Primele 100 de CV-uri

26 Aug 2015 by

A fost o vară lungă și, pe alocuri, extraordinar de călduroasă. Cu peripeții destule și momente memorabile, pe care, dintr-o înțepenire a minții, nu le-am mai consemnat aici.

La 1 octombrie se termină anul meu sabatic. Sper să nu se prelungească de nevoie, îmi lipsește un job constant remunerat, așa că am început căutările.

Am învățat foarte multe de când am venit. Despre anotimpuri, despre plante, despre păsări, despre oameni, despre mine ca persoană dar și ca părinte (nu mereu de bine) și despre a fi imigrant (chiar dacă uns cu multe alifii, tot imigrant rămâi). Am învățat despre noua noastră țară, despre administrația ei și despre oamenii care vin din țara mea și au deja un rost aici. Sunt lecții bune, în rarele momente când mă pot obiectiva, luând la rând lecțiile proaspete, nu mă pot plânge, am mai pus un strat de solzi peste mănușa mea de catifea.

Ca imigrant ai parte de tot felul de servicii, trebuie doar să te poți mișca, să ai cum ajunge la ele, pe cât posibil fără ghiulele (a se citi copii) de picior și cu un zâmbet larg și optimist pe buze.

Am nimerit într-un oraș cosmopolit, poate prea cosmopolit pentru gustul meu, poate brusc, departe de casă am devenit ușor provincială și rigidă, poate e doar o impresie, dar e ce cred acum. Înțeleg altfel diversitatea și valoarea umană, râd când descopăr în jurul meu persoane extraordinare, cu un background demn de roman sau de film, dar cu zero șanse de reinventare în locul în care mă aflu.

O prietenă mi-a spus că nu am de ce să disper până nu am trimis 100 de cv-uri la care nu mi s-a răspuns în nici un fel. Recunosc, n-am trecut decât prin două interviuri și pe ambele le-am terminat cu bine, deși joburile pe care mi le-au adus nu sunt nici măcar ceea ce pe aici se numește “survival job”. E ok, sunt bune de trecut în CV. Care CV este foarte chel, deși am un profil de LinkedIn printabil pe 7 pagini, în care nu am trecut TOT ce am făcut de când am terminat școala. De la un punct încolo mă plictisisem eu însămi și obosisem de prea multe câte am la activ, în special din 2007 încoace. Neimportant, mi s-a explicat, angajatorii iau în considerare doar experiența canadiană. Am, deci, un CV ușurel, în care pot trece că am suplinit 4 ore la școala românească și am supravegheat o dată, timp de o oră la școala Irinei, două clase de copii într-o pauză de prânz. Mai pot trece voluntariatul de la Comitetul de părinți și traducerile pe care le mai fac din când în când. Și cam atâtica.

Nu disperăm, că e națiune de imigranți și toți o luarăm de la zero, mi-a spus doamna de la ONG-ul pentru imigranți școliți prin alte țări. Acum sunt în baza lor de date, după ce am completat vreo 20 de pagini de formulare și mi-am făcut un profil pe site-ul lor. Sigur, prima doamnă care m-a luat în primire a bifat, la rubrica “posibile probleme”, că aș avea peste 44 de ani. Și asta poate să însemne că-s destul de greu de plasat. Eu și cei ce nu și-au terminat liceul. Am să închid ochii și am să mă prefac că e posibil să fi considerat în mod onest că atâta o face 2015-1976. Sau poate a greșit. Sau poate…

Nu. Nu ne ducem mai departe cu acest șir de “sau poate”.

Azi m-am întâlnit cu consilierul meu de carieră. O cheamă Sumana și e de origine indiană, ca mulți dintre concitadinii mei care nu-s Afro-Canadieni. Mi-a vorbit frumos, mi-a explicat ca unui copil mic că știe că mi-e greu, la tăți ni-i greu și tăți avem copii acasă pe care n-are cine să-i ia de la școală și că, sigur, ONG-ul ei îmi poate sugera niște site-uri pe care aș putea aplica pentru joburi dar… trebuie să fiu și eu flexibilă și chiar să aplic și să mă adaptez la ce pot face cu ce am în cap. Până una alta, mi-a rezervat un loc la un seminar despre cum să faci un cv chel să pară stufos și la un seminar despre cum să te îmbraci și să zâmbești la potențialele interviuri care vor veni la un moment dat; trebuie, trebuie să fim pozitivi și flexibili și sigur or să vină. Au și un program de mentoring, în care caută oameni deja bine înfipți în diverse industrii, care te pot ajuta cu un sfat și o conexiune, dar, în princpiu, și aici, ca peste tot, contează al cui ești, pe cine cunoști și cine te recomandă. Yeah. Eu de fapt aia căutam, programul de mentoring. Mă întâlnesc cu un Raaj pe 18 septembrie, să îmi explice cum funcționează treaba. Nu, încă n-au un mentor pentru mine, să o luăm ușor, vorba vecinilor mei chinezi, when the student is ready, the master will appear. Desigur, cu limitările mele… e greu dar…rămânem optimiști.

