Reversul medaliilor

19 Jun 2014 by

V. are 14 ani şi este fiul prietenei mele, P. Luni ar fi trebuit să intre în examene pentru liceu. Este un copil bun, pe care părinţii nu pun presiune, căruia i s-a explicat că e important liceul la care intră, dar nu e pe viaţă şi pe moarte. Un copil crescut cu atenţie şi grijă la toate, iubit, preţuit şi mai ales, un copil respectat de adulţii din jurul lui. Un elev cu note bune, pe care diriga lui, profă de mate, l-a încurajat mereu să lucreze mult, să facă performanţă. “Vreau să te văd olimpic, V, tu poţi.”

Ieri V. s-a prăbuşit în clasă, sub ochii dirigintei sale. S-a lovit foarte rău la cap în cădere şi au chemat salvarea. V. a fost internat de urgenţă în spital, unde este şi acum, când eu scriu. Diagnosticul lui: psihoză declanşată de teama de eşec. În plus, V are glicemia 180 şi este suspectat de diabet latent.

Este inutil să scriu mai mult. Scriu pentru că prietena mea m-a rugat să scriu.

Iata ce mi-a scris ea din spital, e bine să ştiţi şi care este reversul medaliilor:

“Am vorbit un pic cu psihologul , o tipa super, super , care a vorbit cu amadoi si cu mine si cu taica-sau  si ne-a explicat ca sunt copiii de 17-18 ani, care inebunesc sub presiunea tezelor  şi a concursurilor , cu parinti care ii forteaza la maxim, profesori care cer performanta, dar cand sunt nevoiti sa se descurce in lumea reala, nu sunt in stare!  Am stat aseara la 3 cu taică-său pe hol, la spital , ne gandim la o emigrare, asa batrani cum suntem . Inebuneste copilul pentru ca doamna de mate de la scoala ii spune  “tu poti , ma astept de la tine la mai mult , astept sa aud ca esti olimpic ”. Diriga lui  era ieri saraca … imi spunea  “doamna, nu conteaza liceul , tot veti face matematica  in particular , si romana , si toate .” Colegul lui D de la depozit, care ii factureaza comenzile  a fost un mic geniu, are 32 de ani  si este nebun , a clacat in anul 1 de facultate , s-a dezbracat complet , era la  automatica , tu iti dai seama? Irina ta spune “nu imi place la scoala, urasc scoala si colegii care se poarta urat cu mine ” de ce??   pentru ca e copil si simte mai mult decat rationeaza dr care ne-a preluat ieri la urgenta , tanar , ii spunea lui fi miu ca nu iesea din 5-6 mediile  si a intrat la medicina, face ce ii place . Sa scrii , sa vada mamicile care sunt non stop la scoala  unde poate ajunge un copil normal .”

Am scris.

Să fiţi sănătoşi.

Related Posts

Share This

43 Comments

  1. anatati

    oh 🙁

  2. Buna, Ada!
    In urma cu cateva zie spuneai ca Irinei nu ii place la scoala, ca te sperie clasa a IV-a etc. iar azi am citit postarea ta si nu pot sa trec indiferenta la blogul urmator fara sa-ti spun prin ce am trecut eu anul acesta, in clasa a IV-a: lectii in nestire (cate 3-4 lectii la istorie o data, de exemplu), pagini intregi la educatie civica, stiinte, geografie cu teme la modul “de la pag. 30, ex. 2, 3, 4 si 5” dar fara sa fi citit doamna vreodata ce contin exercitiile respective – lucru in grup, pe echipe, discutie libera in clasa etc…nu, toate trebuiau facute acasa, la romana: vocabular (cate 7-8 cuvinte), propozitii cu fiecare cuvant din vocabular, analiza gramaticala la fiecare propozitie, cate un scurt text de 5-7 randuri cu diverse cuvinte plus alte 3-4 exercitii din carte (si asta in fiecare zi). Povestea incepuse cam de anul trecut si, la prima sedinta din clasa aIV-a, o mamica a rugat-o pe doamna sa o lase mai moale pt ca fiul ei face fotbal de performanta si nu prea are timp seara sa faca atatea teme; raspunsul doamnei a fost, sec, ca “de 30 de ani preda asa si nu poate sa se schimbe acum (!) si daca ne convine – bine, daca nu – nu”. Asadar, fiica mea cea mica, un copil ambitios si perfectionist, a avut un an de cosmar pentru ca si-a dorit din toata inima sa mearga din clasa a V-a la N.Tonitza, dupa sora ei (clasa a VI-a deja acolo si o viata super linistita indiferent de ce ar zice altii); drept urmare, pe langa toate lectiile de la scoala, a facut pregatire la desen, particular si la scoala de arte (se da examen pictura si natura statica, lucru ce nu se invata in nicio scoala generala), a mers la clubul de actorie la care este inscrisa de mai bine de doi ani (Trupa de teatru Joy), a mers, o ora pe saptamana, la un curs de informatica pentru ca ii place ce face acolo, a facut meditatie la engleza o data pe saptamana (asta nu prea ii place)… Stiu ca par multe activitati dar, de fapt, tot ce facea in afara scolii era tot ce isi dorea. Pe masura ce a trecut timpul, a inceput sa urasca scoala, pentru ca nu avea timp sa deseneze, sa picteze, sa citeasca, sa se joace cu papusile, sa se uite la televizor, sa iasa in parc etc; in continuu ma intreba “dar la ce imi trebuie sa stiu cutare lucru de la istorie, sau de la civica sau de la stiinte”, a inceput sa planga ca nu mai vrea sa mearga la scoala, daca ii spuneam sa faca doar o parte din teme spunea ca o cearta doamna si o da de exemplu negativ in clasa (“daca nici tu nu ti-ai facut tema, ce pretentii sa mai am de la X!”, doamna corectand prima data lucrarea ei si apoi pe celelalte dupa aceasta) apoi ne-am trezit ca a dat nu stiu ce munca independenta si, pe foaie, in loc de raspuns a scris :”am invatat dar nu mai imi amintesc nimic”! In ultima luna de scoala am selectat eu efectiv ce lectii face si ce nu, indiferent de ce zice doamna, a stat acasa cateva zile inainte de examen si, in final, a intrat prima (a ajutat-o si numele, ca e cu A) cu 10 la ambele probe si a fost extrem de fericita! La vreo 4 zile dupa aflarea rezultatului, ne-am trezit ca face din senin febra 40 si dureri cumplite de cap; dupa vreo cateva ore de antitermice, fara rezultate, am plecat la spital. I-au facut o hemograma si proteina C care au iesit cu niste modificari destul de mari, la ORL nu s-a depistat nimic, nici un semn de infectie pe undeva, dar ea doua zile a avut dureri de cap de nivel 10, pe o scara de la 1 la 10, si ne spunea ca ajunsese sa creada ca asa e normal, nu fara dureri. Dupa 2 zile de antibiotic a inceput sa fie bine, acum e OK, dar ma intreb daca nu a fost de fapt urmarea unui an mult prea greu pentru un copil de 10 ani abia impliniti?
    Copiii stiu intotdeauna ce le trebuie si cat, din pacate noi nu intelegem ce ne spun ei decat prea tarziu uneori, cand nu mai exista echilibru intre ce fac cu placere si ce fac pentru ca trebuie. Stiu ca e mai mult decat ar trebui sa fie un raspuns la postarea ta, dar te asigur ca povestea este mai lunga, cu trairi mai intense si greseli pe care le-am fi putut evita daca am fi fost mai atenti, noi, parintii.
    Multa sanatate baiatului si sper ca nu e nimic grav!

