat. Nu mă întreba cum am fugit cu mașina și-am căutat adresa la stopul de la Foișor, că habar nu aveam unde e Spătarului 26. Important e că am ajuns. Și, cum nimic nu e întâmplător, rămăseseră doar două locuri libere. Unul, pe primul rând, chiar în mijloc. Unul, ceva mai în spate.

– Hai, du-te tu în față, mi-a spus prietena mea.

Vai, nu. Cum să stau eu ochi în ochi cu tine? E prea aproape,  e prea aaaaaa nu, nu, cum să… nu. Am să stau mai într-o parte. Iau pernuța de pe scaun și mă trag la perete.

– Nu se poate, mi-a spus Răzvan Voiculescu. Trebuie să am loc să circul.

Da.

nicu 1

Așa am ajuns ochi în ochi cu Alifantis.

Da, eu sunt aia care n-a aplaudat după fiecare piesă, dar ți-a cântat în gând și ți-a sorbit fiecare cuvânt.

Fără amplificare, am vrut neapărat să aud tot ce spui, deci am fost FOARTE atentă.

Ți-am zâmbit și când mă durea sufletul, și când știam că te joci și se vedea că și tu știi că noi știm. A fost frumos.

Și Espace Minoux mi-a plăcut. Și muzica. Și Răzvan și Rostul lui și cd-ul tău cu autograf pentru Laur.

Dar cel mai tare mi-a plăcut că Lia n-o să știe niciodată că într-o seară am plecat la un concert privat.

Iar tu ai fost… cum spune Monica: irezistibil, minunat, bun și generos.

Adaug: prea modest.

 

Mulțumesc! A fost un privilegiu, într-adevăr.

Cântecul ăsta e despre mine.

Related Posts

Tags

Share This

css.php