Mbooon. Am zis ca orice survival job e bun de trecut în cv și m-am dus la mega image-ul local (i se spune metro dar nu e pe același sistem ca Metro România) și-am întrebat dacă angajează oameni part time. Sure, all the time. 11 dolari pe ora (minimul pe economie), maxim 24 de ore pe săptămână, no benefits (asta ustură tare când mergi la dentist, de-aia nu mai mult de 24 de ore pe săptămână, că e scump). Dar vino vineri că n-avem formulare acuma… All right. Și dacă vin vineri, am vreo șansă să lucrez între 9 și 14? Că eu atunci n-am copii. A, nu, sorry, avem angajați part time de peste 30 de ani în companie care nu pupă day shift. Avem night shifts. Bine, pa.

M-am dus și peste drum la Canadian Tire. Ăsta e un soi de Bricostore mai deștept, și cu departamente de chestii sportive și cu niscai jucării, anyway, nu e nici carrefour dar nici Dedeman. E ceva între. Bună ziua. Angajați oameni? Acuma nu. Ok, dar când o să angajați, că încep și copchiii ăștia de la case școala, aveți day shifts? N-avem. Nights. Bine, merci.

La Symposium Cafe foaie lipită pe ușă, angajăm de toate. Ura! De la cât la cât? Păi, de deschis se deschide la 8. Dar știți, tre să duc copiii la școala. Sure, du-i la școală, la noi se deschide la 8.

Evident, există before-school și after-school. E cu listă de așteptare, dar, cu puțin noroc, ai ocazia să duci copilul la 7.30 la școală și să-l mai iei la cinci. x2=600 pe lună. Nasol.

Azi am văzut un anunț pentru un job meseriaș. Aș fi fost perfectă pentru el. Helas, presupunea o relocare în … California. Well… încă o relocare nu pot duce.

Nu mă plâng. Nu vreau nimic. Doar scriu, să nu uit cum a fost când am început.

Saga continuă pe 18 septembrie cu Raj.

PS: Taximetriștii sunt periculoși și relativ proști șoferi oriunde în lume.

Related Posts

Tags

Share This

8 Comments

  1. ela

    Incearca sa te interesezi de joburi in administratia publica sau invatamant. N-or fi ele prea bine platite, dar macar ai benefits. Eu am o prietena in Canada, e suplinitoare in invatatamant de ani de zile, relativ prost platita dar, ma rog, ceva bani tot face, si e suficient de flexibil cat sa se poata ocupa de copii.

  2. Ozana

    Cred că în învățământ ar fi cea mai mare șansă.
    Pentru a căpăta experiență, pe aici se practică voluntariatul.

  3. rezia

    Ești o femeie curajoasă. O să fie bine. După toaaate cele…sigur o să fie bine. Crede!

  4. Veronica

    http://www.dpcdsb.org/CEC/Programs/Adult+Education/Work+Experience+Co-op+Programs/

    Te rog uita-te pe site-ul asta. E la tine in Mississauga. Eu am facut naveta din Toronto sa ajung acolo. Mergi la scoala cateva luni, ia un program cu co-op si vei avea alta deschidere.

  5. Eu am trimis vreo 150 de resume-uri la inceput. Fara nici un raspuns. Pana cand la un curs din asta care te invata ce si cum sa faci, m-a apucat un major meltdown, am iesit afara la o tigara (fumam pe atunci) si am inceput sa plang in hohote cu fundul pe caldaram (plans din ala urat, cu sughituri si muci) ca eu stiu sa fac atatea si pe mine nu ma angajeaza nimeni… si stiu si aia, si ailalta si am lucrat in viata mea cat pentru patru vieti si… si a venit un tip la mine care auzise un cuvant cheie in toata polologhia mea si mi-a spus ce nevasta-sa cauta sa angajeze pe cineva care stie chestia aia de cateva luni si nu gaseste… in doua zile am fost la primul meu interviu si m-au angajat pe loc… De aia spun, nu stii niciodata de unde sare iepurele ala nenorocit, dar sa stii de la un moment dat tot sare. Bafta maxima!!!

  6. Ramona

    Curaj. Si multa rabdare. Sa nu disperi, oricat de greu ti-ar fi. Nu se stie niciodata cum apare o oportunitate.
    Eu inca dupa 10 ani si ceva de Canada nu am gasit jobul pe care mi l-am dorit. Bine am inceput sa lucrez doar de 3 ani, tot din motiv de copii mici. Cand vii in Canada fara copii si gasesti job, apoi faci copii e mai simplu. La mine a fost invers. Am venit cu un copil de un an si jumatate, apoi dupa un an de Canada am mai nascut unul. Sunt happy cu ei, dar in ceea ce priveste experienta Canadiana pe resume, nu-i pasa nimanui ca ai stat cu copiii. Cat voluntariatul, desigur ajuta mai ales daca intri in invatamant, pe mine personal la ce am aplicat eu nu m-a ajutat 3 ani de voluntariat la scoala aproape zi de zi.
    Simo, am stiut ca esti tu, povestea ta cu plansul in parcare imi vine in cap tot timpul cand ma intorc de la interviu in parcare sa-mi iau masina. Cumva in sufletul meu si pe mine ma apuca disperarea si sper ca cineva sa ma ajute.
    Ada, tu vei gasi ceva cu siguranta mai repede decat crezi. Sper sa fie ceva care-ti place, sa poti lucra cu pasiune si…sa fie mai aproape de casa sa ai timp sa stai si cu fetele. Eu te inteleg perfect.
    Multa bafta !

css.php