    • Ada

      Of, Doamne…
      Multumesc ca ne-ai scris. Daca mai multi parinti ar povesti ce se intampla, poate am ajunge la o masa critica.

  3. Cineva de undeva

    Am citit acest post si as dori sa aduc cateva pareri care difera destul de mult. Chiar radical de mult.

    De aproape 4 ani am plecat din Romania. Acolo, am fost aproape tot timpul printre cei mai buni elevi, si am intrat la ce liceu si facultate am dorit, fara sa ma chinui totusi invatand prea mult (am jucat in liceu destul de mult basket in echipa scolii si imi placea sa fac asta mai mult decat sa “tocesc”). Dupa ce am inceput sa lucrez, am mai invatat inca 3-4 ani ca sa trec peste 14 examene ca sa obtin o calificare recunoscuta international, si tot nu m-am linistit: am plecat in Anglia si am facut un MBA la una din cele mai bune universitati din lume.

    Si ce am descoperit acolo? Ca in perioada in care am fost in scoala, as fi avut ocazia sa invat si sa ma dezvolt mult mai mult. Ca multi dintre colegii mei din alte tari invatau si in acelasi timp faceau mult mai multe activitati la nivel competitiv (tenis, dans, sah, voley, muzica) pentru ca vroiau sa fie printre cei mai buni. Si ca ideea de a fi intotdeauna cel/cea mai buna e ceva cultivat si promovat de mic/a in multe tari.
    Dar aceasta idee e care desi e promovata puternic de paritni, e constientivata de mici si de copii. In alte tari, copii invata de mici ca numai nr. 1 ajung departe. Cei de le 2 sau 3 nu prea conteaza. Daca vor sa ajunga departe…

    Si in acelsi timp, se invata ca nu toata lumea trebui sa fie n.r 1. Ca exista multe profesii sau activitati linistite, din care se poate trai. Si asta e ok. Nu e nici o rusine sa fii un mecanic, gradinar, instalator sau gunoier.

    Poate asta ar trebui sa se invete si in Romania. Daca vrei sa ai tot (si ceva pe deasupra), sa vrei sa fii nr. 1. Dar daca asta nu te motiveaza suficient, e ok sa faci si altceva.

    Si inca ceva: specializarea inca de mic e foarte buna. Vrea copilul sa devina aristt, muzician, sportiv, actor, etc? Nici nu mai are sens sa se prefaca ca invata la scoala, e mai bine sa faca 8-10 ore pe zi doar ceea ce il atrage.

    • Ada

      Eu vreau sa te intreb un singur lucru. Ti-e bine? Adica nu vreau sa stiu daca esti fericit sau nu, atata ma intereseaza, esti ok?

      • Cineva de undeva

        Da Ada, multumesc de intrebare, sunt bine. Am un job normal, cu probleme si realizari din cand in cand, am avut noroc sa intalnesc un om extraordinar de sufletist care a vrut sa devina sotia mea iar baiatul nostru s-a nascut acum 4 luni si creste sanatos, cu problemele specifice varstei. Parintii nostrii sunt si ei sanatosi si ne vor vizita in curand. O viata normala, as zice. Nu pot sa zic ca sunt fericit, dar sunt multumit, am realizat pana acum in linii mari ceea ce mi-am dorit de cand eram in liceu.

        As vrea sa adaug ca prima mea reactie cand am citit povestea de mai sus a fost sa pufnesc in ras. Desi nu e ras. Povestea de mai sus este povestea unui copil/om care nu stie (inca) sa gandeasca singur, cu capul lui, si cum a mentionat psihologul “sa se descurce in viata reala”. Sigur, e inca copil, dar asta lipseste de mult timp din educatia din Romania, de acasa sau din scoala (fata de educatia din America, de exemplu, cum mentiona “ala” mai jos).

