Raspberry Nectar and the holiday blues

14 Jul 2013 by

N-am știut niciodată când să-mi iau vacanță. Când, Doamne, o fi mai bine de plecat din orașul ăsta, să fie prin mai, să fie prin iunie-iulie-august, să fie prin septembrie…

Suntem vacanțieri atipici, vânăm plaje pustii și cărări mai puțin populate, tânjim după un pic de aer și un pic de verde și un pic de sare de mare și de iarbă de munte. E greu, greu să-ți faci planuri când ai copii mici, e complicat, sigur se îmbolnăvesc și se duc naibii rezervările și nici la plesneală nu poți să te duci, mai ales dacă e plin sezon de profanat plajele… Greu. Trebuie să fii într-un loc cu apă îmbuteliată și spital serios la câțiva kilometri, cel puțin asta e credința mea, bebeluși mici, probleme mici, pe măsură ce cresc se lățește și mulțimea posibilelor nenorociri pe cale să se întâmple. Nu, nu suntem pesimiști, suntem părinți și ne e frică, a naibii frică pe care o duc cu mine de opt ani și mai bine…

În jurul nostru, prietenii călătoresc. Thassos, Malaezia, Alpi, Antalia, Bulgaria. Dar ei au copii mai mari și fac rezervări din timp. Lasă, crește ea Lia și lumea va fi la picioarele noastre, îmi mormăi în barbă, sperând mereu că anul viitor va fi mai bine, da, da, sigur, sigur o să fie mult mai bine.

Mi-e dor să mă întâlnesc cu prietenii mei. Îmi lipsesc prietenii, tare, tare. Poate am văzut prea multe seriale gen Friends, SATC, și așa mai departe. N-am mai fost într-o gașcă de-adevăratelea de când eram în facultate. “Gașca” mea s-a spart după licență. Ca adult n-am mai reușit să mă lipesc de nici un grup de oameni cu care să mă văd regulat, să ne vedem, să stăm la povești, să râdem. Prietenii se rarefiază după ce apar copiii, indiferent dacă e vorba de ai tăi sau ai lor. Nu se mai pupă orele de masă cu orele de culcare, trebuie să faci mici echilibristici complicate, durează uneori săptămâni bune până reușești chiar să te vezi cu cineva.

Mă văd mai des cu Ruxandra decât cu Ale. Ruxandra locuiește în Anglia, dar vine des în România. Fiul ei, Bogdan, are 13 ani. Așa că e mai simplu să vină ei la noi, așa încât Lia să nu-și dea programul peste cap. Și ei vin, de 3-4 ori pe an. Se cheamă că ne vedem des. Ale stă în Bucureștii Noi, dar Nora are 4 ani. Lucrăm toți până la ore la care greu te mai duci în orice loc decât acasă. Nici mie nu-mi mai vine să ies nicăieri, când e șase jumate și Laur a intrat pe ușă, se cheamă că ziua se târăște spre pătucul ei.

Oh, I miss just a little of  that human touch… De-aia mă bucur când mă întreabă câte un prieten: nu vrei să ne vedem?

Ba daaa, ba daaa! Vino pe la noi, îți fac brioșe. Și dacă nu-ți plac brioșele, nu-i nimic, îți dau cafea sau poate vrei ceai? Am un ceai splendid! Zici că respiri zmeură. Nu vrei ceai? Vrei şi ceai? Și-un ceai, și o cafea! Te aștept, hai, vino…

 

 

 

Related Posts

Share This

10 Comments

  1. Anca

    Hei, ce faceti azi? Fetita mea este la un concert Truverii in parcul Titan de Ziua Frantei. De ce nu iesiti nitel pe jos? Dar maine? Cred ca lucrezi. Ramane pe weekendul viitor?

    • Ada

      Anca, multumesc, am vazut invitatia prea tarziu. In week-endul ce vine o avem pe Buni in vizita… Maybe the week-end after that.

  2. ruxij

    frumos ai scris.imi amintesti de cum era cand era baiatul meu de varsta Liei. Trebuie sa mai creasca Lia si o sa fie mai bine. Ma gandesc de multe ori ca daca ar fi sa se intample asemenea minune sa mai am un copil, partea asta o sa fie iar grea.De abia am mai trecut peste spaima asta cu calatoriile.Eu cu baiatul meu nu am iesit din Bucuresti de cat pe la 4 ani jumate.Sunt usor exagerata cred, dar adevarul e asa…ca se imbolnavesc des si piezri degeaba banii pe rezervari fancy, si nici nu -ti prieste.Abia acum la 5 ani jumate pot sa zic ca m-am dus oriunde…aproape oriunde..am vrut
    Te pup

  3. Dus … cu cort:) Copiii nu patesc nimic (din pricina cortului/prea mula natura), n-ai nevoie de rezervari, investitii minime, locuri faine (ca inca nu le-au acaparat snobii 🙂 ) si mai ales dus cand apare ocazia, nu amanat, ca mereu apare altceva, si tras de tine ca sa pleci, ca odata plecat, se pune ca e vacanta, daca stai sa planifici … fuge si n-o mai prinzi 🙂
    Defapt nu-s asa spontana cum par dar a tras sotul de mine pana am intrat si eu in ritmul asta 🙂 Si e adevarat ca treaba asta a inceput sa se desfasoare cam dupa ce a facut si Matei 1 an (cu mentiunea ca sora-sa avea 3 ani).
    In rest, cu prietenii … cam tot pe acolo sunt si eu, plus ca bruma mea de gasca a ramas in Buc, eu am fugit in provincie, iar de 3-4 ori pe an cand ajung pe acolo … mi-e tare greu sa-i adun pe cat mai multi, in doua zile, ca ma vor si parintii.

    • Ada

      Pardon, eu cu cortul nu pot, sorry. nu pot.

      • Fizic sau psihic? 🙂
        Ma rog, nu e treaba mea, poate nici nu trebuia sa intreb 🙂
        Mie imi place, desi pana sa-l cunosc pe sot nu cred ca mersesem niciodata si mi se parea o idee groaznica, dar apoi am descoperit ca, mai ales pt copii, e ideal, profita 100% de aerosoli si alergat in natura, ceea ce ne si dorim cand … mergem in natura 🙂

  4. Liviana

    Draga Anda, ai de la mine o sugestie ptentru vacanta la mare:
    Eforie Nord e numa’ buna ca statiune la mare. E linistita, are preturi ok, ideala pt familie, noi am mers de multe ori acolo (si cand avea Bogdan 1 an). Alunga-ti frica, e cel mai distructiv sentiment! Concentreaza-te pe ce trebuie (de ex ca masura de protectie anti problem “digestive” eu aleg sa gatesc, plus cost saving) si mergi cu Dumnezeu inainte! Va fi bine in concediu!
    Constanta nu e chiar asa departe, in caz ca ai nevoie.

    • Ada

      Liviana, multumesc, am solutie de mare la 2 mai, cam tot ce povestesti si tu. O sa mergem in august, am fost in toti anii.

css.php