Patul lui Procust, varianta 2014

18 Feb 2014 by

Se făcea că Lia nu voia să doarmă, nu voia şi pace. Şi se mai făcea că de la o vreme nu mai doarme mititica nici la prânz prea mult, aşa, maxim o oră, la 15 şi 10 fix are un ceas care-i sună în burtică sau un arc care o face să se ridice direct în capul oaselor şi nu oricum, ci plângând că nu e mama, a mipălut (dispărut) Ilina, nu mai vine Floli, nu e tata, unde e puiul ei, au mipălut leuţii ei şi aşa mai departe, mici variaţiuni pe un număr relativ restrâns de teme. 

Şi se făcea că era deja trecut de 21.30 şi din camera lor se auzeau aşa nişte chiote de mi se ridica părul în cap. Râdeau, tropăiau (vai de viaţa vecinilor de la etajul 4) aruncau leuţii pe parchet şi ăştia făceau poc, pe urmă începea jalea că a mipălut puiul şi m-a bătut Ilina asa asa asa si asa. 

Şi recunosc că nu mai puteam nici eu şi nu mai puteam deloc, aşa că m-am ridicat de pe scaunul pe care mă aşezasem ca să pot schimba 3 vorbe cu soţul şi m-am repezit spre camera lor, cu o falcă-n cer şi cu una în pământ. Şi când să păşesc pe holul mic, cât pe ce să mă împiedic de o arătare ciufulită ce ridicase deja mâinile în aer. 

– Da’ nu te-am pupat. 

Am căzut în genunchi în faţa ei mai mult din inerţie, pentru că îmi luasem avânt de-adevăratelea şi ca să nu o calc în picioare a trebuit să aterizez brusc. 

M-a luat în braţe şi m-a pupat. 

– Aiţi, aiţi, si aiţi, si aiţi.

– Lia, treci în pat că o încurci!

S-a executat, stânga împrejur şi s-a urcat în pat. 

57 de secunde mai târziu, din camera copiilor se auzea o ploaie de pupici. Ain’t that cute, dar deja se băteau cam 10 ceasuri în noapte. Pun din nou falca în cer şi falca în pământ şi iar mă duc cu elan spre ele. 

– “#¤%&)/)(&?#)!(&?[!”()¤&?[) Culcaţi-vă, că vă ia aghiuţă!

– Dar, mama, zice Irina, tu ştii ce dulce a fost? A venit la mine, a dat pilota la o parte şi a început să mă pupe pe faţă. 

Toată duioşia lumii se îngrămădise acolo, între palmele mici ale Liei ce cuprinseseră obrajii Irinei şi-ai albiseră de pupici.

– Dă-mi voie să-ţi amintesc că acum 3 zilei ai zis că mai degrabă ţi-ar fi plăcut un câine decât o soră mai mică.

Tango.

patul lui procust

Doi paşi înainte şi trei înapoi, aşa jucăm noi noaptea ţonţoroiul până se culcă plozii. Inutil să vă mai povestesc că am stat cu braţele încrucişate pe piept, într-o atitudine războinică vizibilă chiar şi în lumina verde a lămpii de veghe, că mi-am luat kindle-ul şi am mai citit câteva pagini, cu urechea ciulită să prind secunda în care respiraţia copilului mic devine egală, imediat ce ieşeam din cameră, ciufa îşi lua pernuţa în braţe şi trop, trop, trop se cocoţa pe cea mare.

În cele din urmă am rugat-o pe Irina să se urce cu Lia în pat. Să stea cu ea până adoarme, i-o fi urât, i-o fi frig, cine ştie…

– Dar, mama, nu mai încap în pat.

– Fă-te mică!

Credeţi că au adormit fericite, îmbrăţişate ca gemenele născute la 6 minute distanţă, nu la 6 ani, visând ponei rozi ce aleargă printre ierburi înalte? 

Aş fi vrut eu.

După alte 20 de minute de chirăială, le-am despărţit din nou. M-am aşezat turceşte lângă patul Liei şi am spus:

– Acum te culci. E noapte. Irina se trezeşte mâine la 6.30. N-o mai deranja.

Şi, pentru că nici Murphy nu doarme, fix când Irina începuse să sforăie şi ciumăfaia mică nu mai agita pisicile de pluş prin aer, dar fix atunci, în liniştea aia binecuvântată, m-a apucat o criză de tuse uscată epică, de cred că am trezit tot blocul.

M-am prăbuşit în patul meu spre ora 12. N-am auzit ceasul, n-ai cum să-l auzi când ceasul e pus pe mute. Dar m-am trezit, din instinct, pe la 6.10. Era linişte, undeva bătea o pendulă întârziată, aveam toate şansele să încep bine ziua. Copiii dormeau. M-am spălat pe dinţi. Am pus de cafea. M-am dus în vârful picioarelor în camera lor (chestie dificilă, parchetul meu e de fapt sistem antifurt, nu poţi să faci nici o mişcare) am mângâiat-o duios pe frunte pe Sora cea Mare şi i-am şoptit: hai sus, păpuşica mamei.

Totul a fost vis şi armonie până când Irina, buimacă, s-a dus numai ea ştie de ce mai întâi în sufragerie, apoi s-a întors spre baie, şi-n drum a simţit nevoia să trântească FOARTE TARE uşa dinspre holul mic. Apoi, în acelaşi registru, a încercat să se încuie în baie şi a mai trântit de două ori şi uşa aia. Rezultatul?

Da, Lia s-a trezit. Era 6 şi 32 de minute şi ea plângea că o vrea pe Floli. Iar mie îmi venea să plâng, că pe aragaz apa mea de cafea făcea bulbuci şi şansele mele să mai plec la timp se duceau vertiginos spre zero. 

Bună dimineaţa. 

Related Posts

Tags

Share This

4 Comments

  1. Cristina

    Te inteleg perfect: dupa ce intre 00.45 si 1.30 ne-am batut cu o temperature de 41 grade, piticul avea chef de joaca, plimbat cu bicicleta prin casa, mers la olita, baut apa si orice altceva decat somn. abia la 3.30 am reusit sa-l conving sa se culce. si da, la 6.10 ceasul (meu) intern m-a dat jos din pat. pe el, 5 minute mai tarziu, dupa ce reusisem sa ma spal doar pe dinti. norocul meu ca asta este doar exceptia. asa ca, da, sa avem o zi calma si o seara linistita!

  2. De aia vroiai tu pat mare jos 🙂
    Da, de aia am luat si eu. Sa pot sa culc kinderu mic cat mai comod. Si sa nu se intample mare scofala spatelui meu daca adorm si eu acolo.

  3. In nopti din astea eu cedez (ma consolez cu ideea ca cel mai destept cedeaza primul) si iau copila in patul nostru sa se foiasca fara sa il trezeasca pe fra’su care a doua zi n-ar trebui sa doarma cu capul pe banca la scoala.
    Eu … eu mai dorm cu capul pe birou la serviciu dupa ce in drum spre locul cu pricina am facut de zor conversatie ca sa nu adoarma jumatatea la volan ….
    Ma amagesc cu gandul ca peste 5 ani nu voi dormi de alte griji mai greu de controlat.

css.php