        Pai de ce sa faca pshihoza daca diriga ii spune ca “vreau sa te vad olimpic”? Ar fi trebuit sa fie invatat sa zica “nu”. “Eu nu vreau sa fiu olimpic. Pot, dar nu vreau, nu ma intereseaza”. Sa fie invatat ca fiecare e responsabil pentru viata lui. Colegii din alte tari pe care ii mentionam mai sus, nu au facut acele lucuri pentru ca i-a pus cineva, ci pentru ca au vrut ei, am avut ambitia lor proprie. Si cand nu aveau chef sau au considerat ca au facut suficient, s-au oprit. Probabil similar cu povestea “alei”, mai ales partea cu momentele de rebeliune de citi zile intregi Asimov! 🙂

        Nu stiu care e solutia la sistemul de invatamant actual din Romania – povestea din “revesul medaliilor” mi s-a parut groteasca, o lupta dupa medalii fara sens, o forma fara fond. Cred doar ca ar fi bine ca fiecare dintre noi sa faca un pas inapoi sa ne gandim unde vrem sa ajungem ca oameni, cum vrem sa traim si ce este important in viata noastra.

        Eu am descoperit ca pentru mine multumirea lucrului bine facut si ales cu placere (exact cum mentiona “ala” despre probleme de matematica, multumesc!) e cel mai important lucru, indiferent daca dupa aceea primesc o “medalie” sau nu. Si asta voi incerca sa-mi invat fiul, sper sa reusesc!

        • Ada

          Nu inteleg ce anume ti se pare grotesc si forma fara fond in povestea unui copil care clacheaza inaintea unui examen. Te asigur ca nu e un copil mediocru, nu e nici vreun sissy, e un copil absolut normal. Oamenii clacheaza din diverse motive la tot felul de varste. Aud tot mai des de oameni intre 30-40 de ani care fac atacuri cerebrale sau chiar infarct, ce ma sperie pe mine e ca scade pragul asta de varsta din ce in ce mai tare.

  4. Nu am copil in sistem privat sau de stat in ro sau sua. In schimb, am ceva experienta cu sistemul antitetic celui romanesc, sistemul american. In sistemul romanesc se cere performanta peste performanta iar in sistemul american toti primesc medalii de participare ca sa nu se supere. Sistemul american este o gluma mare de tot cu prea multi copii care ies din liceu fara sa stie bine ce-i aia ecuatie de gradul doi. Politica aici e “no child left behind” asa ca marea majoritate predau pentru cel mai incet copil din clasa. Nu ai voie sa lasi repetenti. Sigur, sunt peste tot exceptii si pentru niste sume bunicele sunt scoli unde se face performanta dar nu sunt peste tot si clar nu toata lumea are optiunea.

    Eu sunt un rezultat al sistemului romanesc de performanta. Da, acum 12, 13 ani aveam colegi si parinti de colegi care imi plangeau de mila ca saraca lucreaza prea mult si nu are timp sa copilareasca. Si eu din cand in cand aveam momente de frustrare ca de ce nu ies seara pe centru si mi se spune ca e o pierdere de timp pe care colegii or sa o regrete. Totusi, in 90% din timp ma simteam bine in pielea mea facand probleme de mate de la olimpiade cateva ore cel putin pe zi. Ma simteam bine cand le rezolvam si ma simteam si mai bine ca eram in zona mea fara sa-mi fac grija de cine imi trimite biletele la scoala. Am muncit foarte mult si cu pofta si imi pare bine ca de la 80% efort cat imi venea mie sa contribui am avut parinti si profesori care m-au incurajat sa pun inca 15% cel putin. Momentele de rebeliune erau cand citeam zile intregi ori Asimov ori alte SF-uri.

    Sunt dintr-un orasel de 20000 de locuitori cu multi olimpici si 3 concursuri de mateamtica inter-judetene. La programul
    de doctorat la care am ajuns total din intamplare am dat peste o tipa care cu 10 ani inaintea mea iesise din cealalta scoala generala din oras (sunt doar doua).

    Capacitatea a fost o formalitate. BAC-ul nu conta pentru ca deja eram admisa la o facultate in SUA (cu bursa completa) si stiam de la inceputul clasei a 12a unde ma duc. Am luat nota mare la BAC pentru ca am citit si pentru ca asa cum faci o materie de performanta inveti sa sintetizezi rapid informatia si in altele. Banuiesc ca sunt un exemplu fericit al sistemului romanesc.

    Da, sistemul romanesc nu e perfect. Are multe defecte. E foarte bine ca parintii se trezesc si zic copilul meu nu are nevoie sa fie olimpic la mate sau la romana. E ok copilul meu sa invete o meserie, sa faca sport cat ii place, sa ia 7 pe linie daca atat poate. Dar, ce bun in sistemul romanesc, e mult mai bun decat in altele (de ex american). Daca copilul poate in cele academice (clar nu artistice in ro) are profi care sunt dedicati si sar sa-l invete si sa faca mai multe performanta.

    • ela

      Sistemul romanesc a fost bun pentru tine, ca esti ambitioasa si foarte desteapta. De fapt, sistemul romanesc e bun doar pentru copiii de genul asta, care poate reprezinta 5 sau 10 la suta din elevi. Aia, cum sa zic, dotati peste medie. Restul, care au alte talente decat cele strict academice (dar nu mai putin valoroase) practic nu au nicio sansa la o educatie care sa li se potriveasca.
      Uite, nici eu nu am probleme cu fiu-meu, in scoala. Si pentru el e usor totul, si el a mers la olimpiade nationale la materii reale al treilea an la rand. Da, face performanta, da, profesorii ii acorda enorm de multa atentie (in detrimentul celorlati copii, care ni-s asa de buni). sistemul e minunat pt un copil, mediocru pentru alti cativa, chinuitor pentru restul.

      • ala lala

        Raluca,

        Da, sunt de acord ca scoala romaneasca ar trebui sa puna mai mult efort in programele liceale finale gen scoli de mersii. Chiar si cele artistice. Raluca, tu ti-ai da copilul (ipotetic sau nu) la o scoala de meserii sau vrei sa faca o facultate? Daca da felicitari. Mai multi parinti ca tine or sa schimbe perspectiva ca e ok sa iesi din scoala tamplar, electrician, croitor. Iar copiii astia or sa schimbe valorile.

