Poziţia mamei

10 Aug 2013 by

Am văzut pe HBO “Poziţia Copilului”. Recunosc că nu am văzut primele 20 de minute, pur şi simplu pentru că am aflat prea târziu că se difuzează. 

Mie nu mi mi-a plăcut acest film. Da, joacă foarte bine Luminița Gheorghiu, Vlad Ivanov e perfect în rolul de nemernic, dar Cuculeț nu mi-a plăcut, nu, deloc, am vrut doar să-l scuip și nici nu-mi pasă dacă exact asta și-a dorit poetul. 

Ce nu mi-a plăcut? Rezolvarea. Momentele lungi de tăceri pline de înțelesuri. Vorbitul repezit, gheboșat, greu de înțeles. Și povestea în sine mi-a fost greu să o diger.  Nu știu cum poți trece peste astfel de întâmplare nenorocită, indiferent de ce parte a volanului ucigaș te-ai afla. Și de-aș avea așa un copil, aș muri pe dinăuntru, înecată în toate zbaterile mele din copilăria lui. Aș muri. 

Vouă v-a plăcut? De ce? 

 

Tags

Share This

5 Comments

  1. Diana

    Hm, da, mie mi-a plăcut, dar poate mi-a sunat prea familiar tipul acesta de relaţie mamă-fiu.
    Tu spui “de-aș avea așa un copil”. Nţ. Greşit. “De-aş creşte aşa un copil” este exprimarea corectă în acest caz. E o nuanţă foarte importantă. Mie asta mi-a plăcut la film: mi s-a părut reuşit felul în care ilustrează tema iubirii care devine altceva (sufocare a eului, în primul rând).
    Din “prea multă grijă”, dintr-o definiţie eronată a ideii de părinte pot apărea multe probleme ale viitorului adult. Şi nu ştiu dacă poţi arunca vina într-o parte sau alta. Mama trebuia să încurajeze responsabilitatea; fiul trebuia să se maturizeze şi să înceapă să discearnă tarele comportamentului său. Până la urmă însă, e o poveste de viaţă, ca în viaţă…
    Singurul lucru sincer (dar, în acelaşi timp, neplauzibil) este scena de final. Mă îndoiesc c-aş putea strânge mâna celui care mi-a ucis fiul… Dar abia atunci cînd iese din maşină cuculeţul devine, cît de cît, om care ia decizii şi încearcă să-şi asume faptele.

    • Ada

      Da! Corect, ai dreptate. Finalul mi s-a parut prea brusc. Si neverosimil. Nu, nu cred ca as fi in stare sa intind mana celui ce mi-a ucis copilul. Probabil nu-s o buna crestina in acest moment. E peste puterile mele.
      Nici nu mi-am propus sa ma apuc sa disec relatia mama-fiu. Cunosc si eu un astfel de cuplu, in care fiul a stiut mereu ca orice ar face, orice s-ar intampla, mama e acolo, ii deschide usa, il primeste. Am fost la mijloc intre astfel de oameni nu o data ci de trei ori. E rau si sa fii o astfel de mama care nu poate iubi altfel decat “to death” dar si sa fii copilul incapabil sa se scuture dintr-o astfel de relatie.
      Nu cred ca exista rezolvare corecta. Poate, asa cum citeam intr-un articol despre film, pe internet, un final mai plauzibil ar fi fost discutia dintre mama si fiu purtata la vorbitor, nu in holul blocului lui Cuculet. (Ah, si m-a calcat pe nervi si acest cuculet, point taken, dom’ scenarist).

  2. melinus

    Mi-a placut foarte foarte mult filmul. L-am vazut la cinematograf, in prima saptamana de rulare. A fost foarte bine jucat si scenariul mi s-a parut foarte bun. Inteleg ca la prima vedere ar putea parea pe alocuri usor neverosimil, dar uitam mereu ca viata e de cel mai multe ori messy (alt cuvant mai potrivit nu gasesc), nu facem mereu alegerile care par logice sau cel putin normale, facem enorm de multe greseli care au consecinte neintentionate care nu pot fi nici macar estimate, cu atat mai putin prevazute.
    Mai e o nuanta importanta: copii traversau complet aiurea, unghiul in sine in care s-a petrecut accidentul era nefavorabil, iar soferul celelalt (jucat excelent de Vlad Ivanov, care din pacate, joaca mai mult roluri de genul asta; sunt curioasa cum ar arata si in altele) si-a dat seama de ce se intampla, dar nu numai ca nu a ales sa previna, dar sa provoace accidentul.
    Ultima scena a parut intr-adevar la prima vedere incompleta si brusca. Nu sunt mama, nici nu sunt foarte sigura ca intentionez vreodata sa devin, dar nu mi s-a parut deplasata scena iertarii. Poate daca as fi in alta pozitie, nu as mai gandi astfel, tot ce e posibil.
    Totusi, momentul in care personajul iese din masina e magistral – in sfarsit, si-a dat seama ce s-a intamplat, pana atunci era prea ocupat sa fiu nervos pe toti ceilalti care incercasera sa-l ajute toate viata lui de dinainte.
    Altfel, coruptia tipica societatii noastre (si poate nu numai), relatia complet disfunctionala dintre soti, cea dintre mama si fiu, cea dintre fiu si prietena lui, cea inexistenta intre tata si fiu… le-am vazut pe toate intr-o forma sau alta in vietile oamenilor pe care i-am cunoscut, partial si in familia mea intr-o forma mai putin accentuata.
    Semnalarea pericolului generat de ipsa de responsabilitate fata de propria viata mi se pare cel mai important mesaj. O parere evident obiectiv. Fie ca e un film care place sau nu, e cu siguranta un film care merita vazut macar o data.

  3. ana

    cred ca ideea de baza nu e ” sa-ti placa” sau ” sa nu-ti placa” filmul, as we know it. asa incat, tu ai dreptate, nu are cum sa-ti placa un asemenea film.
    Filmul suprinde o stare de fapt, prezenta in multe famili din romania. pe ici pe colo fracturat (mai ales finalul) si ingrosat (caci, de, e film) filmul e…”un semnal de alarma”…
    Moartea Domnului Lazarescu ti-a “placut”?

    • Ada

      Nu. Nu mi-a placut. Mi-a lasat un gust amar. O sa zici ca tocmai asta e scopul. Bine. O fi. Nu l-as revedea, dupa cum nici pe acesta despre care discutam nu l-as cauta inca o data.

css.php