Pluşica noastră nu cere şpagă

14 Jan 2014 by

la dr plusicaIeri am fost cu fetele la doctor. Când Lia a auzit că mergem la doctor, a spus foarte convinsă “Mergem la doctoliţa Pluşica”. N-am contrazis-o, suntem în faza de anything goes.

Dacă nu ştiţi cine e Pluşica , e clar, n-aveţi copii sau deja copiii voştri sunt prea mari ca să se mai uite la Disney Junior. Vă spun eu, e o fetiţă haioasă care se joacă de-a doctorul cu animăluţele sale de pluş, care mereu suferă de câte o boală ciudată ce trebuie consemnată în marea carte Auau (sau aşa ceva) şi se vindecă în maxim 15 minute cât durează un episod între două pauze publicitare. Simpatică, nu face nici un rău, e pe lista de desene agreate.

Ne-am luat deci familia de leuţi în geantă şi am pornit spre cabinetul medicului nostru de familie. 

Pe doamna doctor Carpiuc o cunosc de când s-au inventat medicii de familie şi a trebuit să mă înscriu şi eu la unul. Mi-a recomandat-o o bună prietenă şi fostă colegă de şcoală, să tot fi avut eu atunci vreo 23 – 24 de ani şi după ce am cunoscut-o n-am mai părăsit-o, am venit la ea din toate colţurile oraşului acestuia, căci domiciliul meu s-a schimbat des. 

E calmă, are umor, e genul care nu prescrie antibiotice dacă nu e nevoie, dă trimiteri şi reţete compensate şi e foarte, foarte, foarte bună cu copiii mici. 

Sunt aproape 15 ani de când o cunosc. În 15 ani, o singură dată i-am dus un buchet de flori. În rest, mi-a dat cumva de înţeles că nu se pune problema de plicuri şi cadouri, nici măcar la vizitele pe care mi le-a făcut la domiciliu imediat după naşterea fetelor. E drept că n-a venit acasă decât de două ori, câte o dată pentru fiecare copil. 

Dar e ok. Faptul că m-a scos din toate panicile cu o replică bine ţintită, fix pe frecvenţa umorului meu, e principalul motiv al loialităţii mele. Fetele mele o iubesc, nu se tem de ea, o lasă să le întoarcă pe toate părţile. 

Mi-a crescut frumos copiii, cu minimum de vaccinuri, cu minimum de medicamente, cu antibiotic doar când era cazul. Mi-a întocmit carnetul de gravidă de fiecare dată când a fost nevoie şi a ţinut o evidenţă scrupuloasă a evoluţiei sarcinilor mele. 

E un om bun şi frumos, care munceşte enorm şi încă zâmbeşte. E un medic de şcoală veche, mi-ar fi putut fi mamă, dar se ţine la curent cu tot ce mişcă şi are un talent fantastic de a-i expedia pe reprezentanţii companiilor farmaceutice care o deranjează prea des după părerea ei. 

Nu m-a refuzat niciodată. Când am avut urgenţe, m-a primit peste rând. Când n-am avut urgenţe, m-a chemat spre finalul programului, să putem schimba două vorbe. Nu m-am dus niciodată neanunţată, n-am cerut concedii pentru nimic, am avut o relaţie corectă, onestă, bazată pe ideea că eu, pacientul, respect orele ei de program şi n-o sun în miez de noapte pentru că fiică-mea are un atac de sughiţ cronic. Întotdeauna mi-a răspuns la telefon, dacă n-a putut răspunde pe loc, m-a sunat înapoi imediat ce s-a eliberat. 

Ţin mult la dânsa şi îmi pare rău că uneori sunt pacienţi care nu o tratează aşa de frumos cum ar merita. Ca de exemplu, ieri, o pacientă a făcut o scenă în cabinet, ameninţând-o că îi face raport pentru că a trimis-o cu fetiţa la Budimex, pentru o laringită destul de gravă, ce se putea termina urât. Mama respectivă nu avea încredere în personalul de la Budimex şi era ultragiată că e trimisă acolo. Doamna doctor se gândise că un hemisuccinat i-ar face bine copilei, dar nu ştiu din ce motiv nu i-l putea administra chiar dânsa. Probabil că trebuia să fie văzută pacienta de un medic specialist. N-am cerut prea multe amănunte. Deşi era sub impulsul discuţiei de dinainte, doamna doctor a găsit energie să glumească şi cu Lia, să o îmbrăţişeze luuuung pe Irina şi să o complimenteze că   s-a transformat în domnişoară şi apoi să povestim puţin despre ce mai fac eu, ce mai fac ai dânsei, cum ne merge nouă, tuturor. 

Aşteptând în faţa cabinetului ei, am pus pe FB o poză cu Lia, gentuţa ei şi leuţii. Un coleg de serviciu a întrebat într-un comentariu la acea poză dacă avem o plăsuţă cu şpagă. Imediat Laur a răspuns: Pluşica noastră nu cere şpagă.

Aşa e, Pluşica noastră nu cere şpagă. Nu numai că nu cere, dar nici nu acceptă cadouri. Aşa că m-am gândit azi să-i trimit o cutie cu flori. Pentru că merită. Pentru că e un medic bun, un om bun, ceea ce eu aş numi “o lumină”. Este doamna doctor Măriuca Carpiuc, la policlinica Drumea Rădulescu. Şi merită să se spună şi lucrurile bune, nu doar cele ce ne ridică tensiunea. 

Related Posts

Tags

Share This

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dr. Irina Costache, medic pediatru – Pediatricblog | In joaca - […] ia până azi, când ajunge la medicul nostru de familie. Mi-e dor de mor de dr. Măriuca Carpiuc, Plușica…
css.php