        Sincer nu cred ca am ajuns unde am ajuns pentru ca sunt supra-dotata. Am ajuns aici pentru ca am muncit si pentru ca am avut avut norocul sa am scoala romaneasca in spate sa ma sprijine. Pentru ca intr-un orasel atat de mic se facea scoala (inca se face).

        Nu sunt de acord ca sistemul de invatamant romanesc a crescut cocalarii si nonvalorile. Relaxarea si descentralizarea sistemului poate. Nu e posibil sa te astepti ca toata lumea sa treaca BACul si sa intre si la facultate. Nu e nimic rau in asta.

        Vad zeci de copii aici in state care ar fi in stare sa faca mult mai mult decat mine si efectiv stau in spatele unor legi stupide care dicteaza sus si tare ca materia se preda in asa fel incat ultimul copil din clasa sa inteleaga. Si asta nu inseamna ca marea majoritate a clasei o duce mai bine. Invata putin si prost si oarecum fara stre (bineinteles desi stresul intelectual e mic au suficient stres cu bullying cu concursurile de popularitate).
        Din pacate nici nu au sprijin sa faca mai mult.

        Teoria mea ca in momentul in care ai numitorul comun de valori pe scara cea mai mica ai strivit dintr-o data potentialul pentru prea multi.

        • ela

          Eu am rude apropiate in SUA. Cin cate stiu, acolo, daca doresti, poti lua AP classes pt materiile la care esti bun, sau chiat poi sari destul de lejer peste o clasa. De ex, nepoata ema a terminat cls VII, a dat niste examene si a fost inscrisa la liceu in cls IX, practic a sarit cls VII.
          Politica no child left behind are sens, din punctul meu de vedere, pt ca invatamantul public este pentru marea masa a copiilor, nu pt aia 10 sau 5 la suta exceptionali. Acei copii au si ei suficiente modalitati de a avansa, dar mi se pare gersit ca intr-o clasa cu un anumit nivel mediu, sa se lucreze la niveul copilului cel mai bun. Mai degraba copilul cel mai bun merge la o clasa avansata, cu alti copii foarte buni, decat sa risti ca 50% sau 80% din elevii de la clasa sa nu inteleaga ce se preda.

      • ala lala

        Ela
        poate ai dreptate. In mintea mea proportia e diferita (pentru 10% sistemul e foarte bun, pentru 80% e ok, si pentru 10% e teribil). Inteleg ca variaza de la scoala la scoala da asta e si sistemul de aici variaza de la cartier la cartier in functie de ce impozit pe case are zona.

        Raluca, scuze ca raspunsul pentru tine nu a ajuns sub mesajul tau.

        Ada, ne-am luat putin cu vorba. Sper ca V. si parintii sunt ok.

  5. Acum am vazut comentariul lui “Cineva de undeva” si vreau sa raspund la intrebarea pe care o anticipez.

    Mi-e foarte bine 🙂

  6. Sidonia

    Trebuie in primul rand sa acceptam ca noi oamenii suntem diferiti. Unii inzestrati cu niste capacitati intelectuale deosebite, altii mai putin. Intr-adevar in Romania lucrurile au luat-o putin razna din punct de vedere al presiunii care se pune pe copii la scoala si acasa pentru invatatura. Este important ca noi parintii sa ne sustinem copiii, sa-i ajutam sa se descopere, sa le respectam alegerile. Apoi eu consider ca ne nastem cu o anumita “doza” de implicare in ceea ce facem. Eu am invatat foarte bine fara sa puna cineva presiune pe mine si nici nu am provenit dintr-o familie elitista. Acum privesc in urma si da consider ca am ratat anumite momente frumoase din copilarie si apoi in adolescenta pentru ca am fost prea stresata, dar deh…asa imi e felul. Si acum fac la fel, desi sunt constienta ca ar trebui s-o las mai usor. In schimb fiica mea este la polul opus, este foarte relaxata. La inceput mi-a fost foarte greu sa o inteleg, sa accept, chiar am intrat in panica, ma gandeam ca va avea rezultate foarte proaste la scoala. Dar incet , incet am invatat sa o accept asa cum este si sa depun eu mai mult efort sa o ajut in ceea ce face, pentru ca este un copil care are nevoie de multa incurajare. Multa sanatate baietelului!

  7. Andreea 28

    Baiatul meu a terminat anul acesta clasa a IV-a, a terminat-o cu fb, (de fapt, cred ca toti termina cu fb pana in clasa a IV-a) si nu se streaza deloc. sincer, mie mi-ar placea sa invete mai mult, sa stie mai multe (nu neaparat la romana si mate..de ex la geografie sunt multe lucruri interesante de invatat..), dar il vad ca nu are interes… si noi am avut multe lectii mai ales la mate, nu faceau sport pt ca trebuie sa faca mate…nici eu nu-l stresez, desi mi-ar placea sa fie mai silitor…pe viitor vom vedea ce si cum. Lui ii plac masinile si biciletele si la scoala nu se invata nimic despre ele…

