Pe cine salva Mary Poppins?

8 Jan 2014 by

“You think Mary Poppins is saving the children, Mr. Disney? “

Mary Poppins a fost una dintre cărţile pe care le-am împrumutat de la biblioteca şcolii, cândva prin clasa a şasea probabil. Biblioteca şcolii Ienăchiţă Văcărescu era la subsolul clădirii. Trebuia să cobori pe scara profesorilor (lucru interzis în orice alte circumstanţe) şi apoi să o iei la dreapta. Era o cameră mai mult lungă decât lată, cu rafturi de lemn pe care stăteau multe cărţi destul de tocite. Pe vremea mea chiar se citea. Fişa mea de bibliotecă a fost una dintre cele mai încărcate ale generaţiei din care fac parte, asta pentru că biblioteca de acasă avea doar două rafturi cu cărţi pentru copii, restul fiind încărcate de volume din colecţia romanului de dragoste, Secolul XX şi alte serii dedicate istoriei, în special istoriei celor două războaie mondiale. Tata nu putea ţine pasul cu ritmul meu de citit. Biblioteca şcolii mirosea a hârtie veche, a cerneală încă udă pe carton, uşor, doar uşor, a mucegai. Era semiîntuneric. Nu mai ştiu cum o chema pe Doamna Bibliotecară, îmi e jenă, dar chiar i-am uitat numele. Nu exista masă de lectură, nu erau nici lămpi verzi cu şnuruleţ, era linişte, dar nu era decât un loc de tranzit. Veneai, spuneai Săru’mâna, abia apoi o luai printre rafturi şi-ţi căutai cartea, o aduceai la masa bibliotecarei, ea îţi scotea fişa, nota cota cărţii, apoi semnai şi plecai. Semnai! Singurul loc unde, pe vremea mea, copiii semnau un act oficial era biblioteca. 

Mary Poppins a fost, deci, una dintre cărţile pe care nu le-am deţinut, dar pe care le-am iubit din toată inima. Poate pentru că în adâncul sufletului meu am sperat tot timpul că, într-o zi, Vântul de la Răsărit o va lăsa în faţa uşii noastre pe minunata Mary. Pe vremea mea nu se prea auzise de bone, aşa că ideea de dădacă era uşor exotică şi de neînţeles. Dacă nu mergeam la creşă sau la grădiniţă, noi creşteam cu bunicile, sau cu vreo femeie (aşa se numea, “femeie la copil”) până pe la 7 ani, când ni se atârna cheia de gât şi apoi ni se ura să nu cumva să o pierdem, că dacă o pierdem, vedem noi pe Dracul. Dracul ăsta care ara el nu ştiu ce ogoare a fost leit-motivul copilăriei mele. Auzeam relativ des “Ară, Drace, ară, că vin eu să semăn”, semn că n-am fost chiar uşă de biserică nici eu, ceea ce mă face să vreau să privesc cu mai multă îngăduinţă toate nefăcutele fetelor mele.

Dar ce mi-ar fi plăcut şi mie o Mary Poppins! Nu, femeile care aveau grijă de copii pe vremea mea nu erau nici pe departe Mary Poppins. Poate că unele bunici să fi fost aşa de vrăjite, dar şi la capitolul bunici am fost destul de săracă. 

Când am văzut filmul realizat de Walt Disney, m-am topit. Dick van Dyke, în ciuda numelui său caraghios, a fost un Bert extraordinar, iar Julie Andrews… Ce să vă mai spun despre Julie… 

Este Mary Poppins unul dintre filmele mele preferate? Desigur, alături de Chitty Chitty Bang Bang şi alte minuni făcute pe vremea când nu ne imaginam cinematografia 3D de azi. Dar n-am stat nici o clipă să gândesc povestea de dincolo de poveste, n-am urmărit personajele secundare, m-am lăsat sedusă de muzica fraţilor Sherman şi acum, acum când scriu, am în minte Chim Chimney Chim Chimney Chim Chim Cher-ry… 

saving mrbanksPe cine salva, totuşi, Mary Poppins? Care era misiunea ei? Să aducă un pic de bucurie în casa unui bancher căsătorit cu o sufragetă, ai căror doi copii erau prea indisciplinaţi pentru orice bonă. Să restabilească ordinea şi echilibrul? Să îi ajute pe copii să crească frumos? 

