PlaceBio

12 Nov 2013 by

badge BIO-blogFierbe internetul de câteva zile din pricina unui articol despre fructele bio din import care nu-s tocmai bio, zice o doamnă, ci eticheta e doar o păcăleală ca să dăm mai mulţi bani pe ele. 

Fie vorba între noi, preţul ionatanului românesc nu e mult departe de Granny Smith din import şi-n plus, mărturisesc cinstit, eu nu am cumpărat până acum fructe bio, pentru că nu m-am lovit de ele pe nicăieri. Am primit însă tone de mere, pere, struguri şi gutui, din diverse gospodării ţărăneşti apropiate familiei, pe care le-am luat de bune ca fiind mai naturale decât ce se vinde frumos ceruit în galantarele de la supermarket. 

Deci, ce aş putea eu să vă spun în plus pe tema asta, ceva ce să nu se mai fi spus până acum, ca să vă conving ca bio e bun şi că nu e doar un placebo, dacă treaba e făcută cu onestitate de către producători?

keep me healthy

Povesteam mai prin primăvară că am dat peste o familie din judeţul Dâmboviţa care mi-aducea la uşă salate ca din grădina Ursului, căpşunele parfumate, ceapă, lobodă şi alte verdeţuri. Sigur, cam cu un leu mai scumpe decât ce era prin pieţe, uneori chiar doi lei, dar am închis ochii, până la urmă oamenii le livrau acasă, ce mai puteai cere… Un certificat bio aş fi putut cere, dar n-a fost cazul. Mi s-a spus cinstit că nu au certificare bio, dar nici un solar separat de cel din care duc marfa la piaţă, pentru nevoile familiei. Până la urmă, nu doresc decât un dram de onestitate.  

Fiindcă nu ştiu dacă aţi aflat, în satele unde – surpriză! – încă se mai cultivă legume pentru dus la pieţele româneşti, grădinile sunt împărţite în două: pe stânga, roşiile pe care mai dăm cu spray, că ne grăbim. Pe dreapta, ardeii din care îi dăm şi lu ăla micu’, dar numai când se coc după cum a lăsat Dumnezeu. E, uite, genul ăsta de păcăleală mă scoate pe mine din calmul meu englezesc. Ca atunci când mă duc la piaţă şi întreb: asta e ceapă românească sau e ceapă olandeză? Şi zarzavagioaica tarabagioaică se jură că din grădina ei le-a adus, dar, coincidenţă, stă cu fundul pe nişte lăzi cu etichete lalelificate. Aş prefera să-mi spună că ţăranul român e ticălos şi nu mai face ceapă, deşi dacă dau o fugă până la Ploieşti, stau funiile de ceapă pe gardurile oamenilor la concurenţă cu foile de tutun, exact ca pe vremea când nu existau fructe din import nici dacă dădeai cu tunul. 

Acestea fiind spuse, iată-mă cu onestitatea la înaintare. 

Am primit recent o ofertă să primesc săptămânal x litri de lapte de la o fermă de lapte, care are toate atestatele posibile cum că “e bun laptele, doamnă”. M-am bucurat, m-ar scuti de veşnica problemă “iar nu mai e lapte”. Am vrut să le confirm că da, vreau laptele lor. Am sunat la numărul de telefon pe care mi l-au lăsat. N-a răspuns nimeni. Well…

Rămân deci fidelă supermarket-ului care acum a deschis o filială şi pe strada mea (într-un timp record de numai câteva săptămâni, în loc de parcare a apărut magazinul) şi raftului bio din acest magazin. Pe care am descoperit că găsesc suc de roşii bio cu un leu mai scump decât passata pe care o cumpăram de obicei, ouă, lapte bio (dar profund pasteurizat, cu un termen de valabilitate uriaş, până prin ianuarie 2014, ceea ce m-a făcut să nu fiu tocmai în al nouălea cer), diverse fructe uscate, foarte pe placul Irinei şi, evident, paste, cereale şi iaurturi. 

Olympusbio.jpg

Nu ştiu dacă efectul etichetei bio e la fel ca acela al pastilei albe de zahăr dată pe post de medicament pacienţilor în teste clinice. E foarte posibil să fie doar o iluzie, dar e una pe care mi-o asum. Nu cumpăr ceva doar pentru că e bio, dar dacă există această alternativă, şi marca produsului e una în care am încredere, dacă am suficienţi bani în portofel, nu ezit prea mult. Realitatea mea e că mi se pare că produsele bio au un gust mai bun şi când mi le permit, le cumpăr. Vă încurajez să căutaţi informaţii despre produsele pe care le puneţi în coş. Să evitaţi ouăle de găini crescute în baterii şi, pe cât posibil, puii cu hormoni şi peştii crescuţi în bazine uriaşe în China. Să nu ţineţi musai la banana din Cuba şi la strugurele din Toscana, ci să căutaţi fructele vremii, să îi învăţaţi pe copii că toamna e cu “mere pere în panere şi gutui amărui cu puf galben ca de pui”, să le daţi struguri locali şi lactate din producţia naţională. 

Vă încurajez să încercaţi iaurturile bio de la Olympus, o companie care încearcă să dea o şansă producătorilor locali şi care îşi ia certificările foarte în serios. 

 

 

 

 

Share This

3 Comments

  1. Eu de la tine am aflat despre iaurturile Olympus (bio în prima fază), iar apoi am descoperit în magazine o gamă mult mai largă de iaurturi Olympus. Ne plac toate 🙂

  2. Ramona

    Olympus (si doar Olympus) am cerut si eu sotului meu sa imi aduca, atunci cand eram in spital, prima zi dupa cezariana! Nu am mai regasit gustul acela bun de iaurt la nicio alta marca. Drci, da, cunoastem. Si vine ea acush si diversificarea 🙂

css.php