  8. raluaca

    draga mea, iti dai seama ca nu poti generaliza. daca in SUA poti, aici nu! pentru ca programele si modul de predare s-a schimabt de atatea ori in ultimii ani incat nu mai poti compara nici scoala cu scoala din acelasi oras, daramite din orase diferite…tu trebuie sa vezi ca ai avut noroc. ai fost un copil bun care a a vut profesori buni si, cu siguranta, si parinti care au simtit ca poti si te-au incurajat. Insa sistemul romanesc de invatamant actual este bolnav si, mai rau, fara semne de recuperare, pe moarte. Un haos pentru invatatori si parinti de pe urma carora sufera copii. Mi se pare geniala chestia cu “no child behind”, serios. Copiii foarte destepti ca tine au resurse sa se ridice, ce ne facem cu cei care efectiv nu au fost asa inzestrati, insa au alte talente, cum bine zice cineva mai jos?Ei trebuie incurajati mai mult tocmai ca nu au aceasta chemare pentru carte si pentru ei trebuie create toate premisele ca sa devina mecanici, tehnicieni, etc buni, dar sa ramana oameni cu bun simt, fericiti si care pot crea un mediu civilizat in care sa traim toti bine: sa vorbeasca coerent, politicos, etc. Ca degeaba tu esti foarte desteapta daca nu esti fericita ca adult pentru ca te chinuie alti adulti inculti si fara simt civic. Si nu mai poti face nimic o data ce au devenit adulti, nu ai cum, nu te ajuta cu nimic ce ai invatat in scoala sa rezolvi aceasta situatie. Asta e problema in Romania de care ne plangem toti acum ,cocalarii si non-valorile. Asta a crescut sistemul asta performant care te-a ajutat doar pe tine, dar tu deja erai capabila nu aveai nevoie de prea mult ca sa performezi, iar ceilalti au fost lasati in urma, inclusiv de parinti care au lasat responsabilitatea pe umerii profesorilor (intr-un mediu economic din ce in ce mai dur in care ambii parinti muncesc de dimineata pana seara), profesori din ce in ce mai prost platiti cu probleme personale foarte mari din aceasta cauza, care la randul lor i-au lasat in plata Domnului tocmai pe copiii cu care trebuia sa depui foarte mult efort ca sa performeze la ceva,copii lasati “behind”…si au crescut adultii fara simt civic de azi de care ne lovim si in trafic si la piata si pe plaja! scoala trebuie sa te ajute sa cresti frumos si sa recunosti frumosul, nu sa stii in ce an a avut nu stiu ce revolutie daca tie nu iti place istoria, ca daca iti place o sa stii si o sa te zbati sa stii toti anii ani. Mai sunt multe de spus, dar m-am intins…

    • raluca

      mesajul de mai sus este un reply la mesajul lui ala lala!! 🙂

      • ala lala

        Raluca si eu am reusit sa postez mesajul pentru tine sub comentariul meu vechi. Scuze!

  9. liana

    In Romania nu mai exista concurs de intrare la liceu.Cand am intrat eu am fost 5 pe loc, eu am intrat, dar 3 colegi de clasa nu.Au ajuns repartizati de inspectorat la un liceu industrial.L-au facut,acum au o meserie, au reusit sa se amgajeze in romania,in comert, evident.Nu-mi pot imagina cum s-au simtit ei atunci cand au picat la liceu, dar e clar ca nu prea bine.
    Azi e mult diferit, la liceul de matefizica,al mai bun din urbe, acum 20 de ani erau 2 clase de mf,pt copiii intr-adevar destepti, si altele slabute(filologie, mecanica,electro etc).Acum sunt 6 clase de mate-info, plus la un alt liceu tot asa, plus la inca 2..numai cine nu vrea nu ajunge sa intre.Sanitar, pedagogic, nu mai exista, ca sa scapam de-un stres.Elevii insira acum un carnat de 10-15 licee, la unul tot vor intra.
    La facultate ce sa mai vorbim, nu mai exista niciuna unde sa se dea cate 3 materii cum era acum ceva timp.Acum sunt maxim 2 si alea se dau intr-o singura tura, la comun,la cele mai multe facultati se intra cu o singura materie(poate un singur manual de 100 de pagini din liceu), la multe se intra pe dosar si la cele mai multe de la nota 5.Daca si la medicina nu sunt mai multi de 2 pe loc,poate nici 2, ce sa mai vorbim. Ca exista particulare pe toate drumurile, mai ieftine ca statul,iarasi, e cineva care nu stie? Cati copii pleaca in strainatate, doar cu bacul si nitica engleza?In tarile nordice primesc bani de vin cu ei acasa, nici macar taxe nu dau, se bat strainii pe copiii romani.Femeia de serviciu de la mine are fata in Anglia,bursiera,politistul de proximitate are loaza in Danemarca (” a facut mii de referate in liceu, a fost voluntara la toate activitatile, asta se cere doamna in ziua de azi,portofoliu!”)
    Concluzia: parintii streseaza copiii mai mult decat e cazul ,probabil nu-si dau seama ca-n ziua de azi orice copil poate face absolut orice, trebuie doar sa vrea.
    Problema grava e ca acel copil trebuie sa mai si invete cate ceva(cu toate ca telefonul conectat la net stie tot ), problema grava e ca trebuie sa descopere singur la ce e bun, scoala nu-i mai da din pacate absolut niciun indiciu( vezi “hai sa dam diplome la toti, ca toti sunt destepti, eventual de familie buna si, eventual cu “cotizatiile “la zi), si sa reuseasca sa ajunga sa invete o meserie din care sa poata trai( si la care sa se priceapa cat de cat, asta asa, din decenta).
    Iar problema cea mai grava e ca-n Romania nu mai poti fi muncitor, maistru,laborant,croitoreasa,sugrav,chelner,vopsitor,desenator,subinginer etc…deoarece n-ai unde.A avut cineva grija sa faca praf toate fabricile, uzinele, institutiile din tara asta. Dar asta e, fericiti sa fim…

  10. silvana

    Eu cred ca riscam sa nu mai vedem padurea de copaci. Copiii invata diferit, unii analitic, altii auditiv sau vizual si unii kinestetic.
    Daca pui un copil analitic sa croiasca rochii si sa deseneze nori va suferi la fel de crunt ca un copil kinestetic pus sa invete tabla inmultirii.
    Teama de esec ii afecteaza egal si rolul celor din jur e sa-i invete cum sa o gestioneze, nu sa pretinda ca educatia de tip academic e neimportanta.
    Solutia nu e blamarea scolii sau a competitiei scolare(nu ma refer la imbecilitatea modei medaliilor ci la ideea ca unii rezolva ecuatii mai repede ca altii si live with it, such is life) ci acceptarea ideii ca toti avem talente diferite si faptul ca nu vom excela in domeniul academic nu e sfirsitul lumii.

    • ala lala

      Bine spus Silvana!