Nici o clipă, nici o clipă nu m-am întrebat de ce mama copiilor era atât de absentă din peisaj, mi-am spus că aşa o fi în Anglia te pomeneşti, mamele care sunt şi ladies aduc câte o nanny d-asta şi îşi văd de viaţa lor socială. Despre domnul Banks n-am avut nici o părere, desigur, era doar un tată ocupat, aşa ceva mai văzusem şi pe la noi. Ştiţi, pe vremea mea, între lumea adulţilor şi cea a copiilor erau bariere destul de groase, copiii nu se amestecau în discuţiile părinţilor, părinţii le aveau pe ale lor, nu se prea pomenea părinte care să se aşeze cu tine la groapa de nisip, să construiască poduri şi castele, ori să se joace mai ştiu eu ce, aşa cum, cu fervoare, ni se recomandă azi. 

Imaginaţi-vă, deci, ce răsturnare serioasă de situaţie am trăit când am văzut Saving Mr. Banks. Când am descoperit că un copil crescut de un tată ce crea magie în jurul fetelor sale şi reuşea să transforme orice banalitate în ceva extraordinar,  devine un adult rigid, capricios, greu de mulţumit, posesiv, acaparator, ne-cooperant. Nu vreau să vă stric gustul filmului, vă spun doar că dincolo de faptul că e un film din categoria “heartbreaking”, Saving Mr. Banks a fost pentru mine un semnal de alarmă. 

A fost o vreme în care fiică-mea cea mare era convinsă că eu sunt Mary Poppins. Nu zbor eu cu umbrela, dar mă pricep să zugrăvesc realităţile în pasteluri uşor de înghiţit la vârste mici. Văzând filmul ăsta aseară am rămas cu un nod în gât. Pentru că de când Irina e la şcoală, am cam uitat să fiu Mary Poppins. M-am transformat, mai degrabă, în companionul ei, sunt şoferul maşinii ce o duce la şcoală şi o aduce acasă de la diverse activităţi, mă cam grăbesc, o cam reped, sancţionez multe greşeli, uneori pe bună dreptate, alteori poate făcute înadins spre a fi sancţionate. Nu mai sunt Mary Poppins, zău că nu ştiu cine sunt. Am involuat uşor, de la Supercalifragilisticexpialidocious la … My Favorite Things. Da. Sunt tot eu, dar acestea sunt lucrurile care îmi plac mie, şi, dragă Irina, musai să-ţi placă şi ţie, că doar eu te-am făcut… Ah, cum zboară timpul, acum are nouă  ani şi merge pe 16, mâine va face 16 şi va merge pe 19 şi Vântul de la Răsărit o să-şi râdă de mine, cum stau şi dau mâncare  porumbeilor, în vreo piaţă… Sau poate că nu! Poate că o voi regăsi pe Mary Poppins ce s-a pitit pe undeva pe după zidurile mele de responsabilităţi şi deadline-uri şi multă, prea multă grabă şi nesiguranţă. “Can’t put my finger / On what lies in store / But I feel what’s to happen / All happened before”.

Saving Mr. Banks nu e un film pentru copii, absolut deloc. Dar e un film pentru părinţi, un film pe care vă recomand să-l vedeţi, ca să înţelegeţi încă o dată ce puternică e amprenta pe care în calitate de părinte o pui pe copil, ce specială e legătura dintre taţi şi fete, ce invizibile pot deveni mamele, de oboseală, luate de valul vieţii, ocupate cu grijile casei şi ale celorlalţi copii, poate mai mici. Saving Mr. Banks este despre prinţesa Ginty, ce nu s-a putut niciodată ierta pe sine că n-a ajuns la vreme cu pere de 2 bănuţi…

Intră vineri în cinematografe. 

 

2 Comments

  1. Anki

    Abia astept sa il vad.
    Iar textul tau m-a emotionat foarte mult, esti foarte talentata.

css.php