Poveste cu bujori, hortensii, mure, Liliacul și ploaia

6 Jun 2014 by

jardin d'amour

Gândiți-vă, rog, la o grădină frumoasă, cu alei pietruite și mici ronduri de flori, aici hortensii, dincolo bujori, pe gard trandafiri agățători, ici, colo, flori mici și albe și unde nici nu te gândești, o tufă de mure. Așa e buchetul ăsta pozat stângaci cu telefonul, o minune care a poposit într-o vază din geamul meu doar câteva ore azi, dar mi-a umplut sufletul și inima de bucurie.

El și fratele lui de maci, care acum e-n dormitorul meu.

Țineți minte grădina asta, în mintea mea este “le petit jardin d’amour”, o voi avea într-o zi, dar până atunci, țineți-o minte, da?

Înapoi în lumea reală.

Azi Irina a fost plecată la Bran. Excursie cu clasa. Am reușit să o trimit fără tabletă, fără mp3 player, fără aparat foto și fără sticla de apă. Sticla de apă pe care am umplut-o cu mâna mea și am pus-o lângă sandwich-uri, dar noi să fim sănătoși…

Și cum spuneam, ora de întâlnire era 19, la școală. Se făcuse fără zece și ei abia ieșiseră din Breaza. Am hotărât că nu mai ies și cu Lia din casă, am sunat-o pe Ioana și am așteptat să mă anunțe doamna că au intrat în București. Am plecat val vârtej spre Universitate, cu florile după mine. Aveam un gând. Contemplând hortensiile și bujorii mi-am adus aminte de buchetul meu de mireasă și lumânările pe care nu le-am văzut decât în ziua nunții. Surpriza absolută a fost că deși multe floriste îmi spuseseră că în aprilie nu țin hortensiile, fac apoplexie, nașa mea de cununie a găsit o florărie care i-a decorat lumânările noastre cu hortensii.

Când le-am văzut la biserică mi-au dat lacrimile.

Așa că buchetul ăsta, cu bujorii ce fuseseră și-n buchetul meu de mireasă, cu hortensii și cu flori mici albe, cu câteva mure sălbatice rătăcite între frunze nu putea fi decât al Nașei mele. La ea trebuia să ajungă.

Am sunat-o.

– Ești acasă?

– Nu, sunt la Conservator…

– Mai stai un pic acolo?

– Mai stau.

– Perfect.

La Universitate, la vioara despicată, era un concert. Și cât am stat la stop, cu buchetul de flori în mână, m-am bucurat de fragmentul de muzică pe care l-am furat. Miroseau bujorii ăia superb, de ți se urca parfumul la cap. S-a făcut verde și am plecat. Și la următorul stop, cel de la colțul Universității, am văzut doi îndrăgostiți sărutându-se. Corporatiști, probabil ceva lucrători în bancă. Se pupau așa, ca de vineri după serviciu, el în costum, ea în deux-pieces, soarele apunea frumos și aerul era proaspăt.

Am ajuns la timp la Conservator, cât să recuperez copila și să-i dau Nașei florile.

Reacția ei a fost exact cea pe care am anticipat-o. Apoi ne-a luat de mână și ne-a tras în sala de spectacole a Conservatorului, acolo unde se juca actul final din opereta Liliacul. Superb au jucat studenții, absolut superb. Habar nu am cum îi cheamă, dar spectacolul a fost extraordinar. Irina rămăsese cu gura întredeschisă, a maximă mirare. Se așezase lângă Luca și nici nu mai respira.

După cortină, după aplauze, după ce ne-am pupat și cu Proful (care nu e doar proful lor e și tatăl lui Luca și Nașul nostru) am ieșit în plin debut de furtună.

Irina dansa în ploaie.

– Se poate mai bine de atât? Am fost într-o excursie superbă. Și apoi m-am întâlnit cu Luca și am văzut și un spectacol extraordinar! Și acum plouă și ploaia asta e superbă! Se poate mai bine de atât?

– Da.

– Cum? Nu cred că se poate.

– Ba da, Irina. Mâine mergem la 2 mai.

A știut tot bulevardul…

Mai țineți minte grădina mea imaginară? Gândiți-vă, acum, la grădina asta frumoasă, proaspăt stropită de o furtună de vară, cât să învioreze toată firea.

Și-apoi imaginați-vă copila de 9 ani, îmbujorată toată, țopăind printre tufe, peste pietre și strigând:

– Nu pot să-ți spun în cuvinte cât sunt de fericită.

Sigur, ea țopăia pe trotuar, dar într-un univers paralel, Irina era în grădină.

Mda. Ingrediente pentru fericire dincolo de cuvinte?

Începe cu Taina Cununiei. Continuă cu bujori, hortensii, mure, Liliacul, ploaia. Și pe deasupra, marea.

Să fiți cuminți, venim repede.

 

 

Related Posts

Share This

css.php