      Pana la urma se ajunge la aceasi problema, daca nu investim in sistemul de invatamant nu avem profesori pregatiti si daca nu avem profesori pregatiti totul se duce de rapa.

    • Ada

      Silvana, nimeni nu sustine ca educatia academica nu e importanta.

  11. Delia

    Problema tratata aici imi aminteste de o gluma: la o scoala din padure, cu elevi ursi,arici, melci, maimute, lei, veverite si pesti, profesorul spune: examenul de azi consta in catararea in copac. Oare cum se catara pestele, ariciul sau melcul?
    Cam asa e in sistemul romanesc. Exista atatea inteligente. Iar scoala o recunoaste doar pe cea academica. De aceea sufera asa de multi copii in Romania. 🙁

  12. Nu va amagiti, nu va mintiti, poti fi si mate info insa daca tu vrei avocatura, daca vrei marina, daca vrei medicina iti garantez eu ca nu faci mate info.
    Spun asta dupa ce am vazut ca din 25 de elevi, 5 fac facultate ce foloseste informatica…

    • Ramona

      eu am fost la profil mate-info si am facut Medicina apoi 🙂

    • ady

      am facut mate-fizica (nu chiar mate-info, dar profil real oricum) si apoi am facut dreptul si profesez in acest domeniu.
      eu personal am ales mate-fizica, nu parintii, iar mai departe tot eu am ales.

    • mariana

      eu am o prietena foarte buna care stia din generala ca o sa faca dreptul si atunci a ales profil uman la liceu. acum imi spune ca ii pare usor rau pentru ca vede o diferenta la colegii ei care au terminat profil real, parca le e mai usor sa sintetizeze informatia si sa isi structureze argumentele

      eu am terminat profil informatica si am facut ulterior arhitectura. am patru fosti colegi care au facut medicina, o colega care a urmat academia militara si chiar o alta colega ce a terminat istoria artelor

      cand am ales profilul asta la liceu stiam ca nu o sa aleg si profesia de informatician. l-am ales datorita modului de gandire pe care stiam ca o sa se puna accentul si pe care vroiam sa il dezvolt, datorita profesorilor pe care urma sa ii am si a modului in care se vor raporta la noi si la materie. si nu am gresit 🙂 desi din ce am mai discutat cu colegii de facultate am senzatia ca la calitatea profesorilor am avut pur si simplu noroc

  13. Yepxy

    Inteligenta academica, cu precadere in stiintele exacte, e promvata pentru ca aia e utila societatii in primul rand. Ce sa faci cu toti wannabe artists care ar fi produsi daca nu directionezi copii spre ceva academic?

    Let’s face it, diferenta dintre losers si winners (asa cum sunt definite aceste categorii in fiecare societate) s-a facut intotdeauna in arena stiintelor si in viitor se va face si mai mult in aceeasi zona. Sigur, va fi mereu loc pentru artisti, inteligente exotice, etc. Dar nu mult loc…
    Asa ca nu strica sa directionam un pic copii spre stiintele “tari” fie si numai pentru a se lipi ceva de ei, daca nu vor ajunge sa profeseze in acea sfera. Beneficiile pe care le vor avea ca adulti sunt incalculabile.

    • liana

      Curba lu mister Gauss zice ca doar cativa sunt foarte buni, doar cativa foarte slabi iar restul sunt pe la mijloc, adica de 5-6-7.
      Din pacate parintii de “scoala noua” doresc fb/10 pe linie orice ar fi.
      Forteaza invatatorii, profesorii sa le dea note maxime, nivelul clasei scade vertiginos, si tot scade….si se ajunge sa le dea despartire in silabe la capacitate si sa-i intrebe capitala Bulgariei la bac sau capitalele judetelor romaniei, iar copiii sa nu stie nici asta.Si e numai vina parintilor care nu pot intelege ca nu toti copiii sunt de peste 9, ca e cam greau spre imposibil sa faci si sport de performanta si mate, romana,istorie,geografie,fizica,chimie in acelasi timp.In clasele mici tot se mai invata cat de cat, dar pe masura ce avanseaza in timp invatatura se disepeaza rau de tot.

      • Ada

        Eu as vrea sa mearga la scoala cu placere. Nu se intampla.

    • raluca

      pai si cei care nu sunt facuti pentru asta?! ce zici tu are un sens, insa metoda asta cu directionarea spre stiintele “tari”, ca poate s-o “lipi” ceva de ei, nu exista in Romania!! despre ce vorbim?!? vezi comentariul Adei despre fata ei care a trebuit sa lucreze in plus acasa pentru ca, chipurile, nu “tine” pasul! pai asta inseamna ca se lipeste ceva de ea? in niciun caz daca e fortat! pentru ca fata a invatat si se lipise ceva de ea suficient sa-i ajute in lumea asta dura in care castigatori sunt pragmaticii, dar aici e vorba ca nu era de 10!!! ce ne arata asta? ca sistemul distruge bazele a ceea ce proclami tu: excelenta intr-un domeniu pe care il iubesti si ceva-ceva cat sa supravietuiesti pe lumea asta din alte domenii. insa insistenta asta sa fie bun la TOT distruge copilul care nu mai e bun la nimic! concluzii?

  14. silvana

    Yepxy, eu nu stiu daca beneficiile sint chiar incalculabile daca inima nu te trage. Pina la urma poti fi mai fericit si mai implinit ca artist exotic si obscur decit ca director de banca. Losers si winners sint categorii foarte greu de definit- e vorba doar de perceptia societatii? Sau de starea ta de bine?
    Stiu copii (si adulti) terorizati de ideea ca nu sint good enough si copii (si adulti) care isi accepta senini limitele si ghici care categorie mi se pare mai winning.

  15. Yepxy

    Acceptarea limitelor e o cale usoara spre nerealizarea propriului potential. Cu totii ar trebui sa ne testam limitele cat mai des posibil, dar asta e cu precadere important pentru copii.

    Privind in urma, regretele mele se leaga in general de ocazii in care am acceptat ca ceva e intr-un anumit fel si n-am incercat sa fac nimic pentru a schimba status quo-ul respectiv.

