Povestea cocostârcului albastru

7 Jun 2016 by

L-am întâlnit ieri după-amiază, exact când mă pregăteam să ies din magazin. Era cocoțat undeva pe o tejghea, cu picioruțele bine înfipte într-o placă de polistiren, un pic cam stingher printre o mulțime de fluturi uriași.

Mi-a făcut cu ochiul. A așteptat. Apoi iar … Parcă mă chema.

— Psst! Pssst! Doamna drăguță!

M-am uitat de jur împrejur. Ce arătare o mai fi și asta cu mărgea pe post de ochi și aripi de sticlă… O fi barză?

– Who, me?

– Yes, you! Ia-mă de aici, te rog, că nu mai suport fluturii ăștia, cine a mai văzut fluturi așa mari?

– Te-aș lua eu, dar coști cam mult, amice!

– Da de unde! Azi sunt la reduceri. Uite, doar 15 lei. Hai, mă iei? Sunt frumos, luminez noaptea! Mă pui în grădină, nu ocup mult loc.

– Nu am grădină, pasăre frumoasă!

– Pot să stau și-ntr-un ghiveci! Scapă-mă de fluturi! Sunt prea mulți și tot fâlfâie, zici că-s pe arcuri!

– Chiar sunt pe arcuri. Nu pot să te iau,  că tocmai ce am cumpărat libelule, tot 16 lei… Ce-o să zică forurile superioare?

– Libelule? Pffft… D-alea de plastic?  Cu led? Alea-s lumini pentru Crăciun, pe cine păcălești? Hai mai aproape, să îți explic. Eu sunt un decor de grădină. Ții minte globurile alea faine după care oftezi de-un an, alea din grădina Iulianei? Sunt colorate și se aprind noaptea și au așa niște culori discrete, nu-s leduri, e artă…

– Da, dar tu de unde le știi?

– Sunt o pasăre foarte deșteaptă și citesc gândurile posibilelor mele gazde.

– Aha… Da, le știu.

– Eu sunt MAI BUN ca ele. Am aripi albastre! Și ghici cui îi place albastrul?

– Liei?

– Liei. Blue is her favorite colour.

– De fapt, albastrul e culoarea preferată a Irinei. De fapt, multă vreme a fost culoarea mea preferată. Acum îmi place mai mult movul…

– Mov? Doamnă dragă, eu am gâtul cu puțin mov. Ok. E lila. Dar… Hai că-s frumos! Și sclipesc! Și cine știe ce povești o să mai scrii cu mine.

– Nu, sorry, nu am bani pentru tine.

– Ai să regreți…

– Probabil. Poate te mai găsesc aici și mâine.

– Nu cred. Sunt prea frumos, o să mă ia altcineva care are grădină, nu ca tine.

– Să fii sănătos! Baftă cu fluturii ăia!

Pun păsăroiul la loc. Oftez. Dau să plec și când să ies, o ploaie grozavă se pornise și pas de ajungi la mașină, cucoană fără grădină…

Ploua în rafale, nici o șansă să ajung la mașină altfel decât murată. Mă uit cu reproș la păsăroi. De data asta mă ignoră. Se face că nu mă vede. Mă dau mai aproape de el.

– Și zici că încapi în ghiveci?

– Încap! se scutură el deodată.

– Și dacă te dărâmă vântul?

– Nu mă dărâmă! Mă țin bine! Promit.

– 15 lei?

– 15 doamnă, nici un cent în plus.

– Și luminezi frumos?

– Superb!

– Cum te cheamă?

– Poți să-mi zici cum vrei.

– Dar ce te faci că eu am și fluturi pe balcon!

– Așa mari ca ăștia?

– Nu, sunt mititei.

heron– Sunt pe arcuri?

– Nu, pe sfoară.

– Ne-mpăcăm noi cumva. Le spun povești până adorm.

– Tu știi povești?

– O mulțime.

– Am și libelule.

– Ți-am mai spus, alea sunt luminițe de Crăciun. Leduri. Pffff… You need me, lady…

– Promiți să nu-mi mănânci libelulele?

– Jur. Sunt de plastic. Le disprețuiesc.

– Bine, domnule barză. Să mergem.

– Nu-s barză. Sunt cocostârc albastru.

Și ca prin farmec, ploaia s-a oprit și când am ajuns acasă eram mai bogată cu un cocostârc albastru care zice că știe povești bune de adormit fluturii și disprețuiește libelulele…

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Irina

    Blue indeed 🙂

css.php