    Ma ia durerea de cap cand citesc afirmatii de genul “nu are aptitudini pentru matematica”. Intelegerea matematicii din clasele 1-12 nu necesita “aptitudini” ci strict competente tehnice dobandite prin repetare. Rationamentele pe care le reclama problemele nu tin de arta matematica ci de rudimentele acestei stiinte. Intelegerea si folosirea lor presupune sa ai un creier functional, nu un “talent”. Sigur, nu e ceva ce vine natural, e nevoie de munca si repetitie, insa nu-mi vine in minte un obiectiv mai demn de efortul investit.

    Privind lucrurile din cealalta perspectiva, lipsa algoritmilor mentali si a mecanismelor logice pe care le formeaza matematica de liceu (stiintele exacte in general) pune bazele unui individ neadaptat lumii moderne, un individ mai usor manipulaibil, mai susceptibil a fi influentat de pseudo-stiinte, un individ lipsit de respect pentru ceea ce face posibil traiul sau in lumea moderna si in consecinta un individ pe care nu se poate pune baza pentru a construi viitorul.

    As vrea ca lumea sa inteleaga ca nu-si ajuta copii daca-i cocolosesc si le gasesc justificari pentru nereusite. As vrea ca lumea sa inteleaga ca nu exista scuze pentru lipsa de performana. Saracia, nereusitele parintilor (“nici eu n-am fost buna la matematica – ma mosteneste!” iata inca o afirmatie care imi creste tensiunea), tentatiile lumii in care traim… nimic nu justifica esecul in sensul neatingerii unui nivel decent de performanta scolara.

    Asta se aplica si celeilalte extreme – roboteii care stiu rezolva doar probleme de matematica dar nu sunt buni la nimic altceva. Oricine poate invata sa cante la pian intr-un mod care sa sune decent si sa dea pe spate un profan. Repet, ORICINE. Nu exista justificari pentru a nu atinge acel nivel, daca te apuci de pian. Nu exista justificare pentru a nu desena respectand geometria si proportiile obiectelor, daca te dedici desenului.

    Nu exista justificare pentru a nu fi competent in orice faci.

    Daca parintii transmit acest mesaj copiilor, daca acestia inteleg ca nu exista decat drumul inainte spre competenta, lumea va fi un loc mai bun fie si numai pentru ca va fi formata din indivizi care au disciplina de a finaliza proiecte de durata, care nu dau inapoi la primul obstacol. Artisti sau matematicieni… astia sunt genul de oameni utili societatii.

    • Ada

      yepxy, deci ce ar trebui sa faca parintii?
      Mie mi se pare ca un copil de 6-7-8-9 ani care sta cu fundul pe scaun 7 ore pe zi ca sa rezolve pagini intregi de culegeri de matematica si n-are week-end, n-are pauza, nu are vreme sa se joace sau sa-si dezvolte si alte pasiuni nu are cum sa creasca bine.
      Da, matematica este importanta, nu neg asta, si argumentele tale sunt foarte bune, dar indignarea mea, personala, porneste de la varsta mica la care li se baga pe gat notiuni a caror utilitate n-o inteleg. Concursurile pe bani la care sunt impinsi sa participe, pentru ca profesorii primesc comision, pregatirile suplimentare care se fac pe bani si nu putini, inca din clasele primare, ritmul infernal in care li se preda… Mie mi se pare ca a invata tabla inmultirii, tabla impartirii si ordinea operatiilor in mai putin de 6 luni e foarte greu. In septembrie au inceput tabla inmultirii, in ianuarie m-a chemat doamna la scoala sa-mi explice ca Irina nu tine pasul cu clasa, pentru ca nu stie sa calculeze rapid parantezele cu inmultiri si impartiri. Asa era, nu tinea pasul cu clasa, a trebuit sa facem ore de recuperare, prin bunavointa doamnei, ca sa ajunga clasa din urma… Pe mine obsesia lui “Trebuie sa lucrati in plus cu ea acasa” ma termina. Si daca eu vreau ca atunci cand e acasa sa citeasca sau sa faca sport in loc sa rezolve probleme din gazeta matematica, n-am nici o sansa pentru ca ramane in urma… Si nu-ti permiti sa ramai in urma, ca uite, se intra cu dosar de diplome si medalii si media generala pe ultimii patru ani si totul conteaza.
      Nu, aici nu sunt parinti care cocolosesc mici domnisori Ionel Popescu si Goe. Chiar nu. Nici baiatul despre care am scris nu este un Goe. E un copil care la simulare a luat note peste 9 si care era inspaimantat ca nu va ajunge intr-un liceu bun daca nu e cat mai aproape de 10. E un copil ai carui parinti nu il presau sa se duca neaparat la Sava sau la Vianu. Si a clacat.
      Poate ca pentru cei ce traiesc pentru si cu matematica, fara de matematica se prabuseste lumea.
      Ok, asa o fi. Dar va rog, faceti cumva sa nu mai fie matematica asta asa un baubau pentru copii. Sa nu mai fie pe viata si pe moarte. Cumva cred ca e gresit ca toata scoala romaneasca sa fie pe viata si pe moarte si fiecare clasa si materie sa fie moartea mai alba sau mai neagra decat precedenta.

  16. silvana

    De acord cu testarea limitelor dar cu niste limite:)
    Exemplul tau cu pianul: de ce sa se chinuie un copil afon si fara nici o tragere de inima in directia insusirii unor abilitati mediocre at best? Chiar nu inteleg ratiunea. Asa, ca self training undeva la granita cu masochismul? Ca sa vada pe pielea lui ca life is unfair si nu sintem toti daruiti cu talent muzical? Nu mersi, mai degraba investesc timp in ceva ce-mi place si la care chiar sint priceputa. Modelul generalist e bun la virstele mici, pentru cultivarea unor competente generale minime, dupa care rezulta in mediocritate generalizata.
    In privinta copiilor care muncesc mult, da, asa e, si se intimpla nu numai in Romania. Modelul educational al secolului 21 e ‘excelenta e noul bottom line’ – sa ne gindim la toate profesiile in care un masterat e minimum si face diferenta prin absenta, nu prin prezenta.
    Eu una abia am asteptat sa scap de viata generalista de copil asudat si sa fac ce-mi place:) Hai liberare.

  17. Yepxy

    Silvana, nu sugeram sa faca pianul daca nu vrea. Dar daca vrea, nu trebuie lasat sa renunte cand lucrurile devin grele. Inevitabil devin grele, orice activitate ar intreprinde – ideea e sa nu fie lasat sa renunte.

    Ada, nu discut sistemul care stoarce parintii de bani folosindu-se de te miri ce tertipuri. Pe vremea noastra nu era nici un concurs in afara de olimpiada si totusi falia intre cei “cu talent” si restul lumii exista la fel ca azi.

    • raluca

      daca intr-adevar asta zici si promovezi ideea “sa nu fie lasat sa renunte” in momentul in care nu mai vrea pian, de ce ii ceri sa fie primul la pian?! la asta m-am referit si in mesajul de mai sus care ti se adreseaza. e o contradictie, este ilogic ca sa ma exprim mai exact ca tot vorbeam de stiinte “tari”! insista intr-o limita pe care copilul o accepta (nu zic ca acea limita sa o traseze el, ci un sistem bine pus la punct, utopie in ceea ce ne priveste). de ce conteaza media pe toti anii pentru admiterea la liceu? de ce trebuie sa ia 10 la pian cand lui ii place matematica si vrea un liceu cu profil real sau invers??? adauga la asta si o presiune pusa inconstient pe umerii copilului si ai rezultatul descris de Ada. cum am spus initial, nu sunt in dezacord cu faptul ca e bine sa stii cate ceva despre lumea care te inconjoara si cred ca e bine sa stii putina matematica in viata chiar daca nu asta este domeniul pe care il iubesti, insa nu imi cere sa fiu de 10 cand eu pot de 7 si 7 e suficient in viata cat sa stiu sa imi calculez corect lista de cumparaturi de la alimentara. eu sunt de 10 la pian si acolo fac tot ce se poate pentru ca iubesc pianul. despre asta e vorba pana la urma, bottom line, sa descoperi din timp ceea ce iubesti ca sa ai timp sa te dezvolti si sa devii no. 1, cum zicea cineva de mai sus ca se cauta in afara in mediul de business (indiferent de business).

  18. Yepxy

    Unde i-am cerut sa fie primul la pian? Ii cer sa fie competent – adica sa cate decent. Nu-i cer sa fie un virtuoz, abia in zona aceea are talentul un cuvant de spus. Mai jos de acel nivel e doar miscat mainile intr-un mod disciplinat pentru a reproduce cat mai fidel niste sunete. Pentru un neavizat asta e suficient pentru a fi impresionat de “talentul” copilului. Pentru un conoscator e doar zgomot facut de un entuziast fara talent.

    Esenta povestii nu e insa pianul si nici macar muzica. E lucrul facut temeinic, pana la limita de care esti capabil. Fara scuze ca “e greu”.

    “de ce conteaza media pe toti anii pentru admiterea la liceu?” Nu stiu, e o

    problema a sistemului de invatamant. Inca o data, referirile mele erau la ceva ce transcende sistemul (se aplica si la home schooling, daca vrei), ceva ce tine de relatia parinte-copil, doar indirect de scoala. Presupunand ca scoala e organizata perfect, daca tu ca parinte ii oferi copilului posibilitatea de a abandona lupta atunci cand e greu, acesta va alege de cele mai multe ori calea minimei rezistente si va esua in a-si realiza potentialul – va fi mai putin decat ar fi putut sa fie. Sigur, in functie de copil, acel “mai putin” ar putea fi totusi destul de mult – tu ca parinte ar trebui insa sa realizezi ca i-ai taiat din potential si asta nu e bine oricum ai privi problema.

    “insa nu imi cere sa fiu de 10 cand eu pot de 7 si 7 e suficient in viata cat sa stiu sa imi calculez corect lista de cumparaturi de la alimentara”

    7 nu e suficient. La nivelul matematicii de liceu, 7 e doar un fel de facepalm in respectivul domeniu. Scopul nu e sa-ti faci lista de cumparaturi (pentru ca nu traiesti in Evul Mediu si oricum pentru asa ceva nu-ti trebuie mai mult de 4 clase) ci, doar un exemplu, sa intelegi ca o multime de lucruri din lumea care te inconjoara depind de modul cum variatii mici in anumite variabile determina variatii in alte variabile – adica ideea fundamentala a calculului diferential. Daca intelegi ca matematica (de liceu!) e doar un limbaj care modeleaza realitatea ce te inconjoara, vei fi mai putin tentata s-o aruci la gunoi si sa te multumesti cu un 7.

    • Ada

      Dar noi acum criticam sistemul si nu o situatie ideala in care parintele nu e suficient de exigent.

  19. silvana

    Yepxy, mie imi place cum pui problema si cred ca genul asta de atitudine e foarte de folos, mai ales in contextul vaicarelii nationale.
    Si pe mine ma enerveaza teribil laitmotivul ‘la ce o sa-i trebuiasca draga lui Gigel istoria Egiptului si euglena verde cind el se face contabil’?
    Pai poate ca sa fie o fiinta intreaga si nu un accounting software? Sau poate ca sa aiba o cit de vaga idee despre lumea de dincolo de nasul personal?
    Partea la care am comentat a fost pedalarea disperata a celor fara talent intr-o directie (muzica, desen sport etc), unde lucrurile chiar sint clare si fara echivoc deci mi se pare absolut demotivant. Poate vorbesc sutele de ore de muzica si desen carora le-am contestat cu furie dreptul de a fi obligatorii inca din frageda pruncie:)

css.php